James Longshore se pregătește să revină în lumina reflectoarelor televiziunii din România, în cel mai nou serial al Antenei 1, Lasă-mă, îmi place! Camera 609.

Cu o carieră bogată și diversificată în industria cinematografică internațională, James Longshore a jucat alături de nume mari din lumea filmului și a televiziunii și este cunoscut pentru contribuția sa la promovarea actoriei în limba engleză în România.

Printre realizările notabile ale actorului se numără colaborările de excepție cu staruri din industria cinematografică mondială. Acesta a jucat alături de nominalizații la premiile Oscar, John Malkovich și Vanessa Kirby, dar și alături de vedete precum Tove Lo, Gustav Skarsgaard și Matthias Schoenaerts, nominalizați la premiile Grammy.

Filmele în care a jucat actorul american au fost proiectate și recompensate cu premii în cadrul unor festivaluri prestigioase, precum cele de la Berlin, Cannes, Veneția, Sundance, San Sebastian sau Roma.

James Longshore a colaborat cu regizorul Michael Damian pentru filmul High Strung și a lucrat în producții cinematografice filmate în Statele Unite, Germania, Franța, Italia, Ecuador și România.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609 nu este primul proiect de televiziune din România în care James Longshore este distribuit. Acesta a colaborat cu actori români de exceptie precum Florin Călinescu, în cadrul serialului Tanti Florica de la PRO TV, precum și cu Monica Bîrlădeanu în filmul Diaz, o coproducție Italia/ România/Franța, distins cu premiul Panorama Audience, din partea publicului, la Festivalul de Film de la Berlin. De asemenea, actorul a apărut în emisiunea Povești de Familie, de la Antena 1, în care a jucat în limba engleză și română.

James Longshore a fost primul actor american care a jucat în limba română în cadrul unui proiect difuzat de o televiziune națională.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609 este un serial românesc ce aduce în prim plan o poveste intrigantă și personaje captivante. Serialului de comedie romantica de la Antena 1 este produs de Ruxandra Ion și prezintă o poveste de dragoste care nu se încadrează în clișee. Actorul va putea fi văzut pe micile ecrane în data de 22 septembrie.

„Sunt încântat să fiu distribuit în acest serial și să am posibilitatea să lucrez cu unul dintre cei mai de succes producători TV din România. Lasă-mă, îmi place! Camera 609 este probabil serialulul cel mai apropiat de stilul american de televiziune, produs în România. Personajul meu este un investitor american, însă vă invit să-l urmăriți pentru a afla mai multe. A fost foarte distractiv la filmări și cred că va fi la fel de distractiv de vizionat. Este o comedie romantică foarte bună, cu o distribuție  pe măsură. Ruxandra Ion este ca Shonda Rimes din Rollywood, un fel de Hollywood al producțiilor de televiziune din România”, declară actorul James Longshore.

În 2012, James Longshore a lansat primul program de actorie în limba engleză din România, intitulat "ACTING IN ENGLISH by JAMES LONGSHORE". Unul dintre foștii săi studenți, Matei Negrescu, este protagonistul serialului Lasă-mă, îmi place! Camera 609, astfel că acest episod reprezintă o întâlnire specială pentru cei doi.

În prezent, James lucrează la primul său roman, un thriller romantic inspirat de experiențele sale din industria cinematografică din România, intitulat Say Goodbye to Hollywood.

De asemenea, actorul a urcat pe scene de stand-up comedy cu spectacole susținute la Berlin, Copenhaga și Londra. Pe 6 octombrie, el va susține un spectacol la 1UP Gamers Pub din Piața Amzei, București, începând cu ora 20:00.

În primăvara anului viitor, James Longshore va prezenta două piese scurte de teatru în limba engleză în București, Dreamer Examines His Pillow și Sure Thing, alături de actrița Alexandra Băcăoanu, cu care a colaborat în emisiunea Povești de Familie.

James va reveni anul viitor și pe marile ecrane în filmul The Yellow Tie / Cravata Galbenă, care explorează viața compozitorului român Sergiu Celibidache, însă și ca personaj principal în scurtmetrajul Angel's Destiny, regizat de Rubin Sosna.

Credit foto: Georgiana Feraru  - behind the scenes Antenei 1, Lasă-mă, îmi place! Camera 609.


Din aceeasi categorie...

