Al treilea sezon al producției HBO Europe, Umbre, scris și regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera pe 20 noiembrie la HBO și pe HBO GO.

Noul sezon are 7 episoade. 

După un sezon doi care prefața confruntarea lui Relu cu Emilian, în al treilea sezon Umbre, mult-așteptatul “care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de Emilian. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a “familiei” de interlopi de care aparține.

Mizele sunt din ce în ce mai mari, Nicu e pe cale să extindă imperiul, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire.

Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptând din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil.  

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu - Relu Oncescu, Maria Obretin - Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu - Emilian, Andreea Vasile - Nico, Costel Cașcaval - Nicu, Doru Ana - Căpitanu, Mădălina Craiu - Magda, Gabi Huian - Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc - Nea Puiu, Sergiu Costache - Sabin, Augustin Viziru - Romică, Vitalie Bantaș - Paganel și mulți alții.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Pentru Umbre 3, HBO Europe continuă colaborarea de succes cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu și Valentin Antofi.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

După Small Time Gangster, un format creat de Boilermaker Burberry și licențiat DRG Formats.


Din aceeasi categorie...

Salvage Kings: Comori salvate - Un nou serial la History

HISTORY® transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul Comori salvate / Salvage Kings.

Westworld revine cu sezonul 3 din 16 martie la HBO si pe HBO GO

Sezonul 3 al serialului Westworld, câștigător al premiului Emmy®, are premiera la HBO și pe HBO GO luni, 16 martie.

Sarbatoreste Valentine's Day la Diva cu 4 filme romantice pe zi

Petrece cea mai romantică perioadă a anului alături de DIVA și urmărește Valentine’s Day la DIVA în perioada 14-16 februarie, de la 16:00.

Participa la Pariul Oscarurilor si castiga cu Paramount Channel

Gala Premiilor Oscar (9 februarie 2020) este un moment așteptat cu mare interes de către cinefili și nu numai.

Cronica Carcotasilor revine din 5 februarie la Prima TV!

Cronica Cârcotașilor, cea mai longevivă emisiune de satiră din România este la Prima TV de 20 de ani, timp în care a adus zâmbetul pe buzele telespectatorilor cu modul unic în care a abordat diverse subiecte cotidiene. ...

Miniseria The Undoing, creata de David E. Kelley, va avea premiera in mai 2020

Cu Nicole Kidman și Hugh Grant în rolurile principale, miniseria HBO, bazată pe romanul You Should Have Known scris de Jean Hanff Korelitz, va avea premiera pe HBO GO în luna mai.  ...

Mark Wahlberg in primul trailer la Spenser Confidential

Legea are limite. Ei nu. Iata primul trailer al filmului Spenser Confidential care va putea fi vizionat pe Netflix din 6 martie. 

Studiu Discovery: Televiziunea, sursa principala prin care ne alimentam pasiunile

Unul dintre cele mai mari studii pe tema pasiunilor realizate vreodată la nivel mondial dezvăluie că, atunci când vine vorba de activitățile noastre preferate din timpul liber, cum ar fi sportul, mâncarea, casa, automobilismul, natura și sălbăticia, ...

Cosmin Cernat va prezenta FanArena, la Kanal D!

Incepand de luni, 27 ianuarie, in fiecare luni si marti, imediat dupa reality-ul Survivor Romania, Cosmin Cernat va prezenta FanArena, emisiunea care va aduce telespectatorilor ultimele informatii despre concurentii Survivor Romania, reality-ul care ...

Seri de duminica legendare, in ianuarie, la AMC

Elizabeth: Epoca de aur / Elizabeth: The Golden Age (2007) și Alexander / Alexandru (2004) vor rula duminica seară aducând în atenția telespectatorilor spadasini nemuritori, monarhi de legendă, genii militare. ...

HBO prezinta Avenue 5 - un serial de comedie SF, cu Hugh Laurie

Primul episod al noii producții HBO, Avenue 5, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.  ...

Batalia pentru titlul de Survivor Romania incepe sambata, 18 ianuarie, la Kanal D!

Reality-ul va fi difuzat patru zile consecutiv, de sambata pana marti, de la ora 20:00! Cei 20 de concurenti s-au imbarcat deja in aeronava catre Republica Dominicana.

The Outpost - sezonul 2: Interviu cu Jake Stormoen si Jessica Green

Serialul de tip fantasy, Avanpostul / The Outpost, revine la DIVA cu al doilea sezon, în premieră în România, luni, 20 ianuarie, de la 21:00.

Schimbari in grila Kanal D - Ce productii vom putea urmari in aceasta iarna

Kanal D le-a pregatit telespectatorilor surprize uriase, pentru aceasta iarna.

Blestemul Insulei Oak revine la History cu un nou sezon

History® revine, în exclusivitate, cu noi episoade din cel de-al șaptelea sezon al serialului Blestemul Insulei Oak,  începând cu 14 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 22:00. ...

De azi la HBO: The Outsider, adaptare a bestsellerului scris de Stephen King

O nouă dramă produsă de HBO, The Outsider, adaptare după bestsellerul lui Stephen King, va avea premiera astăzi, 13 ianuarie pe HBO GO.

Kung Fu Panda: Ghearele destinului si Familia Jetson, in ianuarie la Minimax

Serialul Kung Fu Panda: Ghearele destinului / Kung Fu Panda: The Paws of Destiny, o producție DreamWorks nominalizată în 2019 la Annie Awards, debutează pe canalul Minimax sâmbătă, 10 ianuarie.  ...

Dan Cruceru va fi prezentatorul Survivor Romania!

Reality-ul, un adevărat experiment social, le va oferi telespectatorilor cea mai autentică și intensă competiție a anului 2020.

The New Pope / Noul papa, din 10 ianuarie pe HBO GO

Serialul The New Pope / Noul papă, creat și regizat de Paolo Sorrentino, câștigător al premiului Oscar®, cu Jude Law și John Malkovich în rolurile principale, va avea premiera pe 10 ianuarie pe HBO GO. ...

Batwoman – din 15 octombrie pe HBO GO

Bazat pe personajele create de DC, serialul Batwoman va fi disponibil pe HBO GO. Primele două episoade vor putea fi urmărite pe 15 octombrie.

Bani negri (pentru zile albe) - o noua productie HBO Europe

HBO Europe pregătește o nouă producție, Bani negri (pentru zile albe), un serial scris și regizat de Daniel Sandu și produs de Mobra Films, cu Alexandru Papadopol și Cristian Bota în rolurile principale. ...

The Irishman: in curand pe Netflix

Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci joacă în filmul The Irishman de Martin Scorsese, o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial. ...

The Witcher: Cei mai rai monstri sunt cei creati de noi in curand pe Netflix

Netflix lansează astăzi paginile de social media pentru mult aşteptatul serial The Witcher, alături de primele imagini ale personajelor principale: Geralt (Henry Cavill), Yennefer (Anya Cholatra) și Ciri (Freya Allan). Fanii pot urmări de astăzi pagi...

La casa de papel: cel mai vizionat serial european pe Netflix

La casa de papel / Fabrica de bani e cel mai urmărit serial Netflix într-o altă limbă decât engleza. Trebuie să îi mulțumesc pentru această recomandarea nepotului meu, Burciu Andrei. E un serial care are doar 1 sezon dar are două părți. Ritmul, tensi...

Ordinea in care sa va uitati la serialele Marvel/Netflix

Pe 14 iunie 2019 s-a lansat pe Netflix ultimul sezon (sezonul 3) din serialul cu supereroi Jessica Jones. ...

Evenimente

Licența de difuzare filme în spațiul public

Dragi cinefani, răspândirea rapidă a pandemiei de COVID-19 în lumea întreagă a avut un impact major, afectând toate sectoarele artistice. Ci...

Noutati Home Entertainment

Emma pe blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD filmul bazat pe celebra poveste a lui Jane Austen, Emma.  ...

Ultimele Stiri

Emma pe blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD filmul bazat pe celebra poveste a lui Jane Austen, Emma. 

10-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Last Christmas pe DVD

Pro Video lansează pe DVD Last Christmas / O nouă poveste de Crăciun, filmul inspirat din melodia cu același nume a lui George Michael.

