Al doilea joc, documentarul cu valoare personala, film experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra in cinematografe din 4 aprilie.

Pelicula prezinta meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo si FC Steaua din iarna anului 1988, partida disputata pe o ninsoare abundenta si arbitrata la centru de tatal regizorului, pe-atunci arbitrul Adrian Porumboiu. Cei doi, tata si fiu, revad meciul 25 de ani mai tarziu si il comenteaza din fata televizorului.

“Cand aveam 7 ani, cineva a sunat acasa si mi-a spus ca, daca tatal meu va continua sa arbitreze, intr-o zi va ajunge in sicriu”, Corneliu Porumboiu.

Despre acest film-document, Corneliu Porumboiu spune: “Este un meci de fotbal intre Steaua Bucuresti si Dinamo Bucuresti, disputat pe 3 decembrie 1988. Tatal meu a fost atunci arbitrul principal. L-am revazut impreuna cu el, 25 de ani mai tarziu.”

Insa, pentru Corneliu Porumboiu, Al doilea joc este chiar mai mult decat un film sau un meci. Regizorul isi aminteste: “Cand aveam 7 ani, cineva a sunat acasa si mi-a spus ca, daca tatal meu va continua sa arbitreze, intr-o zi va ajunge in sicriu. Tata a continuat sa arbitreze. Eu am inceput sa invat regulile jocului, convins fiind ca, daca tata nu va gresi, nimeni nu-i va face rau. Niciodata nu mi-a fost atat de frica asa ca la acest meci. Stiam bine regulile jocului, eram un arbitru in fata televizorului, dar din acest meci n-am inteles nimic. Ningea de parca ar fi fost sfarsitul lumii.

Am simtit nevoia sa revad acest meci impreuna cu el. Pe parcursul meciului, intentiile mele initiale s-au topit in joc. Mi-am dat seama ca, in timp, pentru mine, jocul a devenit altceva.”

Al doilea joc va avea premiera la cinema Elvire Popesco, in seara de 3 aprilie, iar din 4 aprilie va rula, intr-o prima perioada, la Cinemateca Union (4-10 aprilie), Noul Cinematograf al Regizorului Roman, din cadrul Muzeului National al Taranului Roman (4, 5, 6 aprilie, apoi in 18 si 19 aprilie), Elvire Popesco (17, 20, 24 si 27 aprilie), Cinema Studio (18-24 aprilie).

Filmul va ajunge si la Cluj, la TIFF, unde vor avea loc doua proiectii in perioada 18-24 aprilie, la Cinema Victoria, in cadrul Zilelor Filmului Romanesc.

Filmul a facut o “figura frumoasa” la Festivalul de la Berlin

Al doilea joc / The Second Game a avut prima proiectie la Festivalul International de Film de la Berlin, editia a 64-a (06 - 16 februarie 2014). Lung metrajul a participat la Festival, in afara competitiei, in cadrul sectiunii Forum, cea dedicata filmelor experimentale.

La proiectia de presa de la Berlin, Al doilea joc, lung metrajul propus de Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost? Politist, Adjectiv, Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism) a umplut in cateva minute sala de la CinemaxX, dupa ce, initial, jurnalistii prezenti chiar au stat la coada.

Al doilea joc / The Second Game a fost apreciat atat in presa de specialitate de la noi, cat si in presa internationala. Iata mai jos cateva pasaje din publicatii precum HotNews.ro, FilmReporter.ro si The Hollywood Reporter.

Al doilea joc e o lectie de fotbal, de cinema, de istorie, dar si o lectie de viata”, HotNews.ro

Iulia Blaga, corespondentul HotNews.ro la Festivalul de la Berlin scrie: “Incerc sa imi amintesc haiku-ul cu greierele care s-a pierdut in cantec cu totul pe care il stiam in liceu. Filmul lui Corneliu Porumboiu e despre memorie, cinema, fotbal, istorie si multe alte lucruri. “Arati conventia si pe urma dispari in ea”, a spus regizorul dupa premiera mondiala cu sala plina de la Delphi Filmpalast, intrebat daca e o legatura intre fotbal si film. “Clasa unui arbitru inseamna sa asigure cursivitatea jocului”, spusese si tatal sau pe ecran. (...) Ce vedem nu e realitatea, nu e un meci comentat de la fata locului, ci un comentariu asupra unui alt comentariu asupra realitatii.

Pe fundal, ca in Autobiografia lui Nicolae Ceausescu de Andrei Ujica (cu care filmul lui Porumboiu imparte paradigma), se vede poporul, cei multi si anonimi care stau imobili in tribune, cu umbrelele deschise, tacuti.”

“Un meci amuzant si subtil intre tata si fiu, intre un artist si un tip pragmatic”, FilmReporter.ro

Florentina Ciuverca, corespondentul FilmReporter.ro considera ca: Al doilea joc e un meci amuzant si subtil intre tata si fiu, intre un artist si un tip pragmatic. Cand Porumboiu Jr. spune “Mie imi place zapada. Are un fel de poezie”, tatal il aduce cu picioarele pe pamant: “N-are nici o nimic. E ca un ogor”. Uneori, fiului i se pare ca a fost prea bland ca arbitru, ca a mai ratat cate un fault, insa tatal n-ar fi sacrificat “cursivitatea meciului” pentru un moment de agitatie. Ce e in trecut ramane acolo, n-are regrete, a facut bine. Asa suna si declaratia de dragoste a fiului, la final: “Bravo, batrane. Ai arbitrat bine””.

