Alexandru Solomon, unul dintre cei mai importanţi regizori de film documentar din România, este primul invitat al noului sezon Noaptea Albă a Filmului Românesc, sâmbătă, 7 octombrie, la TVR Cultural, TVR Moldova, TVR Internațional.

În noaptea de sâmbătă, 7 spre 8 octombrie, de la ora 20.00, TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova vă propun un maraton cinematografic cu filme realizate de Alexandru Solomon: Cold Waves - Război pe calea undelor, Marele jaf comunist, Kapitalism - reţeta noastră secretă, Ouăle lui Tarzan, Patru patrii, Franzela exilului, Viaţă de câine și Cameleonul.

Cinefilii mai pot viziona, de la ora 3.00, cateva fragmente scoase la montaj din cel mai recent documentar al său, Arsenie. Viața de apoi.

Sub genericul Viaţa de apoi, o emisiune-dezbatere moderată de Daniela Zeca-Buzura va prefaţa, de la ora 19:00, prima ediţie.

"Alexandru Solomon, unul dintre cei mai importanți regizori de film documentar din România, este primul invitat al noului sezon Noaptea Albă a Filmului Românesc sâmbătă, 7 octombrie, la TVR Cultural, TVR Moldova şi TVR Internațional. În acest maraton, devenit un brand al canalului cultural din cadrul serviciului public de televiziune, sunt cuprinse un interviu şi o secvență care a căzut la montaj, din recenta și controversata producție Arsenie. Viața de apoi, semnată de Alexandru Solomon și aflată în cinematografe din 1 septembrie. Noul titlu al regizorului este un bun prilej pentru a iniția o dezbatere interesantă și echilibrată asupra unui demers care a produs dispute în presă și pe rețele de socializare. Vă invităm așadar să ne urmăriți pe TVR Cultural", a spus Daniela Zeca Buzura despre ediţia specială.

Absolvent al Facultăţii de Film din Bucuresti, în 1991, Alecu Solomon, aşa cum îi spun cei apropiaţi, a debutat ca operator la Priveşte înainte cu mânie, film în regia lui Nicolae Mărgineanu, pentru care a fost premiat la International Camera Festival. În paralel cu activitatea de director de imagine, cineastul a scris şi regizat, începând cu anul 1993, mai multe filme documentare.

„Să faci documentar e un fel de a doua natură. E un stil de viață, nu e o profesie. Vrei ca tipul ăsta de viață să rămână vie, nu să rămână o formulă închistată, chiar dacă e comodă. Mai degrabă mă sperie formulele și succesul de tipul ăsta, de aia încerc alte lucruri. Încercările necesită timp. Între Kapitalism și Tarzan au trecut șapte ani. Am mai făcut România scriitorilor între timp și niște mici alte lucruri, dar a fost o perioadă lungă, pentru că întâi și întâi a trebuit să înțeleg teritoriul ăla, toată zona asta istorică, științifică- Abhazia, să mă adaptez și să găsesc o formulă de film pe o realitate complet nouă. Procesul e mai important decât filmul și devine o bucată din viața ta în care evoluezi, nu stai pe loc”, spune Alexandru Solomon, în interviul acordat TVR.

Realizate ca producţii independente, documentarele sale au fost premiate în ţară şi străinătate. Franzela exilului, despre I.L. Caragiale la Berlin, a obţinut Premiul Special al Juriului, UCIN 2003. Atât Omul cu o mie de ochi, un film despre viata şi fotografiile lui Iosif Berman, cât şi Viaţă de caine - o radiografie a Bucureştiului ca sat fără câini şi oraş cu caini - au fost desemnate drept Cele mai bune documentare la Festivalul DaKINO în 2001, respectiv 1998.

