Am onoarea, colegi si prieteni cinefani sa va prezint alaturat review-ul meu pentru un alt nume greu al inceputului de an 2016, respective The Revenant, dupa cum urmeaza:

As dori sa mentionez de la inceput ca The Revenant nu este un film ca oricare altul, face parte din categoria de prestigiu a acestei forme de arta, fiind realmente o capodopera semnata de deja consacratul Alejandro G. Inarritu, care poate reusi performanta de a fi primul regizor care castiga Premiul Oscar in doi ani consecutivi la categoriile Cel mai bun film si Cel mai bun regizor.

Privind distributia pelicule noastre, trebuie sa remarcam in primul rand alegerea lui Leonardo DiCaprio in rolul eroului principal Hugh Glass, Tom Hardy este antagonistul John Fitzgerald iar Domhnall Gleeson este Captanul Andrew Henry, toti trei fiind actori de foarte mare valoare, toti in varf de cariera, fapt ce ridica automat si calitatea filmului.

Ca fir narativ, filmul nostru este o adaptare a nuvelei lui Michael PunkeThe Revenant: A Novel of Revenge, privind viata si aventura bazate pe fapte reale ale lui Hugh Glass, un coordonator de expeditie privata de la inceputul anilor 1820 care a supravietuit unui atac absolut fioros al unui urs grizzly, fiind supus unor tratamente absolut inumane chiar si pentru perioada respectiva, insa care gaseste puterea interioara sa revina si sa isi caute razbunarea fata de cei care l-au parasit.

The Revenant este o drama cat se poate de dura prin natura evenimentelor ce ne sunt prezentate, avand anumite situatii in care violenta, abuzurile si barbarismul se apropie si ocazional depasesc granita imaginara dintre scenele ce pot fi portretizate de actori si intamplarile macabre din realitate, cele ce sunt prea intunecate pentru a fi povestite. 

Aici consider ca filmul nostru si-a asumat riscul de a fi prea aproape de realitate si a avut curajul de a nu cosmetiza scenele cu impact emotional, o lama cu doua taisuri, rezultatul fiind subiectiv dupa gustul fiecaruia.

Aspectul de film dur este conferit si de modalitatea foarte personala (la propriu) de filmare, fiind numeroase scene in care datorita distantei foarte reduse dintre personaje si camera, obiectivul a fost aburit de respiratia interpretului, secventa ce a trecut prin filtrul regizorului si editorilor, fapt ce denota dorinta intentionata de a pune publicul in imediata apropiere a actiunii, o idee foarte reusita si pusa in prim plan cu o mare maiestrie.

De departe, dupa cum era si de asteptat, scena in care eroul principal este atacat de ursul grizzly este un deliciu vizual si emotional, fiind o una dintre cele mai impresionante secvente de actiune ce a fost filmata vreodata, iar faptul ca a fost realizata prin filmarea dintr-o singura bucata, foarte apropiata atat de Hugh Glass cat si de ferocele animal, denota o alta doza de maiestrie din partea echipei de productie.

Daca tot suntem la capitolul imagine, trebuie apreciate in mod deosebit calitatea extrem de ridicata a cinematografiei si montajul, filmul aratand intr-un mod exceptional iar cursivitatea scenelor este realizata cu o mare atentie la detalii si la efortul fizic si psihic al actorilor.

Povestea filmului se invarte in jurul personajului lui Hugh Glass, a trairilor sale emotionale dar mai ales fizice si ne prezinta cruda realitate din activitatile de exterminare a bastinasilor nord-americani dar si razbunarea acestora cu aceeasi unitate de masura.

Desfasurarea actiunii este extrem de violenta si din acest motiv va sfatuiesc sa evitati vizionarea filmului de catre copii cu varste mai mici de 15 ani sau de catre persoanele mai usor de influentat emotional, intrucat filmul nostru debordeaza de secvente extrem de violente (poate chiar inumane).

Trebuie apreciat in mod deosebit si efortul fizic incredibil depus de actori pentru a intruchipa personajele principale, atat Leonardo DiCaprio cat si Tom Hardy fiind recompensati cu o nominalizare la premiul Oscar si consider ca primul este mare favorit la premiul de Cel mai bun actor in rol principal la baiate cu Edie Redmayne pentru rolul din The Danish Girl.

Leonardo DiCaprio impreuna cu regizorul Alejandro G. Innaritu pe platourile de filmare de la The Revenant.

Intrucat doresc sa imi pastrez subiectivitatea, consider ca The Revenant are toate atuurile (buget, regizor, cinematografie, actori, scenariu...) necesare unui film exceptional, insa am ramas cu impresia ca i-a lipsit emotivitatea pozitiva si ca s-a rezumat la o succesiune de secvente ce au debordat de intensitate si duritatea extrema, insa acest aspect nu este pe gustul tuturor.

In ciuda faptului ca The Revenant a primit nu mai putin de 12 nominalizari la Oscar si este principalul favorit la cele mai importante statuete, am impresia ca daca am judeca la sange fiecare categorie in parte, contracandidatii ar avea succes, insa per ansamblu, impreuna cu Mad Max: Fury Road, se intrec pentru titlul de cel mai bun film al anului 2015 si sunt de parere ca va pierde.

Va recomand cu cea mai mare caldura sa va rezervati doua ore si jumatate din timpul dumneavoastra si sa vizionati filmul The Revenant, unul dintre cele mai captivante filme realizate vreodata si va asigur ca la finalul peliculei nu veti regreta pentru nici o secunda, fiind unul dintre cele mai bune filme din ultimii ani.

