Actrița premiată de teatru și cinema, Lesley Manville, a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul Cyril Woodcock din filmul Phantom Thread al lui Paul Thomas Anderson, în care apare alături de Daniel Day-Lewis. Un rol pentru care Lesley a primit și o nominalizare la BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Alte apariţii în filme includ: Ordinary Love, Let Him Go, Misbehaviour, Maleficent, Hampstead, Romeo And Juliet, Mr Turner, Molly Moon, A Five Star Life, Another Year, Ashes, Spike Island, Secrets And Lies, Topsy-Turvy şi High Hopes.

Din numeroasele apariţii TV amintim: I Am Maria, World On Fire, Save Me Too, Harlots, River, The Go-Between, Mayday, Cranford, North And South, Fleming, Bodily Harm, The Cazalets, Other People’s Children, Real Women, Holding On, The Bite, Goggle Eyes, The Mushroom Picker, Top Girls, The Firm şi Grown-Ups.

De curând a putut fi văzută la cinema în comedia Mrs. Harris Goes To Paris. O adaptare a romanului mult îndrăgit al lui Paul Gallico despre o femeie de serviciu (doamna Harris) din Londra anilor 1950 care se îndrăgostește de o rochie haute couture de Christian Dior și decide că trebuie neapărat să o aibă.

Anul acesta Lesley preia rolul Prințesei Margaret în ultimele două sezoane ale serialului-fenomen produs de Netflix, The Crown.

Sezonul 5 este acum disponibil spre vizionare pe Netflix, iar cu acest prilej vă prezentam un interviu exclusiv cu Lesley Manville.

Ne puteți oferi o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în acest sezon?

Sunt anii 1990. Sunt multe lucruri care se întâmplă între Charles și Diana, apoi între Diana și Dodi și familia Al Fayed în general. Era prim-ministru John Major, iar mai apoi Tony Blair. Se întâmplă și incendiul de la Windsor, prietenia dintre Prințul Philip și Penny și tot felul de povești mari și memorabile. Acestea sunt poveștile despre care toată lumea știe pentru că au scris istorie, iar mai apoi sunt acele mici drame care se petrec în plan secund despre care oamenii nu știu multe detalii. Dramă cu D mare!

O scurtă incursiune în ceea ce ar putea fi o zi obișnuită pentru Margaret sau pentru oricare dintre membrii familiei regale. Îmi place această juxtapunere a acestor mari drame cu poveștile din plan secund care se desfășoară în paralel, asta face The Crown atât de unic și atrăgător. Se poate vedea și cealaltă față a monedei regale.

Ce părere aveți despre alegerile lui Peter Morgan (creatorul serialului - n.r.) în ceea ce privește poveștile despre care a ales să scrie?

Până la urmă, a trebuit să facă o alegere ce ține mai mult de ficțiune, pentru că nu făcea un documentar despre familia regală. Trebuia să fie ceva dramatic de interesant. Pentru că trebuie să-ți ții publicul atent, iar povestea trebuie să aibă un arc. Trebuie să aibă echilibru. Și nu poți spune doar o singură poveste, trebuie să fie ceva pe mai multe straturi. E necesar ca această multitudine de personaje să fie explorată și să le pui pe toate în valoare.

Publicul este interesat de toate într-o anumită măsură, unele mai mult decât altele, așa că trebuie să le dai spațiu să se desfășoare. Nu sunt sigură despre ceea ce a lăsat deoparte, dar îmi imaginez că pe agendă trebuie să fie gândul că scrii o ficțiune și trebuie să faci acea ficțiune interesantă și să-i dai atât momente de nivel maxim, cât și de nivel minim, urcușuri și coborâșuri, dar și echilibru.

A fost o cantitate impresionată de informații în „biblia” pe care ți-a înmânat-o cercetătoarea Annie Sulzberger. Unii actori aleg să facă o examinare foarte minuțioasă a acesteia, iar alții preferă să treacă mai lejer prin toate detaliile. Care a fost abordarea dumneavoastră?