Jurnalistul incearca sa empatizeze, pe buna dreptate, si cu cu publicul strain de Romania. “Ce vor intelege ceilalti?” e o intrebare pe care si-au pus-o multi din cei care au vazut filmul si, probabil, si Corneliu Porumboiu insusi.

“E greu de spus cum au citit strainii filmul asta”, spune corespondentul FilmReporter.ro, “insa pentru romani e o lume intreaga acolo, pe un teren atat de plin de zapada amestecata cu noroi incat nu se mai vad liniile de marcaj. E, in primul rand, multimea aceea neagra si tacuta care asteapta pe o ninsoare grea sa se termine meciul – pe ea se muta camera TVR de fiecare data cand pe teren se iau la harta jucatorii, o directiva de la Partid –, asa cum a asteptat 45 de ani sa se incheie o dictatura; sunt reclamele la Bucur-Obor, Cofetaria Florentina, CEC, indemnuri la economisire; e toata generatia de aur a fotbalului romanesc – Hagi, Petrescu, Ilie Dumitrescu, Gabi Balint etc. – care da dovada de mai mult fair play si energie decat orice echipa de azi (s-a ras sanatos la vederea lui Camataru, traversand terenul de la un capat la altul cu un bandaj pe cap si sange pe tricou).”

“Echipa Armatei regimului dictatorial versus echipa Securitatii. Interesanta confruntare”, The Hollywood Reporter.

Corespondentul The Hollywood Reporter la Berlin scrie despre Al doilea joc:Corneliu Porumboiu este, poate, cel mai orientat catre intelectualizare dintre regizorii noului val ai cinematografiei romanesti. El a ales unghiuri artistice greu de anticipat inca de la castigarea premiului Camera d'Or la Cannes pentru A fost sau n-a fost?.

Viziunea lui amuzanta despre ce anume poate face obiectul unui film atinge un nivel nou comic in Al doilea joc, un film care nu a necesitat nicio zi de filmare sau montaj. Este o inregistrare neprelucrata a unei partide de fotbal din Romania anului 1988, meci difuzat de televiziunea nationala. Coloana sonora este reprezentata de dialogul dintre el si tatal sau, arbitrul din teren de atunci.”

Nici contextul istoric si politic din Romania anului 1988 nu scapa cronicarului american: “Cine joaca? Steaua este echipa Armatei, avandu-l in spate pe Valentin Ceausescu, fiul dictatorului Nicolae Ceausescu. Dinamo este echipa Militiei, a Securitatii. Interesanta confruntare. De mentionat ca, inaintea derby-ului, conducerea ambelor echipe si-au trimis agentii sa-l intimideze pe arbitrul Adrian Porumboiu, dar el nu i-a bagat in seama.

Asa cum tatal regizorului, arbitrul din filmul meci, spune in comentarii, nimeni nu ar vrea sa vada un meci vechi, sugerand ca un eventual film nu va avea audienta. Acest lucru nu este in intregime adevarat. In primul rand, pentru ca pelicula este un film de festival prin excelenta (sectiunea Forum, la care a fost inscris, se ocupa de filmele experiment, la granita dintre diferite forme ale artei - n.red.) prin excelenta. In al doilea rand, pentru ca vara aceasta urmeaza Campionatul Mondial. Asa ca, chiar daca numarul lor e limitat, arbitrii din intreaga lume - si fanii fotbalului, ai caror numar e nelimitat - ar gusta analiza si arbitrajul lui Porumboiu Senior din filmul lui Porumboiu Jr.”

 

Corneliu Porumboiu - biografie

S-a nascut in 1975, la Vaslui. A jucat fotbal la juniori, la Club Sportiv Vaslui. In 1992 s-a lasat de fotbal.

A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), unde a studiat Regie de film. Scurt metrajele sale realizate in timpul facultatii au fost premiate la festivaluri importante de film, precum Cannes si Montpellier.

In 2006 apare primul sau lung metraj, A fost sau n-a fost? (12:08 East of Bucharest, titlul in limba engleza), care este selectat la Quinzaine des Réalisateurs si castiga “Camera d Or” pentru debut si “Label Europe”, premiul distribuitorilor de film. Pelicula primeste numeroase premii la festivaluri din toata lumea.

In 2009, al doilea lung metraj al sau, Politist, Adjectiv, castiga premiul FIPRESCI si premiul juriului la Cannes, unde este proiectat in cadrul sectiunii Un Certain Regard.

Anul trecut, Corneliu Porumboiu a prezentat publicului cel de-al treilea lung metraj al sau: Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism (When Evening Falls on Bucharest or Metabolism, titlul in limba engleza). Pelicula a fost proiectata in competitiile oficiale ale unor festivaluri internationale de film, precum cele de la Locarno, Sarajevo, New York, Toronto, Salonic etc.