Pentru iubitorii acestui gen, Noaptea Albă a Filmului Românesc a pregătit la TVR Cultural, sâmbătă, 7 octombrie, începând cu ora 20:30, opt dintre cele mai cunoscute, dezbătute şi apreciate documentare semnate de Alexandru Solomon: Cold Waves: Război pe calea undelor, Marele jaf comunist, Kapitalism, reţeta noastră secretă, Ouăle lui Tarzan, România: Patru patrii, Franzela exilului, Viaţă de câine, alături de fragmente scoase la montaj din Arsenie. Viața de apoi şi filmul realizat în perioada studenţiei, Cameleonul (1991), despre procesele de conștiință ale unui gangster local.

„N-am avut niciodată impulsul de a vorbi unui public elitist. Îmi doream ca filmele să fie văzute de cât mai multă lume, să aibă un factor de atracție și spectaculos, dar care să pună oamenii pe gânduri. Nu știu dacă răul vine dinspre televiziune. Cred că și televiziunile au fost supuse acestui aer al timpului care este dictat de trecerea în online, de atenție din ce în ce mai redusă, de durate din ce în ce mai reduse, de un limbaj din ce în ce mai direct. În același timp trebuie să ne gândim că documentarul a pătruns în festivalurile mari după 2000 deci, în aceeași perioadă în care vorbim că lucrurile au luat-o pe o pantă descendentă în ceea ce privește televiziunile și porțile astea mainstream de distribuție. În ultimii 10-15 ani, festivalurile au acceptat documentar în secțiunile competitive și vorbesc de festivaluri generaliste și de clasa A - Veneția, Cannes, Berlin și așa mai departe. Înainte erau festivaluri dedicate pe documentar: ai menționat IDFA și altele sau erau secțiuni de documentar. M-am întors de la Karlovy Vary, secțiunea asta, Proxima, de cinema îndrăzneț, cum spun ei, mixează documentar cu ficțiune. Când citești sinopsisurile, nici nu mai știi ce e ce”, adaugă Alexandru Solomon.

În portretul realizat de producătoarea Claudia Nedelcu Duca, difuzat de la ora 20:00, îl vom descoperi pe cineast de la începuturile sale ca asistent şi mai apoi, director de imagine şi până la scenarist şi regizor al documentarelor de lung şi scurt metraj. Partenerii acestei ediții sunt: LiterNet, HiFilm, Fundația Arte Vizuale, U.N.A.T.C..

Claudia Nedelcu Duca: Dintre personalitățile cu care te-ai intersectat în aceste filme care sunt cele la care te gândești, care au rămas cel mai puternic în gândurile tale?


Alexandru Solomon: Nu aș vrea să fac o ierarhie, dar m-a marcat Gheorghe Enoiu, ofițerul de Securitate din Marele jaf, mă gândesc în continuare la el cu aceeași spaimă, într-un fel. Nu ca un model, nu mă gândesc la ei ca la modele, mă gândesc și la victimele lui în egală măsură, de asta spun că nu e o relație simplă. Și la Dinu Patriciu mă gândesc, din când în când sau când am mai revăzut filmul că l-am revăzut de curând pentru o proiecție la care am fost invitat. Cred că sunt caractere puternice și caractere care te fac să te gândești ce ești tu în relație cu asta. În egală măsură, mă gândesc și la Zinaida Vsevolodovna cercetătoarea în vârstă și directoarea laboratorului în Abhazia, care era un soi de exemplu de tenacitate și putere de muncă și chiar de deschidere. Era singura în laboratorul ăla care știa engleză și le traducea cercetătorilor, de 30 de ani, texte din revistele americane de virusologie. Scria cu mâna caiete întregi. La 85 de ani, făcea asta... Altfel, fiind o persoană foarte strictă ideologic și cu care n-am găsit teren de discuție pe alte domenii. Sunt persoane care îți rămân dragi fără să fi fost de aceeași parte până la capăt. Pur și simplu trăiești o perioadă de vreme cu ei, ești, parcă, în familie, Ai unchi și strămătuși cu care nu ai vrea neapărat să conviețuiești, dar sunt acolo chiar dacă nu împărtășiți aceleași păreri?”, a mai spus Alexandru Solomon în interviul acordat pentru Noaptea Albă a Filmului Românesc, la TVR Cultural.