Cred că abordarea mea este dublă. Pe măsură ce am înaintat în vârstă, m-am bazat – în mod sigur, sper – pe instinct. Instinctele mele cu privire la ceea ce necesită o scenă sunt destul de bune, sunt destul de adaptate până în momentul actual, dar știam că o voi juca pe Margaret cu doi ani înainte de începerea filmărilor, așa că de ce să nu folosesc tot acest timp pentru a citi? A fost un lux. Nu trebuia să citesc cinci cărți în două săptămâni, la fel cum se întâmplă mai mereu, ci am avut tot acest timp, ceea ce a fost cu adevărat încântător.

Am urmărit și documentare, dar este foarte interesant pentru că prin intermediul cărților se obține doar o textură, o senzație. Într-un fel sau altul, aproape prin osmoză, trece totul prin tine, iar când primești scenariul trebuie să pui toate acestea senzații deoparte și să faci ceea ce este scris acolo și să lucrezi cu alți actori pentru a crea ceva interesant în ziua respectivă. Este ceea ce îmi place la filmare, există o rapiditate în asta care necesită aptitudinile tale de actor. Este nevoie să fii cu adevărat vigilent, iar seva ta creativă să fie cu adevărat prezentă. 

Nu vei avea la dispoziție cinci săptămâni de repetiție așa cum se întâmplă pentru o piesă, deci toate temele au ajutat ca și cum au fost mereu prezente undeva pe fundal. Restul este destul de greu de definit. Mulți oameni mă întreabă: „Cum ai ajuns la acest personaj? Cum l-ai creat?” și deși poți face o mulțime de lucruri tehnice, în cele din urmă te bazezi pe ceva care este mai puțin palpabil.

A juca o persoană din viața reală reprezintă o presiune în plus pentru dumeavoastră?

Nu a fost o presiune pentru mine, nu am văzut-o în acest fel. Evident, niciunul dintre noi nu este angajat să fie imitatori. Nu asta suntem. Nu cred că te-ai uita la mine în mod natural și te-ai gândi: „Oh, da. Prințesa Margareta.” Există o călătorie pe care trebuie să o parcurgi pentru a aduce toate elementele care ajută să o reprezint vizual. Și asta este important, pentru că ar fi o prostie dacă cineva s-ar uita la asta și ar spune: „Oh, ei bine, ea nu prea seamănă cu cea reală”. Nu este o competiție de tip lookie. Nu sunt Rory Bremner. O reprezint și încerc să creez esența și spiritul ei, cu materialul scris de Peter. Deci, nu m-am gândit: „O, Doamne, trebuie să fiu cu adevărat ea”. Publicul The Crown acceptă asta foarte, foarte repede - și, desigur, să nu luăm elementele geniale ale părului, machiajului și costumului care duc la consolidarea absolută a acestui proces.

Este vorba despre reprezentarea și obținerea spiritului persoanei. Te obișnuiești negreșit și cu schimbarea fiecărui sezon. Vanessa Kirby, evident, nu ar fi putut continua să joace pentru totdeauna, așa că trebuie să existe o schimbare. Așa că pentru o clipă spui: „Oh! Oh, nu mai este Vanessa. Oh, sunt Helena. Bine, bine, bine” și apoi, bineînțeles, ștafeta continuă, iar acel actor își face treaba mai departe. Și asta creează altceva care te motivează, ceva care este cu adevărat minunat. Pentru că nu am văzut un actor fals în The Crown.

Distribuția este atât de superbă, așa că ștafeta este transmisă mai departe și pur și simplu aterizezi în acest context. Iar în câteva clipe, toată lumea spune: „Oh, bine, deci sunt ei acum”.

Ai ținut legătura cu Vanessa sau Helena sau ai urmărit spectacolele lor?

Le-am urmărit peste tot, pentru că oricum m-am uitat și la The Crown. De fapt, când mi s-a oferit rolul, sezoanele trei și patru erau pe cale să fie lansate. Așa că am revizionat primul și al doilea sezon, apoi am urmărit totul de la capăt. Nu am avut niciun contact cu Vanessa și Helena, dar asta a fost în principal din cauza pandemiei. Suntem testați tot timpul.

