CinePolitica

  • Cenzura ideologica si economica si interferenta politicului in cinema sunt temele a doua masterclass-uri pe care cineastul Serge Avedikian si scriitorul si filmologul Cristian Tudor Popescu le vor sustine la Bucuresti, in cadrul Festivalului International de Film Cinepolitica (8 – 13 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu si Union).

    Totodata, unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti romani, Adelin Petrisor, isi va prezenta Coreea de Nord, nimic de invidiat, un documentar realizat dupa calatoria din 2012 in cel mai dur lagar comunist inca existent in lume.

  • Cinci filme intense pe subiecte ca politia politica, anii de inchisoare ai lui Nelson Mandela, consecintele consumerismului si intruziunea politicului in vietile personale vor fi proiectate la Festivalul International de Film Cinepolitica (8 – 13 aprilie), in sectiunea Panorama, intr-o subsectiune dedicata Eye on Films.

    Infiintata in 2011, Eye on Films este o retea unica de profesionisti, care se asigura ca filmele cineastilor incepatori – primul si/sau al doilea lung metraj – ajung sa fie proiectate in festivaluri, in cinematografe, la televiziuni sau pe alte suporturi.

    Dezvoltat cu sprijinul programului MEDIA Mundus, Eye on Films are parteneriate cu 46 de festivaluri si 40 de distribuitori. La Cinepolitica 2014 pot fi vazute cinci dintre cele mai puternice filme recente regizate de debutanti, din portofoliul retelei.

  • Gala de deschidere a Festivalului International de Film Cinepolitica de marti, 8 aprilie, ora 20.00, de la Cinema Studio, aduce in Romania, in premiera, unul dintre filmele care au umplut recent salile de cinema la Festivalul de la Berlin: Diplomatie / Diplomatie, in regia lui Volker Schlondorff.
     
    In inchidere, pe 13 aprilie, va fi proiectata o superproductie regizata de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei” - si propusa de China la Oscarurile de anul acesta, Back to 1942/ Inapoi in 1942, cu Adrien Brody si Tim Robbins.
     
    Proiectat la Berlin 2014 in premiera mondiala, Diplomatie pune fata in fata doi actori de exceptie, in rolurile a doua figuri politice care au schimbat cursul istoriei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
  • In anul in care se implinesc 90 de ani de la nasterea unuia dintre cei mai talentati cineasti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul International de Film Cinepolitica aduce in premiera, la Bucuresti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru Cel mai bun film strain.
     
    La proiectia din cadrul competitiei Cinepolitica vor lua parte renumitul actor si regizor Serge Avedikian, co-regizoarea Olena Fetisova si producatorul Volodimir Kozyr.
     
    Editia a treia va avea loc intre 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
  • Filmul The Square (foto), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, anul acesta, poate fi vazut in premiera in Romania, in Competitia celei de-a treia editii a Festivalului International de Film Cinepolitica, care va avea loc intre 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
     
    Documentarul lui Jehane Noujaim (Control Room) surprinde schimbarile sociale din Egiptul ultimilor ani, prin intermediul povestilor personale, emotionante, ale unora dintre protestatarii din Piata Tahrir.
     
    Unul dintre ei este actorul Khalid Abdalla, protagonist in filme ca The Kite Runner, United 93 sau Green Zone care, inspirat de activismul tatalui sau, inchis in Egipt in anii 70 si plecat in exil, s-a intors din Londra pentru a se alatura revolutiei.
     
    Apreciat pentru stilul vizual, pentru forta si emotia lui, The Square a castigat Premiul publicului la festivalurile de la Sundance si Toronto, si a fost numit Cel mai bun documentar al anului 2013, de catre International Documentary Association, trofeu primit de Jehane Noujaim in ovatiile audientei.
     
    Filmul este unul dintre putinele finantate prin crowdfunding nominalizate la Oscar.
     
    De cronici extrem de favorabile s-a bucurat si un alt film din competitie, Neighbouring Sounds / O Som ao Redor, drama braziliana regizata de Kleber Mendonca Filho si propusa de Brazilia la Oscarul pentru Cel mai bun film strain, anul acesta. Provocator, filmul exploreaza schimbarile sociale recente din Brazilia, gratie relativei stabilitati politice si cresterii economice puternice.
     
    Viata cotidiana intr-un cartier middle-class din Recife ia o turnura neasteptata dupa sosirea unei firme independente de paza. Prezenta garzilor le ofera locuitorilor o oarecare senzatie de siguranta, dar le provoaca mai degraba anxietate, intr-o cultura bazata inca pe frica. „Un film remarcabil”, „iti taie rasuflarea”, scria Los Angeles Times despre Neighbouring Sounds, care a castigat peste zece premii in festivaluri.
     
    In competitia Cinepolitica va rula, in premiera in Romania, si un film proaspat adus de la Festivalul de la Berlin, din sectiunea Panorama: impresionantul I m Not Angry!/ Asabani Nistam!, de Reza Dormishian (Iran).
     
