Productia ii aduce in rolurile principale pe Michelle Dockery si pe actorul argentiniano-spaniol Juan Diego Botto intr-o adaptare a romanului Letty Dobesh a lui Blake Crouch (autorul romanului Wayward Pines).
Noul sezon va putea fi urmarit incepand cu toamna acestui an, numai la TNT.
Decizia a fost luata in urma succesului inregistrat de primul sezon. Un comportament adecvat a fost urmarit in medie de 4,4 milioane de telespectatori in Statele Unite, pe toate platformele TNT.
“Alimentat de tipologia personajelor aflate intr-o cautare periculoasa pentru apartenenta, dragoste si familie, Un comportament adecvat produce foarte usor dependenta”, a spus Sarah Aubrey, EVP of original programming TNT.
Aubrey a adaugat: “Milioane de telespectatori s-au indragostit de acest cuplu sexy si complicat, iar in sezonul doi, Letty si Javier le vor aduce mult mai multe subiecte la care sa se gandeasca.”
Un comportament adecvat / Good Behavior spune povestea lui Letty Dobesh (Michelle Dockery), o escroaca ce obtine foloase materiale intr-un mod fraudulos, a carei viata o ia mereu pe un drum gresit, ca urmare a unor decizii imprudente, imprudenta fiind modul in care ei ii place sa actioneze cel mai des.
Abia iesita din inchisoare, Letty incearca sa ramana pe linia de plutire: tocmai s-a reunit cu fiul ei de doar zece ani, care a fost crescut pana acum de mama ei, Estelle (Lusia Strus); se intalneste des cu ofiterul de supraveghere, Christian (Kinney), dar ale carui motivatii de a o ajuta sunt indoielnice.
Haosul revine in viata lui Letty cand afla ca un asasin (Juan Diego Botto) a fost angajat pentru a o ucide pe sotia unui barbat cunoscut.
Din dorinta de a-i da planurile peste cap, Letty se va ciocni cu acest criminal, incurcandu-se amandoi intr-o relatie periculoasa.
Serialul Un comportament adecvat / Good Behavior este produs de scenaristul / producatorul Chad Hodge si de autorul Blake Crouch, impreuna cu producatorii executivi Marty Adelstein si Becky Clements in Studiourile Tomorrow, reprezentand un parteneriat intre studiourile ITV Studios si Marty Adelstein.