ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023.

Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

În București, Festivalul se desfășoară între 15 - 23 mai, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union și Cinema Elvire Popesco. Filmul care va inaugura ediția bucureșteană a FFE pe 15 mai, la sala Auditorium – MNAR, este The Pod Generation (foto sus), al regizoarei Sophie Barthes, recompensat cu premiul Alfred P. Sloane la Sundance 2023.

Într-un viitor nu atât de îndepărtat, într-o societate îndrăgostită nebunește de tehnologie, gigantul tehnologic Pegazus oferă cuplurilor posibilitatea de a-și partaja sarcina cu utere artificiale detașabile sau capsule. Așa începe călătoria delirantă a lui Rachel (Emilia Clarke) și Alvy (Chiwetel Ejiofor) către viața de părinte, în această lume nouă și curajoasă.

27.FFE se va încheia, în oglindă, tot cu distopie, de data aceasta comică – Brian și Charles / Brian and Charles, în regia lui Jim Archer, premiat cu Premiul Publicului la Sundance Film Festival în 2022.

Brian (David Earl) este un inventator singuratic dintr-un sat din Țara Galilor, care își petrece zilele construind obiecte ciudate și dispozitive neobișnuite, rareori funcționale. Nedescurajat de lipsa de succes, Brian pune la cale un proiect grandios. Trei zile, o mașină de spălat și diverse piese de schimb mai târziu, îl inventează pe Charles, un robot cu inteligență artificială, care învață engleza dintr-un dicționar și are o obsesie pentru varză.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

„Comunitatea din jurul Festivalului Filmului European se lărgește an de an și devine din ce în ce mai exigentă, ceea ce ne provoacă să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor sale. După ce vom lansa mâine Festivalul la Timișoara, de Ziua Europei, vom explora interesul pentru film european al publicului din orașe în care FFE ajunge pentru prima dată, cum ar fi Oravița, Botoșani și Curtea de Argeș, și vom reveni la Gura Humorului. Am pregătit, împreună cu ambasadele statelor europene și centrele lor culturale, o selecție de filme și un pachet de evenimente conexe care vorbesc despre valorile noastre comune”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, în cadrul conferinței de presă de azi de la sediul ICR.

La conferință au mai participat: Cătălin Olaru (directorul artistic al 27.FFE), Julien Chiappone-Lucchesi (Președintele EUNIC România / Directorul General al Institutului Francez din România), Laurențiu Damian (Președintele Uniunii Cineaștilor din România), iar Laura Napolitano (Vicepreședinta EUNIC România / Directoarea Institutului Italian de Cultură) și Teodora Ana Mihai (ambasadoarea onorifică a acestei ediții FFE) au transmis mesaje video.

afis FFE 2023 Bucuresti

Ediția cu numărul 27 a FFE propune un program generos, cu 33 de lungmetraje, dintre care 27 vor fi proiectate în premieră națională și un film în premieră mondială: Cum să fiu mort, dacă-s viu? / A Cautionary Tale, noul documentar al Ilincăi Călugăreanu, autoarea foarte popularului Chuck Norris vs. Communism. Filmul spune povestea bârlădeanului Constantin Reliu, declarat decedat de către autorități în timp ce se afla la muncă în Turcia și a încercărilor lui de a-și recăpăta identitatea.

Ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european. De la comedii feelgood și SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental și căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producții dedicate noțiunii însăși de diversitate, în toate accepțiunile ei. Ce am păstrat de anul trecut? Dorința de a aduce în fața spectatorilor producții cât se poate de recente, premiate la cele mai importante festivaluri internaționale. Așa se face că publicul din București, Timișoara, Oravița, Curtea de Argeș, Gura Humorului și Botoșani va avea ocazia să vadă în premieră națională filme premiate la Berlin, Veneția, Sundance sau Locarno, multe in ele lansate chiar anul acesta”, a declarat Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE

Influența în creștere a inteligenței artificiale în toate domeniile artistice, inclusiv în lumea filmului, este una dintre temele evenimentelor conexe din sfera ediției din acest an a Festivalului Filmului European.

„În sfârșit, nu puteam să nu ținem cont de o realitate din ce în ce mai greu de ignorat: motoarele, tot mai multe și mai performante, de inteligență artificială. Așa l-am descoperit pe Jan Bot, probabil cel mai prolific cineast din lume. La București, îl primim cu brațele deschise pe Pablo Nuñez, unul din părinții acestui bot cu ambiții regizorale, care ne va desluși o parte din intențiile din spatele proiectului și traseul fascinant de la concepție până la moarte simbolică a lui Jan Bot, care a trecut în neființa Internetului în luna martie a acestui an. Împreună, ne întrebăm ce va mai rămâne din film, așa cum îl cunoaștem, când primul cineast din lume va reuși să răzbată prin hățișurile acelui uncanny valley care desparte virtualul de verosimil. Contează procesul de producție sau e mai important produsul final? Poate un robot să transmită emoție așa cum ar face-o un cineast de modă veche, adică în carne și oase? Nu promitem răspunsuri, dar e cert că, la ediția 27 a Festivalului Filmului European, ne punem mai multe întrebări ca oricând”, a explicat Cătălin Olaru.

Continuăm tradiția de a avea un ambasador al Festivalului: un tânăr regizor care ne propune o cheie proprie de descifrare a Europei, prin intermediu cinematografiei. Anul acesta, ambasadorul este regizoarea Teodora Ana Mihai, al cărei documentar Waiting for August a fost câștigător la Karlovy Vary și Hot Docs în 2014, și al cărei prim lung metraj, La Civil, a fost premiat la Cannes în 2021, în secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l'Audace.

Câteodată, un film se aseamănă unui copil. Și ca proaspăt părinte, și ca regizor, decizia de a-l concepe nu e una care se ia ușor, numeri fiecare zi până când va vedea lumina zilei și nimeni n-o să-l iubească mai mult decât tine. Iar când vine vorba de filmul european, lista similarităților continuă. Cum ar fi dacă timpul ar trece mai repede, iar rezultatul ar putea fi controlat? Spotul ediției 27 a Festivalului Filmului European explorează acest scenariu distopic, în care filmele nu se mai vizionează, ci se implantează, iar cinemaul devine o experiență în întregime senzorială”, a declarat Teodora Ana Mihai, regizoarea spotului ediției 27.FFE.

Programul complet al proiecțiilor, Spotul acestei ediții a FFE și alte detalii - pot fi găsite aici: www.ffe.ro.

Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora (Cinemateca Union și Cinema Elvire Popesco), sau online, de pe platforma Eventbook.


Din aceeasi categorie...

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în perioada 29 mai - 2 iunie la Sibiu, cu filme europene apreciate internațional, discuții cu cineaștii invitați, competiție de scurtmetraje românești, Academia LINE-UP, cine-concert, dar și proiecții de film și a...

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Festivalul Filmului European prezintă la București, în cadrul ediției 28, o serie de scurtmetraje de animație și ficțiune, care au obținut numeroase premii la festivalurile internaționale.

Câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național I. L. Caragiale din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. ...