Cu câteva zile înainte de Premiera de Gală, echipa România Sălbatică lansează videoclipul piesei centrale a documentarului, ce a stârnit emoția și curiozitatea publicului care a avut șansa de a vedea filmul în proiecțiile speciale din cadrul mai multor festivaluri. 

Interpretată de Mădălina Pavăl, melodia Du-mă vântule! este compusă de Alexei Țurcan, iar videoclipul este produs de Adriana Răcășan și Bogdan Crăciun. Norbert Fodor a fost directorul de imagine care a surprins imaginile autentice filmate în Mestecănișul de la Reci, din județul Covasna, alături de Vlad Popescu ca asistent regie, în timp ce Alex Pintică semnează montajul. Costume: Ramona Manea. Make-up artist: Iulia Roșeanu

Mădălina Pavăl a cucerit publicul cu piesele ei inspirate din folclorul românesc, compoziții în care natura este mereu personaj central. Mădălina a adus în ultimii ani folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne, în muzica mainstream, a cântat și colaborat mulți ani cu trupa Subcarpați, iar anul trecut a lansat primul ei album, Oamenii se fac dor. În prezent și-a format propria trupă, alături de Alexei Țurcan, formată din 12 instrumentiști foarte talentați, alături de care concertează în toată țara și are un nou album în pregătire.

Alexei, cu care lucrez de un an, mi-a povestit despre ce urmează să facă și mi-a arătat  primele imagini - imagini înălțătoare, care te mișcă așa de tare și care m-au făcut să plâng. Am înțeles imediat că este un proiect de suflet și că trebuie să se vadă asta și în imagini și în coloana sonoră. Natura este pentru mine locul care mă inspiră cel mai mult, nu știu ce-aș fi fără natură, fără rădăcini, fără mirosul de fân abia cosit sau fără zmeura culeasă din munți. Sunt onorată și fericită să fac parte din România Sălbatică – cred că e un proiect al nostru, al tuturor.”, a declarat Mădălina Pavăl.

Premiera de Gală a celui mai spectaculos documentar dedicat naturii din țara noastră va avea loc în aer liber, pe 15 septembrie, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu”, de la ora 19:30. Publicul va fi așteptat de întreaga echipă a filmului, dar și de singura orchestră de muzică de film din țară, Bucharest Film Orchestra, care va susține un live performance de 15 minute, dirijată de Tiberiu Soare. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook: https://bit.ly/RS_Bucuresti.

Dan și Cosmin au muncit 10 ani la acest documentar extraordinar, care arată România într-o lumină de care are nevoie mai mult ca oricând și care îndeamnă la o informare corectă și responsabilă despre natura și fauna țării, astfel încât să o putem păstra pe mai departe. Cred că este un film de văzut în familie sau cu prietenii, așadar am pregătit un pachet special dedicat acestora, pentru Premiera de Gală, în cadrul căreia vor fi mai multe momente autentice și unde sper să vină cât mai mulți dintre iubitorii de film și natură.”, a declarat Matei Truța, producător executiv România Sălbatică.

Începând de azi, cei care achiziționează 3 bilete la Premiera de Gală îl vor primi pe al 4-lea GRATUIT. În plus, primii 60 de oameni care achiziționează un pachet 3 + 1 vor primi un CADOU pe care îl vor putea folosi la următoarea excursie în natură. Detalii în eveniment: https://bit.ly/RS_PremieraGala.

România Sălbatică a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a cucerit și Premiul Publicului și se va lansa pe 17 septembrie în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Transilvania Film. 

 


Din aceeasi categorie...

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în perioada 29 mai - 2 iunie la Sibiu, cu filme europene apreciate internațional, discuții cu cineaștii invitați, competiție de scurtmetraje românești, Academia LINE-UP, cine-concert, dar și proiecții de film și a...

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Festivalul Filmului European prezintă la București, în cadrul ediției 28, o serie de scurtmetraje de animație și ficțiune, care au obținut numeroase premii la festivalurile internaționale.

Câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național I. L. Caragiale din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. ...