Doar două săptămâni îi mai despart pe iubitorii de artă de prima ediție a festivalului Film în sat ce va avea loc între 3 și 5 iunie la Peștișani, județul Gorj.

Proiectul ambițios dezvoltat de asociația culturală Cuzin Toma – Dacă eu pot, poți și tu îi va aduce în mijlocul naturii pe pasionații de film, teatru, muzică, dans, alături de îndrăgiți actori și profesioniști din cinematografia românească.

Publicul va avea șansa să se întâlnească cu actorii filmelor și să intre în dialog cu aceștia. Astfel, prima proiecție a festivalului va fi ce a lung metrajului Și atunci, ce e libertatea?. Imediat după, publicul este invitat la o discuție la care va participa unul dintre actorii filmului, Cuzin Toma, interpretul lui Culai în filmul regizat de Andrei Zincă.

Tot în prima seară, la finalul proiecției filmului #dogpoopgirl, în regia lui Andrei Huțuleac, actorii Andreea Grămoșteanu și Tudor Aaron Istodor vor împărtăși publicului informații despre frumoasa lume a cinematografiei.

O altă discuție este cea dedicată filmului Complet Necunoscuți. La finalul proiecției, publicul îi va întâlni pe regizorul Octavian Strunilă și pe actrița Andreea Grămoșteanu.

Toate discuțiile vor fi moderate de Irina-Margareta Nistor, curatorul festivalului. Criticul de film a pregătit și câteva surprize pentru oaspeți: retrospective ale filmului românesc de scurt metraj, dar și o selecție a filmelor de animație realizate de Ion Popescu Gopo.  

„Festivalul vine cu o șansă uriașă pentru foarte mulți copii: accesul la cultură. Când spun cultură, cuprind tot. Artă, istorie, știință. Căci filmul este acea ramura artistica ce unește tot ceea ce ține de identitatea unui popor. Tradiții, obiceiuri, istorie. Pe toate le veți întâlni la Peștișani. Filmul este memoria noastră colectivă”, declară Cuzin Toma, actor și președintele festivalului de artă Film în sat.

Festivalul este dedicat tuturor vârstelor, cu activăți potrivite pentru toți participanții. Astfel, părinții le pot oferi copiilor oportunitatea de a învața lucruri noi și de a își descoperi o nouă pasiune la atelierele de teatru și de percuție.

Din programul zilei de sâmbătă, amintim următoarele ateliere:

• Două ateliere de teatru pentru copii susținute de Școala Teatru de Artă – pentru grupele de vârstă 08-14 ani, respectiv 16-18 ani;

• Atelier de percuție pentru copii susținut de Mihai Axinte - grupa de vârstă 08-14 ani.

Deși festivalul are loc în apropierea Zilei Internaționale a Copilului, nici adulții nu vor fi neglijați. Astfel, pe lângă filme, teatru și muzică, aceștia se pot înscrie la un atelier de dans contemporan susținut de Teodora Velescu.

Programul complet al tuturor proiecțiilor de film și al activitățiilor culturale este disponibil https://www.filminsat.ro/program

***

Ne puteți urmări pe https://www.filminsat.ro/, Facebook, Instagram și YouTube.

filminsat poster


Din aceeasi categorie...

Dogman de Luc Besson deschide TIFF 2024

Dogman de Luc Besson deschide TIFF 2024

Miile de spectatori așteptați la Gala de Deschidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14 – 24 iunie 2024) vor avea parte de o experiență cinematografică intensă și memorabilă. ...

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în perioada 29 mai - 2 iunie la Sibiu, cu filme europene apreciate internațional, discuții cu cineaștii invitați, competiție de scurtmetraje românești, Academia LINE-UP, cine-concert, dar și proiecții de film și a...

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Festivalul Filmului European prezintă la București, în cadrul ediției 28, o serie de scurtmetraje de animație și ficțiune, care au obținut numeroase premii la festivalurile internaționale.