Editia a 3-a a Festivalului de Film Horror si Fantastic Luna Plina aniverseaza unul dintre cele mai influente filme de gen din istorie, The Texas Chain Saw Massacre (regia Tobe Hooper), de la a carui premiera se implinesc 40 de ani. 

Acest clasic (copiat, refacut si reinterpretat in nestire de-a lungul anilor) va fi prezentat la Biertan in versiunea integrala, restaurata digital (care a fost aratata si la Cannes, in mai) intr-o proiectie unica, in aer liber, in cadrul sectiunii AMERICAN MASTERS.

O alta proiectie speciala in acest an – fascinantul Haxan / Vrajitoria de-a lungul veacurilor (regia Benjamin Christensen) –, va fi acompaniata live de duo-ul APA NEAGRA (parte a colectivului NU & APA NEAGRA). Premiera acestui film greu de clasat, care va fi prezentat la Biertan in versiunea originala, a avut loc taman in 1922. 

Pe langa deja-anuntatele The World's End, Rigor Mortis, Witching and Bitching, Here Comes the Devil si All Cheerleaders Die, in sectiunea TENEBRE, prezentata de TV 1000, vor fi proiectate alte doua noi titluri, in premiera si in exclusivitate in Romania – Haunter (2013), un ghost story cu Abigail Breslin in regia lui Vincenzo Natali, autorul clasicelor-cult Cube si Splice; si Cheap Thrills / Senzatii ieftine (2013, regia E.L. Katz), satira extrem de sangeroasa in care exceleaza Pat Healy (Compliance) si, mai ales, David Koechner (Anchorman), intr-un contre-emploi binevenit.

Pentru cei mai rezistenti dintre spectatori, festivalul „Luna Plina” continua sectiunea extrema GRINDHOUSE. Primul titlu confirmat este ultra-violentul Wolf Creek 2 (2013), continuarea revelatiei australiene de la Cannes 2005, in regia aceluiasi Greg Mclean si cu acelasi John Jarratt in rolul psihopatului suprem Mick Taylor, cumva mai aplecat catre decapitari si eviscerari decat acum 8 ani. 

Ca in fiecare an, festivalul se va incheia cu proiectia nocturna in aer liber a musical-ului cult The Rocky Horror Picture Show, midnight movie prin excelenta. Spectatorii costumati sunt bineveniti; orezul e din partea casei – „See androids fighting Brad and Janet / Anne Francis stars in Forbidden Planet...”.

Cea de-a 3-a editie a Festivalului de Film Horror & Fantastic LUNA PLINA, primul festival din Romania dedicat exclusiv cinema-ului de gen, va avea loc in perioada 23-27 iulie 2014, la Biertan, in judetul Sibiu.

Titlurile din competitie si celelalte evenimente speciale vor fi anuntate saptamana viitoare. Toate detaliile despre transport, acces filme si cazare se gasesc pe site: www.lunaplinafestival.ro

Abonamente: http://biletmaster.ro/ron/Event/47001406/Abonament-23-27-iulie. Pana pe 8 iulie abonamentele sunt disponibile la pretul special de 80 RON.

Festivalul de Film Horror si Fantastic Luna Plina este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Asociatia Victoria Film.