Multumesc Odeon Cineplex pentru invitatia la acest film.


Din aceeasi categorie...

The Fall Guy: Cascadorii, comedie şi aventuri romantice într-un film exploziv

The Fall Guy: Cascadorii, comedie şi aventuri romantice într-un film exploziv

În acest weekend poate fi văzut la cinema în premiera Cascadorul / The Fall Guy, o comedie de acţiune bazată pe celebrul serial al anilor ‘80.

Începe a treia ediție a Romanian Mental Health Film Festival 2024

Începe a treia ediție a Romanian Mental Health Film Festival 2024

Romanian Mental Health Film Festival, primul festival de film din România dedicat sănătății mentale și adresat publicului larg, a ajuns la a treia ediția.

Regal de filmele românești, la Săvârșin, în a doua ediție a Festivalului Suflet de România

Regal de filmele românești, la Săvârșin, în a doua ediție a Festivalului Suflet de România

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România.

Kingdom of the Planet of the Apes va avea premiera în cinematografe pe 10 mai

Kingdom of the Planet of the Apes va avea premiera în cinematografe pe 10 mai

Planeta Maimuțelor: Noul Regat – mult așteptatul film de acțiune și aventură, produs de 20th Century Studios, intră în cinematografele românești din 10 mai, cu avanpremiere din 8 mai.

Noi cine-concerte la TIFF 2024

Noi cine-concerte la TIFF 2024

Un film considerat pierdut, scurtmetrajele unui regizor canonic, un remake Dracula și jazz vor putea fi văzute în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 14 – 24 iunie 2024)

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție în sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București. ...

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

Peste 56.000 de oameni s-au bucurat weekendul trecut la Comic Con 2024

În weekendul ce s-a încheiat, a avut loc la Romexpo în București, o nouă ediție Comic Con România.

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Challengers o aduce pe Zendaya în turneu pe marile ecrane din 26 aprilie

Totul pentru tenis, performanță și succes! Zendaya revine pe marile ecrane cu un rol ambițios și fără precedent, din 26 aprilie în filmul Challengers.

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2 va putea fi vizionat din 26 aprilie în 22 de orașe din țară

Cabinetul de miniștri din Guvernul Copiilor 2 / Government of Children 2 vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din 22 de orașe din țară.

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Capodopere ale cinematografiei italiene, în proiecţii speciale la Timişoara

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii specia...

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Piesa Dragoste şi Progres, o comedie spumoasă în regia lui Cătălin Saizescu a avut premiera la Piteşti

Sâmbătă 13 aprilie la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a avut loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres, scrisă de Bogdan Adrian Tomas şi regizată de Cătălin Saizescu - o piesă care face o radiografie amuzantă a cenzurii din p...

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Filme românești recente prezentate în șase cinematografe de artă din Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează o nouă ediție a Caravanei Noului Cinema Românesc în Polonia în perioada 17 aprilie – 1 decembrie 2024.

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Nasty s-a lansat la Sala Palatului: Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani

Premiera documentarului Nasty, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani. ...

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera: Tezaure antice și iubiri pierdute într-un film magic de Alice Rohrwacher, de vineri în cinema

Himera / La Chimera, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie. ...

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizoarea Ana-Maria Comănescu - invitata CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe Regizoarea Ana-Maria Comănescu. ...

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

Încep înscrierile pentru Sisterhood of Young Animation Auteurs 2024

La cea de-a 4-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest continuă parteneriatul cu Animation Festival Network și deschide programul de mentorat dedicat cineastelor din lumea animației către alte două țări. ...

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Cătălin Saizescu debutează în teatru regizând piesa Dragoste şi Progres

Vineri 12 aprilie și sâmbătă 13 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti are loc premiera piesei de teatru Dragoste şi Progres regizată de Cătălin Saizescu, o piesa de teatru care face o radiografie a cenzurii din pe...

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

S-au deschis înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2024

Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024).

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Marele jaf al tramvaiului, de vineri pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Marele jaf al tramvaiului / The Great Tram Robbery semnat de regizorul sârb Slobodan Šijan, producție cu participare românească, are premiera în cinematografele din România pe 12 aprilie 2024. ...

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Ioana Mischie ne aduce Guvernul Copiilor 2 în cinematografe din 26 aprilie

Guvernul Copiilor 2, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie.

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est lansează melodia În camera ta, parte din coloana sonoră a filmului Retreat Vama Veche

3 Sud Est, trupa fenomen care a cucerit topurile muzicale de-a lungul timpului, aduce în playlisturile de vară În camera ta.

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Începe cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania (Muestra de Cine Rumano), în perioada aprilie - decembrie 2024.

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Premiera Primul Meu Film Documentar #26 la Muzeul de Istorie Teodor Cincu din Tecuci

Pe data de 12 aprilie 2024 suntem invitati în Sala Mare a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu”, pentru o seară de scurtmetraj documentar.

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

Video: Regizorul Claudiu Mitcu - invitatul CineFAN.podcast din această săptămână

În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde il au ca invitat pe Regizorul și producatorul Claudiu Mitcu. ...

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Thrillerul românesc Kingdom of Judas se lansează în cinematografe din 12 aprilie

Aflată la debutul său cu filmul de lungmetraj Kingdom of Judas, Sabina Lisievici va putea fi văzută pe marele ecran, alături de echipa formată din artiști, atât cunoscuți cât și debutanți, începând cu 12 aprilie. ...