Din 7 septembrie, veți putea urmări la cinema cel mai așteptat film horror al anului. E vorba despre al cincelea film din Universul The Conjuring, The Nun / Călugarița: Misterul de la Mănăstire.

Corin Hardy, după un scenariu scris de Gary Dauberman, în centrul atenţiei se va afla cel mai înspăimântător personaj negativ al francizei, demonul Valak. Gary Dauberman, scenaristul filmelor IT, Annabelle: Creation și mai nou The Nun a spus că s-a inspirat pentru scenariu din celebrul roman al lui Umberto Eco, intitulat „Numele Trandafirului”.

Acţiunea are loc în anul 1952, când sinuciderea unei călugăriţe la mănăstirea Sfanta Carta din munţii României pune pe jar Vaticanul.

 

Părintele Anthony Burke (Demián Bichir), un specialist în manifestări religioase suspecte, este trimis să investigheze ce s-a întâmplat. El e însoţit de sora Irene (Taissa Farmiga), o tânără novice, care se pregăteşte să depună jurământul final pentru a deveni călugăriţă.

Investigaţia începe cu Frencezul (Jonas Bloquet), furnizorul de legume al Mănăstirii şi cel care a descoperit trupul sinucigaşei. Reușind să descopere taina blestemată a ordinului monahal, cei doi ajung să își riște nu doar viața, dar și credința și chiar propriul suflet în confruntarea cu prezența malefică ce bântuie mănăstirea (înfiorătorul Valak), transformând-o într-un adevărat câmp de luptă al celor vii cu cei damnați.

Având în vedere că a fost filmat in intregime la noi, mă așteptam să fie la fel ca toate filmele filmate la noi, slab. Dar surpriză! Nu a fost rău, fiind peste primul Annabelle, dar nu e mai înfricoşător decât restul filmelor. Oricum e o reclamă pentru România, mai ales castelul Corvinilor din Hunedoara.

Atenție și la cele două secvențe din „Vatican” ce au fost filmate la Casa Poporului (aka Palatul Parlamentului). În sfârșit, cineva să-i bântuie și pe parlamentarii care dorm pe ei în Parlamentul nostru :-)

Din păcate consolidează și imaginea proastă pe care o au străinii despre noi: suntem toţi nişte ţărani aflaţi încă în Evul Mediu şi gata orice moment să cădem victimă unui vampir sau unui demon. Cu această ocazie castelul Corvinilor de Hunedoara va deveni mai popular printre vizitatorii din ţară şi din străinătate.

Actorul mexican Demián Bichir cel care dă viață părintelui Burke e un soldat în slujba lui Hristos care în loc de o mitralieră are apă sfințită și un crucifix. În loc să salveze lumea de teroriști, el salvează lumea de rău, ucigând câte un demon pe rând.

Conform spuselor actorului, acesta a crescut știind multe despre religie, datorită bunicii sale. Acum cu interpretarea acestui personaj s-a reconectat cu amintirile despre bunica sa. Nefiind un fan al filmelor horror, a spus că nu va urmări acest film. Nu îi place durerea și urăște să fie speriat. Oricum e ceva... Accepți să joci într-un film horror, dar nu-ți place acest gen. E ceva, nu-i așa?!

Actriţa Taissa Farmiga îi dă viaţă surorii Irene şi pot spune că e surpriza plăcută a filmului. Ea e sora Verei Farmiga, cea care îi dă viaţă investigatorului de paranormal Lorraine Warren, în seria The Conjuring. Sora Irene cu un curaj dat de credinţa în Dumnezeu înfruntă răul cu o îndârjire de neoprit, chiar dacă în fiecare moment sorții îi sunt potrivnici.

Singurul meu regret că nu ni se explică de unde vine acest rău și care e originea lui. Dar cine știe... Dacă are succes poate vom avea ocazia să vizionăm un prequel. Dacă se va întâmpla așa, va fi exact ca în cazul duologiei de succes Annabelle.

Ceea ce m-a surprins în mod plăcut... Au fost momentele comice. Momente comice într-un film horror! Așa ceva mai rar spre deloc. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum a făcut legătura cu cele două filme din seria The Conjuring / Trăind printre Demoni.

În The Nun vom vedea si actorii români: Ingrid Bisu (sora Oana - foto mai sus), Tudor Munteanu (Grigore), Manuela Ciucur (sora Christine), Maria Obretin, Dana Voicu, Claudia Susanu, Gabriela Irina Dincă, Beatrice Rubică.

The Nun / Călugarița: Misterul de la Mănăstire va putea fi vizionat începând cu 7 septembrie în toate cinematografele din ţară, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

Cei care au uitat ce se întâmplă în celelalte filme ale acestui Univers pot da CLICK AICI pentru a-şi aduce aminte.