Filme documentare difuzate la Noaptea Albă a Filmului Românesc

Ora 20.30 Război pe calea undelor (Cold Waves, 2007)
Lungmetraj documentar despre secția română a postului Radio Europa Liberă, dar şi despre propagandă și terorism în timpul Războiului Rece. În anii '70-'80, Radio Europa Liberă era supapa de evacuare a nemulțumirilor și confidentul a milioane de români, „singurul care spunea adevărul într-o lume falsificată de propagandă”. Dacă pentru milioanele de ascultători Europa Liberă reprezenta vocea care le făcea auzite nemulțumirile, pentru regimul comunist postul de radio era un dușman care trebuia redus la tăcere.
Invitati: Monica Lovinescu, Ioana Măgură-Bernard, Mary Georgescu, Șerban Orescu, Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu și Andrei Voiculescu.

Ora 22.20 Marele jaf comunist (2004)
În august 1959, şase foști membri ai nomenclaturii comuniste fură o mașină a Băncii Naționale din Bucureşti, în care se aflau 1,6 milioane de lei. Dupa arestarea lor, li se cere să reconstituie furtul și ancheta în fața aparatului de filmat. Apoi, sunt condamnați la moarte prin împuşcare. La mai puțin de un an, pe ecrane este prezentat filmul „Reconstituirea”, perceput ca o amenințare la adresa regimului. După 45 de ani, Alexandru Solomon revine asupra evenimentului în „Marele jaf comunist”. Regizorul prezintă interviuri cu miliţieni şi securişti care au lucrat la acest caz, dar sunt intervievaţi şi cei care au suferit în urma anchetei brutale. „Victimele colaterale” în ancheta de două luni din 1959 povestesc care au fost metodele de „aflare a adevarului”: bătăi şi ameninţări.
Narator: Victor Rebengiuc

Ora 23.45 Kapitalism, reţeta noastră secretă (2010)
„Imaginaţi-vă că Ceaşescu s-a întors la 20 de ani după ce a fost răsturnat şi executat. Că ar compara starea în care a lăsat ţara atunci cu cea în care se află astăzi. Imaginaţi-vă că fostul dictator comunist ar înţelege că cei ce au construit Capitalismul sunt unii dintre apropiaţii săi de odinioară şi că românii în general nu se gândesc decât la bani, maşini şi consum. Propunerea ar putea părea absurdă sau ciudată - şi este. Dar cum altfel este realitatea post-comunista? Prefer să o văd ca pe o comedie. Oricum, nu putem schimba mare lucru. După ce ţările din estul Europei au fost primite în Uniunea Europeană, reţeta noastră de capitalism ar putea avea succes şi alte ţări ale lumii, spunea Alexandru Solomon despre „Kapitalism - Reţeta noastră secretă", un documentar care descrie parcursul societăţii noastre de la comunism la o economie originală de piaţă. Filmul reuneşte câţiva dintre magnaţii României, filmaţi la ei acasă, în reuniuni de afaceri sau în croazieră cu iahtul.
Invitaţi: Dinu Patriciu, George Becali, Dan Voiculescu şi Dan Diaconescu.

Ora 01.10 Ouăle lui Tarzan (2017)
Documentarul „Ouăle lui Tarzan” pornește pe urma unei legendare inițiative a lui Stalin: crearea unui hibrid om-maimuță, un ideal al omului muncitor. Având ca punct de pornire premisa că undeva în Caucaz există un laborator unde se fac în continuare experimente pentru obținerea acestui hibrid, regizorul realizează o interesantă combinație de SF și documentar, care împleteşte două planuri: cel al studiului cercetărilor pe maimuţe şi cel al studiului lumii Abhaziei, paradis şi iad în acelaşi timp, ce oferă o imagine comparabilă cu a României de după Revoluţie.

