Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609, produsă de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, o readuce pe micile ecrane pe Loredana Groza.

Îndrăgita artistă revine astfel la una dintre pasiunile ei, actoria, şi o întruchipează pe Felicia Soare, o cântăreaţă nonconformistă. Alături de ea, telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe Graţiela Voicu, actriţa care o va interpreta pe Diana, fiica acesteia şi soţia lui Victor (Matei Negrescu).

Una dintre cele mai cunoscute şi iubite artiste din România, Loredana, s-a lansat în muzică la vârsta de 14 ani, câştigând cele mai importante trofee ale momentului - Steaua fără nume şi Festivalul de la Mamaia.

De aproape 40 de ani, artista cucereşte generaţie după generaţie cu vocea ei unică şi cântecele sale, peste 600 înregistrate, majoritatea fiind scrise şi produse chiar de către ea. Cu peste 20 de milioane de albume înregistrate şi milioane de discuri vândute, a concertat pe toate continentele, în mii de spectacole.

În film şi-a făcut debutul în A doua cădere a Constantinopolului, fiind cel mai mare succes de casă în cinema-ul românesc. A jucat în filme internaţionale, precum Modigliani, alături de Andy Garcia, dar şi româneşti, Minte-mă frumos sau Moştenirea, şi în seriale tv de succes, precum Regina, Inimă de ţigan sau Aniela.

Loredana a jucat rolul Killer Queen în musical-ul We will rock you, pe muzica de la queen, iar în prezent joacă rolul principal în celebrul music-hall Mamma Mia. Odată cu prima comedie romantică românească Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, artista se întoarce la una dintre pasiunile sale, actoria.  

În proiectul de la Antena 1, Loredana o va interpreta pe Felicia Soare, mama Dianei, logodnica lui Victor (Matei Negrescu), o cântăreaţă nonconformistă, care cânta într-un bar înainte de Revoluţie.

Loredana

După ce a pus mâna pe un politician înstărit, a uitat de unde a plecat şi nu s-a sfiit să îşi înşele bărbatul de nenumărate ori, fără scrupule. Deşi a făcut parte din toate matrapazlâcurile soţului, atunci când acesta dă de necaz, alege să pozeze în victimă. Persoană cu un caracter fals, Felicia se dă drept prietena mamei lui Victor, însă în realitate i-a fost amantă soţului acesteia.

Sunt încântată să fac parte din acest nou proiect şi să mă reîntâlnesc cu o parte din echipa cu care am lucrat la Inimă de ţigan sau Regina. Îmi place să joc ,chiar dacă e o diferenţă între a juca un personaj pe scenă, aşa cum fac în musical-ul Mamma Mia şi a interpreta un rol pe micul sau marele ecran. Personajul meu din noul serial se numeşte Felicia şi este un personaj controversat. Îmi dă posibilitatea să-l abordez într-o cheie diferită faţă de personajele pe care le-am jucat până acum. E o nouă provocare şi se ştie că îmi plac provocările!”, a declarat Loredana.

Alături de Loredana, în serialul romance de la Antena 1 telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe tânăra actriţă Graţiela Voicu. Aceasta o va interpreta pe Diana, logodnica lui Victor, protagonistul serialului. Cei doi au crescut împreună, pentru ca mai apoi Diana să plece să studieze moda la Paris.

Loredana si Gratiela 2

La revenirea în ţară, copleşită de faptul că familia ei a pierdut întreaga avere, acceptă uneltirea mamei ei de a se vedea cu Victor, văzând în această relaţie singura ei şansă de salvare. Arogantă şi plină de ea, egoistă, răsfăţată şi oportuniscă, Diana se agaţă această şansă.

Diana este piperul care nu lipseşte niciodată de lângă sare. Abia ajunsă de la Paris, renunţă la viaţa de fotomodel pentru scopurile, dar mai ales pentru mama ei.  Nu mi-a fost greu să recunosc şi în mine felul grăbit al Dianei de a rezolva singură şi impulsiv problemele, dar mi-a fost greu să mă adaptez unui fel de a exista atât de feminin ca al Dianei şi cred că aici s-a născut şi provocarea cea mai mare. De la “fata lui tata” la “fata lui mami”. Mie îmi plac hainele largi, ea ar alege oricând o fustă strâmtă. Ea se iubeşte pe ea mai mult decât orice şi nu îşi dă voie să aibă un moment real vulnerabil (spun real pentru că poate fi o actriţă excelentă atunci când e ceva ce îşi doreşte în joc). Nu îşi permite să se abată de la drum. E foarte strictă în ce priveşte viata ei şi are principii clare, pe când eu sunt puţin invers. Cred că lucrurile care menţin balanţa sunt micile sau marile asemănări între noi două. Uneori am senzaţia că Diana îmi vine mănușă. Majoritatea oamenilor o plictisesc, se enervează repede, luptă pentru ce e al ei, îi place scandalul, nu are stare, îşi bagă nasul peste tot. Două gemene care nu seamănă. Deci cum să nu îmi placă proiectul? Mă super provoacă! Şi a venit de nicaieri, exact cum îmi place mie!”, a mărturisit Graţiela Voicu.