X, Hulu și moștenitorii lui James Clavell lucrează la noi sezoane din Shōgun

X, Hulu și moștenitorii lui James Clavell lucrează la noi sezoane din Shōgun

Povestea personajelor fascinantei drame inspirată din cultura japoneză se va desfășura, probabil, pe parcursul a încă două noi sezoane.

Serialul Brigada Nimic începe astăzi la Pro TV și pe Voyo!

Serialul Brigada Nimic începe astăzi la Pro TV și pe Voyo!

Comedia păzește România începând de astăzi, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30.

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună. Filme romantice de vară difuzate de luni până vineri, de la 20:00 și de dimineață până seara în weekend, din 24 mai.

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Disney+ a anunțat că sezonul patru din serialul original de comedie premiat cu Emmy®, Crime în imobil / Only Murders in the Building va avea premiera pe Disney+ pe 27 august.

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

De luni până vineri, diminețile încep mai bine atunci când cei de acasă au parte de cele mai tari informații, cele mai noi provocări și cea mai bună energie alături de Shurubel, Lili Sandu și Bogdan Ciudoiu, la PRO TV și pe VOYO! ...

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ anunță distribuția și echipa de creație care lucrează la noua dramă polițistă produsă de ATM Grou.

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Vreme de doi ani, cei de acasă au trăit emoția și suspansul din Clanul.

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din Nasty, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa remarcabilă.

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

Prezentată de jurnalista Mariana van Zeller, laureată a premiilor Peabody și duPont, seria nominalizată la Emmy va pătrunde mai adânc în cele mai periculoase lumi interlope.

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

În serialul documentar de succes joacă Sylvester Stallone, nominalizat la premiul Oscar®, alături de soția sa Jennifer Flavin Stallone și de fiicele lor, Sophia, Sistine și Scarlet. ...

Clanul ajunge la final în această seară!

Clanul ajunge la final în această seară!

Timp de patru sezoane, acțiunea, suspansul și povestea din Clanul au ținut telespectatorii în fața ecranelor, iar cei de acasă au ajuns să îndrăgească personajele din serialul fenoment.

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Din 11 mai, în fiecare sâmbătă de la ora 22:00, Khloé Kardashian pășește în lumina reflectoarelor într-o serie de câte 5 episoade pe zi din reality-show-ul Keeping Up with the Kardashians difuzat la E!. ...

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Comedia savuroasă, Brigada Nimic, începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma sunt cei patru polițiști care urmăresc cazurile mici și neînsemnate, întâlnirile hilare dintre mafioți, gospodine, falși gu...

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

In luna mai, spectatorii vor fi purtati intr-o calatorie captivanta prin viata legendarului actor Cary Grant, in noua drama biografica in patru parti, Archie.

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Focus Sat anunță o nouă premieră în România, serialul Canal+ Despre bani și sânge / D’argent et de sang (2023). Cele 12 episoade vor putea fi urmărite integral din 13 mai în biblioteca VOD din Focus Sat app. ...

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Netflix anunță începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului Wednesday în Irlanda și câteva personaje noi care se alătură distribuției.

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

Ediția din 2024 a Met Gala se apropie. E! aduce pe micul ecran spectacolul oferit de celebritățile ce vor etala ținute conform temei de anul acesta "Garden of Time".

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Duminică, 05 mai, în ziua Paștelui, și luni, 06 mai, Cinemaraton TV, parte a grupului Clever Media, a pregătit un program special, un adevărat maraton al bucuriei dedicat telespectatorilor.

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

FilmMania a fost lansat în cadrul portofoliului de filme al AMC Networks International Central and Northern Europe [AMCNI CNE] în selecția mai multor operatori majori de televiziune cu plată prin intermediul rețelelor de cablu digital și prin s...

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Singurul serial unde fotbalul și comedia fac casă bună este aproape de revenire!

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Colecția Filme pline d mister este difuzată săptămânal de la ora 20:00 și include patru povești cu accente culinare, peisaje captivante și amenințări mortale (iar primele trei sunt premiere).

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

"O viaţă fară dragoste e ca un an fără vară” scria autoarea Jenna Evans Welch în cartea Love & Gelato: Vacanță la Florența (2016).

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Vânătorii de Comori: România, noua serie docu-reality de șase episoade de la HISTORY Channel, va avea premiera marți, 14 mai, de la ora 21:00.

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la...

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

În curând, vara aceasta, PRO TV aduce o veste bună, pentru toți fanii serialului!