Ora 03.00 Arsenie. Viața de apoi - interviu Ilie Tudor şi fragmente scoase la montaj (2023)
În cele 30 de minute care reflectă cel mai recent proiect al cineastului vom urmări un interviu cu Ilie Tudor despre primele articole apărute în presa de la noi despre Arsenie Boca și un fragment bonus, neinclus in filmul documentar Arsenie. Viața de apoi.
Pentru realizarea documentarului, Alexandru Solomon s-a integrat in grupuri de pelerini şi de loiali curentului din jurul lui Arsenie Boca, într-o încercare a regizorului de a intelege cultul din jurul lui Arsenie Boca şi pe oamenii care merg in pelerinaje pe urmele acestuia. Grupul poartă dezbateri fascinante, iar aparatul de filmat le surprinde reactiile. Documentarul evidenţiază şi felul în care mass-media a contribuit la mitologizarea figurii lui Arsenie Boca, prezentand legende drept fapte.

Ora 03:30 România: Patru patrii (2015)
Documentarul regizat de Alexandru Solomon are, de fapt, „cinci patrii”. Cele patru ale scriitorilor Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu, plus cea a regizorului. „România: Patru patrii” a fost contribuția românească la proiectul ”Europa scriitorilor”, inițiat de Canalul ARTE, în care sunt cuprinse 16 țări: Belgia, Portugalia, Islanda, Austria, Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Turcia, Germania, Grecia, Italia, Danemarca, Ungaria, Spania, Franța și România. Alexandru Solomon a fost solicitat să realizeze o imagine a țării prin prisma operei și vieții unor scriitori cunoscuți pentru lucrările lor, dar și pentru atitudinea civică. Cei patru sciitori aleşi sunt din generații diferite şi toți au recunoaștere internațională, sunt reprezentativi pentru elita intelectuală românească. Patriotismul lor nu e declarativ, ci inclus în felul în care trăiesc și scriu.

Ora 04:30 Franzela exilului (2002)
În 1905, Ion Luca Caragiale se instala în Germania cu intenţie de a-şi petrece acolo restul zilelor. Avea 52 de ani, era obosit de ofensele şi decepţiile suferite în ţară. După un secol, călătorim la Berlin pe urmele lui, încercând să aflăm: “Cum a trăit Caragiale în exil?
Voci: Ștefan Iordache — vocea lui Caragiale
Vlad Zamfirescu — lectura comentariului

Ora 05.00 Viaţă de câine (1998)
Regizat de Alexandru Solomon și narat de actorul Victor Rebengiuc, Viața de câine este un documentar despre Bucureștiul care, până în urmă cu aproximativ un deceniu, a fost „capitala câinilor comunitari”. Deși România pare să fie astăzi un sat fără câini, Bucureștiul era la acea dată un oraș plin de câini. Aici, omul și câinele sunt două specii înnodate intim, contopite una-ntr-alta asemenea osândiților din infernul dantesc. Orașul avea în 1998 o populație de peste 200.000 de câini, săraci sau bogați, câini vagabonzi sau câini care se duc la coafor. Filmul arată viața acestei societăți paralele, care este o oglindă a societății „umane”.

05:30 Cameleonul (1991)
Producţie ATF, Cameleonul este un film meditativ despre procesele de conștiință ale unui gangster local și încercările sale de a se desprinde din grupul de răufăcători-boemi. Narațiunea sugerează teme preferate în anii ‘90, precum supravegherea generalizată, metamorfoza doar la suprafață a regimului politic în postcomunism, dar şi imposibilitatea de a evada din sistem.
Distribuție: Marian Rîlea, Gheorghe Visu, Mihai Bisericanu, Patric Petre Marin, Ionuț Antonie, Andrei Zaharescu.

