Cel mai nou și așteptat film din Universul DC apare în sfârșit în cinematografe: Batman / The Batman.

După Michael Keaton (Batman, Batman Returns), Val Kilmer (Batman Forever), George Clooney (Batman & Robin), Christian Bale (The Dark Knight trilogy) și Ben Affleck (Batman v Superman: Dawn of Justice, Justice League), de data aceasta a sosit rândul lui Robert Pattinson să ne aducă versiunea sa de Batman (dacă vorbim de seria de filme cinematografice Batman din 1989 până în prezent).

Deși primit cu ridicări din sprâncene atunci când a fost anunțat proiectul (în mare parte datorită alegerii lui Robert Pattinson în rolul Cavalerului Întunecat), regizorul Matt Reeves (Cloverfield, Dawn of the Planet of the Apes & War for the Planet of the Apes) ne dovedește că a făcut alegerea potrivită pentru rolul principal.

Robert Pattinson ne aduce un Batman consumat de răzbunare făcând totul pentru a răzbuna moartea părinților lui. Această latură caracteristică a lui Batman face ca prezentul film să se diferențieze de precedentele prin povestea polițistă și atmosfera gotică ce ne urmărește pe întreaga durată a filmului. Filmările de noapte prezente pe întreaga durată a filmului, alături de muzica halucinantă a lui Michael Giacchino „adâncesc” prăpastia personajului principal și călătoria sa spre durerosul adevăr.

Când The Riddler, un criminal în serie sadic, începe să ucidă personalități politice cheie din Gotham, Batman este forțat să investigheze corupții orașului și să pună la îndoială implicarea familiei sale în afaceri necurate.

Regizorul Matt Reeves a „nimerit” bine rețeta Batman-ului, revenind la sursa benzilor desenate DC (Detective Comics) realizând un film care este în primul rând un thriller polițist și mai apoi film cu supereroi. Până la urmă, Batman este cel mai „real” dintre supereroi, el neavând vreo putere supranaturală, ci se bazează pe atenție, instinct și putere fizică (ceea ce îl face un bun detectiv).

Filmul mi-a adus aminte de două thrillere care au făcut istorie: Seven și Zodiac - cu cel din urmă prezentul film având multe în comun (datorită prezenței lui The Riddler și ale sale ghicitori fascinante – personaj interpretat foarte bine de Paul Dano).

Interesantă este abordarea regizorului asupra prezentului film: foarte realist și poate pentru prima dată cu eroi (nu super) cu care putem rezona. Într-o lume în care rivalitatea DC / Marvel ne aduce din ce în ce mai multe filme cu bugete enorme și efecte speciale cât mai spectaculoase, Reeves ne dovedește că se poate realiza un film cu multă atenție și efecte bine dozate de-a lungul întregii pelicule, cu un story original care să ne ducă la începuturile eroului întunecat într-o poveste pe care nu o știm și care are implicații majore pentru întregul Gotham City.

În urma dezvoltării ideii de Multivers din francizele DC și Marvel cred că Batman-ul lui Pattinson este binevenit în lumea tot mai mare a filmelor cu super-eroi și își câștigă detașat locul în Multiversul DC, alături de ceilalți Batmani din trecut, reușind în unele aspecte chiar să-i pună în umbră. Mai multe despre Multiversul DC vom afla în luna noiembrie 2022 atunci când The Flash va fi lansat și odată cu el vom avea parte de un eveniment unic: întoarcerea lui Michael Keaton în rolul Batman!

La capitolul performanțe actoricești merită menționați (pe lângă Pattinson): Zoë Kravitz (Selina Kyle / Catwoman – frumoasă și inteligentă), Colin Farrell (The Penguin – fascinant și de nerecunoscut în acest rol), John Turturro (Carmine Falcone – un mafiot foarte cool care are o mulțime de ași în mânecă) și Andy Serkis (Alfred – umilul servitor și sfătuitor al lui Batman / Bruce Wayne).

Batman / The Batman are premiera pe 4 martie în cinematografele din România, distribuit de Vertical Entertainment.