10-07-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Sebastian Papaiani: De la inceput pana la sfarsit

Iată titlul biografiei unuia dintre cei mai populari actori de cinema din România, apărută la Editura Terra din Focșani.

05-07-2020 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Dolittle pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD ecranizarea romanului Doctor Dolittle, scris de Hugh Lofting Dolittle. 

26-05-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Cats pe DVD

Pro Video lansează pe DVD muzicalul lui Andrew Lloyd Webber, care a bătut orice record de longevitate pe scena internaţională, într-un eveniment cinematografic fără precedent Cats. 

26-05-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The way back pe DVD

Pro Video lansează pe DVD o dramă cu un Ben Affleck în formă de zile mari The way out/ Drumul de întoarcere. 

26-05-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Lego DC Shazam: Magic and Monsters pe DVD

Pro Video lansează pe DVD a 21-a animaţie LEGO DC: Lego DC Shazam: Magic and monsters / Lego DC Shazam: Magie și monștrii. 

26-05-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Licența de difuzare filme în spațiul public

Dragi cinefani, răspândirea rapidă a pandemiei de COVID-19 în lumea întreagă a avut un impact major, afectând toate sectoarele artistice. Cinematografele s-au închis, iar festivalurile de film ori s-au amânat...

22-05-2020 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Universul Bad boys prinde viata pe micul ecran

Din 11 mai vom putea viziona pe AXN de la ora 22:00 un serial a cărui acțiune se petrece în universul Bad Boys, LA's Finest / Detectivele din LA.

09-05-2020 | Eveniment | Avramescu Alexandru Virgil

Duologia Sherlock Holmes pe 4k

Pro Video lansează pe 4K UHD duologia Sherlock Holmes. 

28-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Richard Jewell pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD un film bazat pe o poveste adevărată Richard Jewell / Cazul lui Richard Jewell. 

28-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Just mercy pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD un film bazat pe o poveste adevărată Just mercy / În slujba dreptății. 

24-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Birds of Prey: And the fantabulous emancipation of…

Pro Video lansează pe 4K UHD (STEELBOOK și plastic), Blu-ray (STEELBOOK și plastic) și DVD al 8-lea film din seria DC Extended Universe Birds of prey: And the fantabulous emancipation of one Harley Quinn / Păsări de pradă și fantastica...

23-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Motherless Brooklyn pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD Motherles Brooklyn / Afaceri scunse în Brooklyn. 

23-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

The good liar pe Blu-ray si DVD

Pro Video lansează pe Blu-ray și DVD The good liar / Maestrul minciunilor. 

23-04-2020 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Filmele Bad Unicorn sunt acum disponibile online

Bad Unicorn pune la dispoziție pe platforma video on demand Vimeo 8 titluri din portofoliu.

19-03-2020 | CineStuff | CineFan.ro

Salvage Kings: Comori salvate - Un nou serial la H…

HISTORY® transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul Comori salvate / Salvage Kings.

19-03-2020 | TV & Online | CineFan.ro

HaHaHa Production lanseaza Spala-te pe maini, un g…

HaHaHa Production lanseaza Spala-te pe maini!, un ghid muzical animat pentru promovarea spalatului corect pe maini care este prima si cea mai importanta masura de auto-protectie in lupta impotriva virusilor. 

19-03-2020 | CineStuff | CineFan.ro

Westworld revine cu sezonul 3 din 16 martie la HBO…

Sezonul 3 al serialului Westworld, câștigător al premiului Emmy®, are premiera la HBO și pe HBO GO luni, 16 martie.

16-03-2020 | TV & Online | CineFan.ro

Premiera noul film James Bond, No Time To Die se a…

Fanii BOND mai au de asteptat pana sa-l reintalneasca pe Daniel Craig in rolul celebrului spion britanic!

05-03-2020 | CineStuff | CineFan.ro

Benzi desenate

Romanul grafic Watchmen, disponibil in Romania la Editura Art

In colectia Grafic (Editura Art) a fost lansat volumul de banda desenata Watchmen. ...