Foto: Alexandru Solomon fotografiat de Sabina Costinel.

Alexandru Solomon despre Arsenie. Viața de apoi. intr-un interviu exclusiv CineFan.ro:


Din aceeasi categorie...

Cine sunt prezentatorii noului sezon al show-ului Splash! Vedete la apă

Cine sunt prezentatorii noului sezon al show-ului Splash! Vedete la apă

Noul sezon al show-ului Splash! Vedete la apă va avea premiera în curând, la Antena 1.

Interviu exclusiv cu Ioachim Ciobanu: „Ador faptul că prin personajele mele pot vedea viața altfel”

Interviu exclusiv cu Ioachim Ciobanu: „Ador faptul că prin personajele mele pot vedea viața altfel”

Ioachim Ciobanu, actor și regizor de film, a crescut într-o familie de artiști - este fiul celebrului actor Ilarion Ciobanu și al lui Marion Ciobanu, autoare multi-premiată a peste 100 de scenarii de film documentar. ...

History Channel difuzează documentarul Apocalipsa: Bătălia pentru Normandia

History Channel difuzează documentarul Apocalipsa: Bătălia pentru Normandia

HISTORY® Channel comemorează 80 de ani de la debarcarea în Normandia prin difuzarea documentarului special Apocalipsa: Bătălia pentru Normandia, în ziua de 6 iunie, de la ora 21:00.

Serialul Prințesa fără coroană / Taçsiz Prenses, disponibil în AntenaPlay

Serialul Prințesa fără coroană / Taçsiz Prenses, disponibil în AntenaPlay

Prințesa fără coroană - Taçsiz Prenses este varianta turcească a legendarei drame nipone cu același nume, care a făcut furori printre milioane de telespectatori. Serialul este disponibil în AntenaPLAY începând cu 29 mai. ...

Din 3 iunie, DIVA difuzează câte 2 episoade magice din serialul Vrăjitoarea cea bună

Din 3 iunie, DIVA difuzează câte 2 episoade magice din serialul Vrăjitoarea cea bună

Catherine Bell și James Denton sunt protagoniștii serialului care va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00.

Spectacol de neuitat în meciul de adio al Generației de Aur!

Spectacol de neuitat în meciul de adio al Generației de Aur!

O echipă care a ridicat suporterii în picioare, care i-a făcut să aplaude de fericire ani la rândul, care le-a oferit motive de bucurie cu fiecare meci jucat și care a demonstrat că fotbalul românesc are valoare.

Video: Tătuțu’ se întoarce! Filmările pentru un nou serial din Universul Clanul vor începe în curând

Video: Tătuțu’ se întoarce! Filmările pentru un nou serial din Universul Clanul vor începe în curând

Timp de 2 ani, în cele patru sezoane, Clanul a creat un fenomen și a devenit cel mai bun serial de dramă din România.

Documentarul despre Milli Vanilli va fi disponibil pe SkyShowtime

Documentarul despre Milli Vanilli va fi disponibil pe SkyShowtime

SkyShowtime anunță lansarea unui nou film documentar Milli Vanilli ce va fi disponibil din 1 iunie.

Pro TV lansează mesajele jucătorilor din Echipa Națională, înaintea EURO 2024!

Pro TV lansează mesajele jucătorilor din Echipa Națională, înaintea EURO 2024!

Cel mai așteptat moment al verii de către toți microbiștii, cel în care se va da fluierul de start pentru EURO 2024, este tot mai aproape!

Aseară, serialul Brigada Nimic a fost lider absolut de audiență!

Aseară, serialul Brigada Nimic a fost lider absolut de audiență!

Luni seară, Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma au aflat că fac parte din Brigada Nimic – echipa de polițiști care se ocupă de toate cazurile neînsemnate.