Distribuția serialului este una de excepție și va continua să fie anunţată în perioada următoare. Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor.

Filmările pentru Lasă-mă, îmi place! Camera 609 sunt în plină desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului Lia – Sotia soţului meu, iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.


Din aceeasi categorie...

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună. Filme romantice de vară difuzate de luni până vineri, de la 20:00 și de dimineață până seara în weekend, din 24 mai.

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Disney+ a anunțat că sezonul patru din serialul original de comedie premiat cu Emmy®, Crime în imobil / Only Murders in the Building va avea premiera pe Disney+ pe 27 august.

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

De luni până vineri, diminețile încep mai bine atunci când cei de acasă au parte de cele mai tari informații, cele mai noi provocări și cea mai bună energie alături de Shurubel, Lili Sandu și Bogdan Ciudoiu, la PRO TV și pe VOYO! ...

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ anunță distribuția și echipa de creație care lucrează la noua dramă polițistă produsă de ATM Grou.

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Vreme de doi ani, cei de acasă au trăit emoția și suspansul din Clanul.

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din Nasty, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa remarcabilă.

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

Prezentată de jurnalista Mariana van Zeller, laureată a premiilor Peabody și duPont, seria nominalizată la Emmy va pătrunde mai adânc în cele mai periculoase lumi interlope.

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

În serialul documentar de succes joacă Sylvester Stallone, nominalizat la premiul Oscar®, alături de soția sa Jennifer Flavin Stallone și de fiicele lor, Sophia, Sistine și Scarlet. ...

Clanul ajunge la final în această seară!

Clanul ajunge la final în această seară!

Timp de patru sezoane, acțiunea, suspansul și povestea din Clanul au ținut telespectatorii în fața ecranelor, iar cei de acasă au ajuns să îndrăgească personajele din serialul fenoment.

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Din 11 mai, în fiecare sâmbătă de la ora 22:00, Khloé Kardashian pășește în lumina reflectoarelor într-o serie de câte 5 episoade pe zi din reality-show-ul Keeping Up with the Kardashians difuzat la E!. ...

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Comedia savuroasă, Brigada Nimic, începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma sunt cei patru polițiști care urmăresc cazurile mici și neînsemnate, întâlnirile hilare dintre mafioți, gospodine, falși gu...

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

In luna mai, spectatorii vor fi purtati intr-o calatorie captivanta prin viata legendarului actor Cary Grant, in noua drama biografica in patru parti, Archie.

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Focus Sat anunță o nouă premieră în România, serialul Canal+ Despre bani și sânge / D’argent et de sang (2023). Cele 12 episoade vor putea fi urmărite integral din 13 mai în biblioteca VOD din Focus Sat app. ...

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Netflix anunță începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului Wednesday în Irlanda și câteva personaje noi care se alătură distribuției.

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

Ediția din 2024 a Met Gala se apropie. E! aduce pe micul ecran spectacolul oferit de celebritățile ce vor etala ținute conform temei de anul acesta "Garden of Time".

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Duminică, 05 mai, în ziua Paștelui, și luni, 06 mai, Cinemaraton TV, parte a grupului Clever Media, a pregătit un program special, un adevărat maraton al bucuriei dedicat telespectatorilor.

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

FilmMania a fost lansat în cadrul portofoliului de filme al AMC Networks International Central and Northern Europe [AMCNI CNE] în selecția mai multor operatori majori de televiziune cu plată prin intermediul rețelelor de cablu digital și prin s...

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Singurul serial unde fotbalul și comedia fac casă bună este aproape de revenire!

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Colecția Filme pline d mister este difuzată săptămânal de la ora 20:00 și include patru povești cu accente culinare, peisaje captivante și amenințări mortale (iar primele trei sunt premiere).

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

"O viaţă fară dragoste e ca un an fără vară” scria autoarea Jenna Evans Welch în cartea Love & Gelato: Vacanță la Florența (2016).

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Vânătorii de Comori: România, noua serie docu-reality de șase episoade de la HISTORY Channel, va avea premiera marți, 14 mai, de la ora 21:00.

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la...

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

În curând, vara aceasta, PRO TV aduce o veste bună, pentru toți fanii serialului!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Aseară, am văzut două lumi care s-au intersectat: CLANUL și GROAPA. Bebe Măcelaru i-a cerut ajutorul lui Sandu Vlahu, iar Magda a ajuns la Zina – care, neașteptat, a trecut peste cuvântul soțului ei și i-a oferit informațiile de care avea...

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium  – disponibil tuturor abonaților de televiziune digitală.