    Navid, un iranian de origine kurda din Teheran, este dat afara din universitate din cauza activismului sau politic si fortat sa-si gaseasca ceva de lucru, intr-o societate in care tinerii isi gasesc cu greu locul. Indragostit de o tanara cu aceleasi vederi politice, Navid e pe cale sa apeleze la o solutie extrema, pentru a se putea casatori cu ea. Un film emotionant despre cum politica afecteaza profund vietile personale.
     
    Din cauza acestui film, televiziunea de stat iraniana si-a intrerupt de patru ori emisia in direct, la Fajr Film Festival din Teheran, unde cineastii iranieni s-au aratat revoltati de excluderea sistematica a productiilor care nu respecta linia ideologica.
     
    Printre cele 8 titluri din competitia Cinepolitica 2014 se afla si un documentar despre abuzurile marilor companii farmaceutice, Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray si narat de William Hurt, si Occupation: the 27th Picture, in regia croatului Pavo Marinkovic.
     
    Organizat de Asociatia Cultura si Imagine, Festivalul International de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC) si de Universitatea Nationala de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul National al Cinematografiei (CNC).
     
    Site oficial: www.cinepolitica.ro
    Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival
  • Cateva dintre cele mai interesante filme pe teme politice recente vor fi proiectate la cea de-a treia editie a Festivalului International de Film Cinepolitica, care va avea loc intre 8 si 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
     
    Cele doua mari sectiuni, Competitia si Panorama, vor aduce in discutie probleme actuale, de la libertatea de expresie in Rusia sau Iran, la protestele din diverse colturi ale lumii, monopolul marilor companii farmaceutice, viitorul Coreei de Nord, dar si istorii din trecut despre decizii de stat care au schimbat vieti.
     
    Unul dintre primele trei titluri confirmate in competitia pentru Trofeul Cinepolitica 2014 este un documentar ravasitor despre „genocidul medicamentelor”.
     
    Intre 1997 si 2003, decizia unor companii farmaceutice gigant din Occident de a nu permite scoaterea pe piata a medicamentelor anti-HIV/SIDA accesibile - pentru a-si maximiza profitul - a dus la moartea a circa 10 milioane de oameni in Africa si Asia. Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray si narat de William Hurt, ii aduce in fata camerei pe Bill Clinton, Desmond Tutu si activisti africani si indieni.
     
    „De fiecare data cand ma intreaba cineva despre ce e filmul, ii spun ca este despre crima secolului. Istoricul din mine nu putea crede, nu putea accepta faptul ca nu exista nici un film si nici o carte in circulatie care sa spuna povestea asta extrem de importanta”, declara regizorul.
     
    Extrem de bine primit de critica, Fire in the Blood a fost proiectat la Festivalul de la Sundance, anul trecut, si a fost premiat la Washington DC, Vancouver, Mumbai sau Hamburg.
     
    Cu o poveste controversata vine si Occupation: the 27th Picture, in regia croatului Pavo Marinkovic. Cineastul reia un scandal din fosta Iugoslavie care a schimbat vietile celor implicati.
     
    In 1978, regizorul Lordan Zafranovic isi prezenta in competitie, la Cannes, Occupation in 26 Pictures, un film brutal, puternic stilizat, despre gruparile extremiste, partizane, de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
     
    Bine primit de presa straina, el este „macelarit” acasa de un grup de tineri critici, fiind perceput ca un film de propaganda comunista. Considerat tradator si respins de breasla, Zafranovic a plecat din tara si s-a stabilit de cativa ani la Praga. Acolo l-a intalnit Pavo Marinkovic, in incercarea de a descifra dedesubturile scandalului. Documentarul a avut premiera mondiala la Festivalul de la Karlovy Vary, in 2013.
     
    Le sac de farine, filmul semi-autobiografic regizat de Kadija Leclere, urmareste drama unei fetite de 8 ani crescuta intr-o manastire catolica din Belgia, vizitata intr-o zi de tatal biologic pe care nu-l cunoscuse niciodata.
     
    Convins ca e pentru binele ei, acesta o duce in satul natal din Maroc, unde va creste in saracie si lipsuri. In rolul principal apare renumita actrita Hafsia Herzi, alaturi Hiam Abbas si Mehdi Dehbi.
     
    „Am avut “sansa” de a trai partial aceasta poveste, pentru ca am fost luata si inchisa timp de doi ani, patru luni si zece zile”, a explicat regizoarea. Le sac de farine a fost proiectat in peste zece festivaluri, inclusiv la Roma, Namur, Dubai, Goteborg si Vancouver.
     
    Organizat de Asociatia Cultura si Imagine, Festivalul International de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC) si de Universitatea Nationala de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul National al Cinematografiei (CNC).
     
    Site oficial: www.cinepolitica.ro
    Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival