Dupa un weekend cu sali arhipline si numeroase proiectii sold out, Les Films de Cannes à Bucarest continua cu un program incarcat de filme si intalniri cu invitati speciali. 

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, si cineastul Dalibor Matanić, autorul filmului propus de Croatia la Oscar, The High Sun, sunt invitatii care vor sta de vorba cu spectatorii in urmatoarele zile de festival, dupa ce Jacques Audiard, Gaspar Noé, Emmanuelle Bercot s-au intalnit cu publicul din Bucuresti. 

Salile au fost neincapatoare la filmele Love, The Lobster, The Assassin, Dheepan, Mon Roi sau Mustang, aproape 9000 de bilete fiind achizitionate de pe Eventbook si de la casieriile CinemaPRO, Studio si Elvira Popescu pana luni, 26 octombrie. 

Emmanuelle Bercot la Les Films de Cannes à Bucarest.

Dalibor Matanić, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati regizori croati, va fi prezent marti, 27 octombrie, de la 20.15, la Cinema Studio, la proiectia lui The High Sun, distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard la Cannes. 

Propunerea Croatiei la Oscar 2016 si primul film croat selectionat la Cannes dupa castigarea independentei tarii, in 1991, The High Sun urmareste trei povesti de dragoste interetnice, in contextul conflictului sarbo-croat. 

Sunt plasate in acelasi loc idilic, insa in trei perioade diferite, 1991, 2001, 2011. Matanić este scenarist si regizor, autor a noua lung metraje premiate, printre care The Cashier Wants to Go to the Seaside (2000), debutul sau, un succes de casa si de critica, si Fine Dead Girls (2002).

Gaspar Noe la Les Films de Cannes à Bucarest.

Thierry Frémaux va marca ziua de joi, 29 octombrie, cu un spectacol unic: Lumière!. Primele filme din istoria cinematografului, filmate intre 1895 si 1905 de fratii Auguste si Louis Lumière, vor fi proiectate in versiune restaurata, insotite de comentariile sale live, de la 20.45, la CinemaPRO.

Frémaux va introduce si Comoara, filmul lui Corneliu Porumboiu premiat cu Un Certain Talent la Cannes, pe 28 octombrie, de la 20.30, la Cinema Elvire Popesco. 

Un montaj de 38 de minute din documentarul realizat de Porumboiu cu aceiasi protagonisti, pe aceeasi tema, inainte de fictionalizarea subiectului, va fi difuzat in premiera absoluta.

De neratat la Les Films de Cannes à Bucarest, in zilele urmatoare, sunt si filmele La Tierra y la Sombra (Camera d’Or, Cannes), Masaan (Premiul Tanara Speranta), La loi du marché (Premiul pentru interpretare masculina - Vincent Lindon), Chronic (Premiul pentru scenariu), An, Mountains May Depart, Our Little Sister sau Arabian Nights, precum si filmele romanesti din Romanian Short Waves si Aristoteles Workshop.

Festivalul se va prelungi cu trei zile de proiectii suplimentare, pe 30 – 31 octombrie si 1 noiembrie, la Cinema Studio si Elvire Popesco. 

Filmele care au castigat cele mai importante trei trofee ale anului pot fi vizionate intr-o singura zi, pe 1 noiembrie, in ambele sali: Taxi, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale, From Afar, recompensat cu Leul de Aur la Venetia, si Dheepan, castigatorul Palme d’Or la Cannes.

Sute de studenti au luat parte si la masterclass-ul lui Jacques Audiard (foto dreapta) de luni, de la Sala de Cinema a UNATC, in timp ce dezbaterile din weekend, de la conferintele Pirateria si cinema-ul. Cum le impacam? si Cum, de ce si pentru cine mai scriem despre filme? au starnit polemici si au atins subiecte importante legate de soarta filmelor independente, masurile contra pirateriei, rolul criticii de film in epoca internetului. 

Au raspuns intrebarilor legate de piraterie Jean Labadie, presedinte si distribuitor Le Pacte (Franta), Davide Castorina, managerul pe Franta si Benelux al companiei MUSO, avocati specializati in drepturi de autor si un reprezentant al Politiei Romane, iar celor legate de critica – Pascal Mérigeau, cunoscut jurnalist si critic de cinema francez, Ronald Chammah, cineast si curator francez, si Magali Montet, atasat de presa.

Spot oficial:

Program: http://filmedefestival.ro/2015/program/

Lista filmelor: http://filmedefestival.ro/2015/category/filme/

Bilete: http://filmedefestival.ro/2015/bilete/

Editia a sasea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizata de Asociatia Cinemascop si Voodoo Films. Este realizat in parteneriat cu Ambasada Frantei si Institutul Francez din Bucureşti. Este un proiect cultural finantat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al ArCuB, in cadrul Programului cultural „Esti Bucuresti” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primariei Municipiului Bucureşti), si al Institutului Cultural Roman.