• Shazam! este lider de box office in Romania pentru al doilea weekend consecutiv

    Cel mai nou supererou din universul DC Comics, Shazam!s-a poziţionat din nou în fruntea box office-ului românesc pentru al doilea weekend.

    Shazam! a avut încasări în valoare de 624.673 lei, generaţi de cei 26.650 spectatori, care au ales să vizioneze filmul în cel de-al doilea weekend înregistrat de film pe marile ecrane.

    Povestea filmului porneşte de la ideea că toţi avem puteri nebănuite de supererou, însă e nevoie doar de puțină magie pentru a fi scoase la suprafață. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât să spună „Shazam!” astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrăjitor.

    Un suflet de copil într-un corp superdotat, Shazam profită de puterile sale exact așa cum ar face orice adolescent: se distrează folosindu-le! Poate zbura? Poate vedea prin pereți? Poate produce fulgere cu mâinile? Poate sări peste teste? Shazam va testa limitele abilităților sale cu naivitatea și bucuria unui copil. Însă va trebui să învețe rapid să își stăpânească puterile pentru a face față confruntării cu forțele distrugătoare ale dr. Thaddeus Sivana (Mark Strong).

    Shazam!  îl aduce de asemenea în rol principal pe Jack Dylan Grazer, în interpretarea celui mai bun prieten al lui Billy. Distribuţia îi include de asemenea pe Faithe Herman, Grace Fulton, Ian Chen, Jovan Armand, Marta Milansşi Cooper Andrews.

    Ancorat în universul DC, însă cu un umor aparte şi un ton care îl face ideal pentru mersul la cinema alături de întreaga familie, scenariul filmului Shazam! este scris de Henry Gayden şi Darren Lemke, având la bază personaje din universul DC.

    Personajul Shazam a fost creat de Bill Parker şi C.C. Beck. Jeffrey Chernov, Christopher Godsick, Walter Hamada, Geoff Johns, Adam Schlagman, Richard Brener, Dave Neustadter, Dany Garcia, Hiram Garcia semnează genericul în calitate de producători executivi.

    Echipa creativă a lui Sandberg îl include pe directorul de imagine al filmului Annabelle: Creation, Maxime Alexandre, precum şi pe production designer-ul Jennifer Spence, editorul de montaj Michel Aller şi costumele Leah Butler.  Muzica este semnată de Benjamin Wallfisch.

    O producție New Line Cinema, cea mai nouă aventură din Universul DC Comics, Shazam! aduce povestea de început a unui super erou atipic și simpatic, a avut premiera din 5 aprilie pe marile ecrane din toată ţara, în formatele: IMAX 3D, 3D şi 4DX, distribuit de Vertical Entertainment.

  • James Gunn si-ar dori sa lucreze la Shazam

    Pe masura ce fanii au urmarit postarile lui James Gunn pe retelele de socializare, acestia si-au dat seama ca regizorul este un mare fan al benzilor desenate, si asta dincolo de universul Marvel. 

  • Dwayne Johnson va fi Black Adam in Shazam

    Dwayne Johnson il va interpreta pe Black Adam in productia Warner Bros Shazam, a confirmat actorul ieri.