De numele Maestrului Emmerich se leaga numeroase filme devenite clasice ale genului, cu incasari pe masura: Soldatul Universal / Universal Soldier (1992), Poarta Stelara / Stargate (1994), Ziua Independentei / Independence Day (1996), Godzilla (1998), Unde vei fi poimaine? / The Day After Tomorrow (2004), 2012 (2009) sau Ziua Independentei: Renasterea / Independence Day: Resurgence (2016).
Emmerich a “distrus” lumea de atatea ori in filmele sale incat a devenit o obisnuita ca atunci cand ajungem la cinema la un film al lui, sa stim la ce sa ne asteptam: efecte special deosebite, explozii, situatii incredibile din care eroii scapa “la mustata”, dar si scenarii SF inedite care pot foarte bine deveni realitate (probabil ca nu in timpul vietii noastre, dar probabil in urmatorii zeci de ani).
Cu astfel de asteptari, ma mir si acum ca exista in filmografia lui si doua filme mai “cuminti”: Anonymous (2011, despre Shakespeare) si Stonewall (2015 despre revoltele Stonewall din N.Y.).
Dar sa revenim la prezentul film. Cu Moonfall, Roland Emmerich revine la povestile pe care le stapaneste cel mai bine si la care se pricepe de minune: SF-ul grandios, cu povesti incredible si personaje obisnuite puse in ipostaze incredibile. Plus distrugerile la scara planetara.
In Moonfall o forță misterioasă scoate Luna de pe orbită și o împinge către Pământ.
Având săptămâni la dispoziție până la impact, proaspat devenita directoare NASA, fostă astronaut, Jo Fowler (Halle Berry - pentru prima data intr-un asftel de film) crede că are soluția salvatoare, însă doar un alt astronaut, Brian Harper (Patrick Wilson), și conspiraționistul K.C. Houseman (John Bradley - exceptional si foarte amuzant!) o cred.
Cei trei lasă în urmă tot ce au și pornesc într-o misiune periculoasă către Lună, însă realizează că satelitul natural al Pământului nu este ceea pare.
Aceasta ar fi in cateva cuvinte premiza filmului Moonfall in care Emmerich ne zugraveste o lume dependenta de tehnologie, dependenta care (si aici sunt absolut sigur de asta) ne va duce curand catre dezastru.
Daca prima parte a filmului este tipul clasic de pelicula cu dezastre, explozii, efecte speciale, partea a doua a lui (cam ultimele 40 de minute) sunt un adevarat roller-coaster SF ce reuseste sa te suprinda (da, mai poate Emmerich sa faca asta intr-un film!!!) si sa te bucure in acelasi timp. In ea gasim o multime de idei originale, impachetate frumos intr-o poveste ce te imbie vizual si te face sa-ti doresti mai mult. Emmerich e maestru la acest capitol si in Moonfall o face atat de bine! Nu vreau sa dau mai multe detalii, va las pe voi sa descoperiti singuri surprizele rezervate de regizor.
Nu stiu daca mai trebuie sa recunosc, dar sunt un mare fan al filmelor SF, am vazut nenumarate de-a lungul anilor, plus seriale (seriile Star Trek raman favoritele mele), si rar mai vad ceva sa ma surprinda. Dar Moonfall a reusit acest lucru, iar dupa vizionare am stat mult timp la discutii cu fratele meu despre evenimentele din film.
Faptul ca s-a aplaudat la finalul lui spune multe despre el, este un film ce va fi pe placul publicului. Vizionarea lui a fost o adevarata bucurie cinematografica si cred ca acesta este unul din motivele pentru care filmele de acest gen trebuie traite intens in sala de cinema si vazute pe cel mai mare ecran posibil cu efectele sonore pe care le merita (sonorul Dolby Atmos al salii 1 de la Cinemax Veranda chiar si-a facut treaba, filmul auzindu-se impecabil).
Moonfall face parte dintr-o categorie de filme pe care nu prea o vedem des la cinema: filmele-dezastru. De ce? Datorita bugetelor mari pe care aceste filme le necesita, regizorilor care nu se simt confortabil regizand un astfel de film, dar si invaziei de sequel-uri, remake-uri, filme cu supereroi care au cam acaparat piata (lucru pe care recent l-a declarat si Emmerich: “Filmele Marvel si Star Wars au omorat piata de film”…). Nu pot spune ca sunt pe de-a intregul de acord cu el, pentru ca eu ma duc cu placere la cinema si la filmele Marvel. Cred insa ca exista loc pentru toti pe piata.
Da, recunosc. Imi plac filmele-dezastru. Armageddon (r. Michael Bay) este un film pe care as putea sa-l dau ca un exemplu asemanator cu Moonfall. Iar Independence Day al lui Emmerich ramane favoritul meu in topul filmelor cu invazii extraterestre.
Chiar daca evenimentele din aceste filme sunt incredibile, exagerate si uneori neverosimile, cred ca totusi acesta este motivul pentru care mergem la cinema, nu? Sa fim suprinsi, distrati si nu in ultimul rand sa ne bucuram vizual de ceva incredibil.
Daca vrem realitatea dura cred ca putem merge frumos la un film romanesc minimalist unde putem vedea intr-un singur cadru (luat din cealalta parte a camerei) cum personajul principal mananca o ciorba in timp real. Mai realist de atat nu se poate! In plus, ni se face si pofta de ciorba si lasam pe seama altora salvarea lumii (sau Lunii)…
La final voi rezuma experienta Moonfall prin expresia “I fuckin’ loved it!”. Ceea ce va doresc si voua! Mergeti la cinema si “let Moonfall entertain you!”.
Moonfall este distribuit in Romania de Vertical Entertainment si are premiera pe 4 februarie. Sper ca acest film sa aiba succesul scontat si sa avem parte si de un sequel!
Trailer:
Luka Kloser - One More Time (melodia oficiala a filmului care ruleaza pe genericul de final):
Bonus melodia luiTOTO - Africa (vedeti filmul si veti intelege de ce!).