Trebuie să fim atenți pentru că ne aflăm într-un mediu diferit, pentru că producția se oprește dacă cineva se îmbolnăvește. Deci, în principal, nu le-am văzut din acest motiv. Dar am spus prin Amy Roberts, designerul de costume, că noi trei ar trebui să bem un cocktail – sau opt, în adevăratul spirit Margaret. Nu am lucrat cu niciuna dintre ele, dar le cunosc pe amândouă din contexte sociale și le ador cu adevărat. Deci, trebuie să se întâmple, într-adevăr. Și acum că lucrurile devin mai ușoare, voi încerca să fac asta.

Deci, desigur, le-am urmărit, dar în același timp trebuia să fac propria mea versiune a lui Margaret. Inevitabil, precum și citirea cărților și vizionarea documentarelor, a fost minunat să le urmăresc spectacolele pentru că amândouă au fost atât de formidabil implicate în spiritul acestei femei. Această femeie focoasă, dar singură, ale cărei complexități au fost interpretate atât de frumos de amândouă. De ce nu aș vrea să mă raportez la asta? Mă simt foarte privilegiată că le-am avut drept reper.

Ați menționat transformarea fizică. V-a plăcut acest proces?

Această colaborare cu echipa care s-a ocupat de păr, machiaj și costume este atât de importantă. E ca un cârlig pentru mine. Nu te-ai uita la mine și nu te-ai gândi neapărat că o interpretez pe Margaret, așa că au fost multe de făcut. Dar într-un fel, pentru că nu este un personaj pe care eu l-am creat, le-am predat lor o mare parte din această responsabilitate.

Într-un fel, este mai puțin o colaborare pentru că, dacă creez personajul, vreau să lucrez cu acele echipe și să obțin contribuția lor. Dar și ei vor părerea mea, pentru că toți umblăm legați la ochi. Nu eram așa de pregătită pentru cât de străluciți au fost ei. O cunoșteam pe Amy Roberts, pentru că mai lucrasem cu ea. Dar în ceea ce o privește pe Cate, nu eram pregătită pentru geniul acesteri femei. Este atât de atentă la detalii și de exigentă, ceea ce mă atrage pentru că și eu sunt în direcția asta. De exemplu, erau câteva fire de păr ici colo și care, pe perucă, au făcut o diferență uriașă.

În plus, am avut luxul timpului, așa că am avut atâtea sesiuni în care, odată făcută peruca, ne jucam cu ea și cu felul în care o purtam, și asta a fost minunat. Iar apoi, chiar în fața ochilor mei, s-a creionat personajul. Îmi amintesc că m-am uitat în oglindă și am văzut fardul de pleoape albastru și buzele de culoarea piersicii, corai și roz, și m-am gândit: „Uau, da. O pot vedea acum.” Eram în viteza a cincea. M-a dus direct acolo.

Cum a fost să lucrezi cu Timothy Dalton în rolul lui Peter Townsend?

L-am întâlnit pe Timothy de câteva ori de-a lungul anilor, doar pe plan social, și când am știut că vor avea un Peter Townsend, chiar le-am sugerat producătorilor, așa că sunt foarte mulțumită că s-a împlinit. Era ceva mai în vârstă decât Margaret. Era cu 17 ani mai mare. Așadar, cauți pe cineva în vârstă de șaptezeci de ani, care încă arată elegant și cred că a bifat categoric “căsuța”.

A venit din Los Angeles și mi-a tot spus: „Fac asta doar din cauza ta”. Este frumos, pentru că suntem prieteni acum, ne telefonăm unul altuia. Dar am simțit această presiune enormă pentru a face să fie un moment plăcut pentru el. Din fericire, s-a distrat de minune. S-ar fi putut descurca şi fără dans, și nu spun mai multe despre asta!

Dar a făcut-o frumos până la urmă și arată minunat. A fost foarte plăcut să lucrez cu el. Știu că este o afirmaţie năstruşnică, dar există ceva destul de delicios în faptul că publicul crede că fostul iubit al lui Margaret a fost cândva James Bond.

Nu poți să nu te gândești la asta, pentru că Timothy este atât de legat de acel rol și este foarte fericit să fie legat de acel rol. Este ceva tipic lui Margaret, nu-i așa, să dansezi cu James Bond? I-ar fi plăcut.

Mulțumiri Bogdan Driu și Sabrina Canea pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispoziție acest interviu.