Max s-a lansat astăzi în România! Iată titlurile pe care le poți urmări în mai

Max s-a lansat astăzi în România! Iată titlurile pe care le poți urmări în mai

Începând de azi, 21 mai, Max, noua platformă de streaming Warner Bros. Discovery este în 20 de țări: țările nordice, Iberia și în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România!

X, Hulu și moștenitorii lui James Clavell lucrează la noi sezoane din Shōgun

X, Hulu și moștenitorii lui James Clavell lucrează la noi sezoane din Shōgun

Povestea personajelor fascinantei drame inspirată din cultura japoneză se va desfășura, probabil, pe parcursul a încă două noi sezoane.

Serialul Brigada Nimic începe astăzi la Pro TV și pe Voyo!

Serialul Brigada Nimic începe astăzi la Pro TV și pe Voyo!

Comedia păzește România începând de astăzi, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30.

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

31 de zile de vară cu filme de dragoste la Diva

DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună. Filme romantice de vară difuzate de luni până vineri, de la 20:00 și de dimineață până seara în weekend, din 24 mai.

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Serialul Crime în imobil revine cu sezonul 4 din 27 august pe Disney+

Disney+ a anunțat că sezonul patru din serialul original de comedie premiat cu Emmy®, Crime în imobil / Only Murders in the Building va avea premiera pe Disney+ pe 27 august.

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

Vorbește lumea de duminică... și distracția este garantată la final de săptămână! În curând, la Pro TV!

De luni până vineri, diminețile încep mai bine atunci când cei de acasă au parte de cele mai tari informații, cele mai noi provocări și cea mai bună energie alături de Shurubel, Lili Sandu și Bogdan Ciudoiu, la PRO TV și pe VOYO! ...

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ începe filmările pentru prima producție originală poloneză Breslau

Disney+ anunță distribuția și echipa de creație care lucrează la noua dramă polițistă produsă de ATM Grou.

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Ultimul capitol din Clanul s-a încheiat aseară! Serialul a fost în topul preferințelor celor de acasă

Vreme de doi ani, cei de acasă au trăit emoția și suspansul din Clanul.

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, va putea fi văzut pe Max din 24 mai

Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din Nasty, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa remarcabilă.

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

National Geographic produce un nou sezon al serialului Ilegal cu Mariana van Zeller

Prezentată de jurnalista Mariana van Zeller, laureată a premiilor Peabody și duPont, seria nominalizată la Emmy va pătrunde mai adânc în cele mai periculoase lumi interlope.

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

The Family Stallone revine pe SkyShowtime cu sezonul 2

În serialul documentar de succes joacă Sylvester Stallone, nominalizat la premiul Oscar®, alături de soția sa Jennifer Flavin Stallone și de fiicele lor, Sophia, Sistine și Scarlet. ...

Clanul ajunge la final în această seară!

Clanul ajunge la final în această seară!

Timp de patru sezoane, acțiunea, suspansul și povestea din Clanul au ținut telespectatorii în fața ecranelor, iar cei de acasă au ajuns să îndrăgească personajele din serialul fenoment.

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Khloé Kardashian preia frâiele în Keeping Up with the Kardashians

Din 11 mai, în fiecare sâmbătă de la ora 22:00, Khloé Kardashian pășește în lumina reflectoarelor într-o serie de câte 5 episoade pe zi din reality-show-ul Keeping Up with the Kardashians difuzat la E!. ...

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Brigada Nimic intră în acțiune din 20 mai, la Pro TV și pe Voyo!

Comedia savuroasă, Brigada Nimic, începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma sunt cei patru polițiști care urmăresc cazurile mici și neînsemnate, întâlnirile hilare dintre mafioți, gospodine, falși gu...

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

Archie - în fiecare miercuri începând cu 8 mai, de la ora 22.00, la Epic Drama

In luna mai, spectatorii vor fi purtati intr-o calatorie captivanta prin viata legendarului actor Cary Grant, in noua drama biografica in patru parti, Archie.