Filme de la Sundance, Locarno, Karlovy Vary și Cannes în competiția oficială Anonimul 2023.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său.

În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era Buongiorno, note în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu Kidnapped – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

Această „dramă de epocă bine montată, presărată cu imagini epice” cum observau cei de la Variety, vine în festival, în premieră națională, după ce a fost prezentată anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes.

La cea de-a 20-a ediție a Festivalului din Delta Dunării, Ludmila Cvikova face un arc peste timp prin filmele pe care le include în selecția competiției de lungmetraj de anul acesta, reunind cinci dintre cineaștii care au fost prezenți în competițiile ANONIMUL de-a lungul anilor.

„Pentru această ediție aniversară am decis să nu căutăm să descoperim noi regizori pentru publicul nostru, așa cum o facem în fiecare an, ci să redescoperim regizori cunoscuți și apreciați în edițiile trecute, oferind spectatorilor filmele lor cele mai recente. Rezultatul este un mozaic colorat cu cinci filme ale unor autori remarcabili, cu povești și stiluri atrăgătoare.” declară aceasta.

Prezentat în premieră mondială anul acesta la Cannes în secțiunea oficială Un Certain Regard, Terrestrial Verses / Ayeh haye zamini este scris și regizat de Ali Asgari și Alireza Khatami. În 2016 Ali Asgari a concurat pentru Trofeul ANONIMUL cu Il Silenzio pe care l-a regizat împreună cu Farnoosh Samadi, iar în 2012 era prezent în competiția de scurt metraj internațional cu Barbie. Terrestrial Verses prezintă povestea unor oameni obișnuiți care navighează prin constrângerile sociale, într-o serie de clișee și imagini pre-ilustrate.

Semnat de Babak Jalali, Fremont a fost distins recent la Karlovy Vary cu Premiul pentru regie. Jalali a fost prezent și în 2016 la ANONIMUL cu Radio Dreams distins în același an cu Tiger Award la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. Donya lucrează într-o fabrică de prăjituri cu răvaș din San Francisco. Fost translator pentru armata americană din Afganistan, aceasta se chinuie să-și pună viața înapoi în ordine, însă la un moment dat decide să trimită într-una dintre prăjituri un mesaj cu adevărat special...

Légua, coregizat de Filipa Reis și João Miller Guerra, vine la Sfântu Gheorghe după selecția din Quinzaine des cinéastes a Festivalului de la Cannes, unde a avut premiera mondială.

Cuplul regizoral a mai fost la ANONIMUL în 2018 cu filmul lor de debut, Djon Africa. Acțiunea din Légua are loc într-un vechi conac din nordul Portugaliei, unde Ana o ajută pe prietena ei, Emília, o bătrână menajeră hotărâtă să păstreze ordinea deși proprietarii nu sunt niciodată acolo.

Pe măsură ce timpul trece, Mónica, fiica Anei, își provoacă din ce în ce mai mult mama, iar cele trei generații de femei caută să înțeleagă unde își mai au locul într-o lume care se estompează rapid, în care ciclul vieții este reînnoit doar prin finaluri inevitabile.

Stella in Love / Stella est amoureuse va fi proiectat în competiția de la ANONIMUL, în premieră. Filmul selectat în 2022 la Locarno, unde a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun film, îi urmează debutului autobiografic Stella cu care regizoarea Sylvie Verheyde a fost în competiția de la Sfântu Gheorghe în 2009.

În anul care va decide viața sa, Stella descoperă celebrul club parizian Bains Douches și anii ’80 cu nopțile lor nebune, în timp ce prietenii săi învață, tatăl său a plecat cu o altă femeie, iar mama sa e total deprimată.

Cineastul de origine indiană, Sanal Kumar Sasidharana, a avut parte de recunoașterea internațională odată cu selecția în competiția de la Rotterdam cu Sexy Durga pentru care a fost premiat cu Tiger Award și pe care a venit să-l introducă personal publicului român la ANONIMUL.

Cel mai nou film al său, The Quarrel / Vazhakku, este o dramă care se transformă încet, încet în thriller. În ziua în care a acceptat să se prezinte în instanță pentru a semna hotărârea de divorț, Siddharthan, care este și avocat, își înșală soția și pleacă într-o scurtă călătorie. Pe drumul de întoarcere se întâlnește cu Sathi și fiica ei, întâmplare ce îl face să-și schimbe total viziunea asupra vieții.

Câștigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales prin vot de publicul festivalului, iar premiul, în valoare de 3.000 de euro, este oferit de OTP Bank. 

Pe lângă competiția de lungmetraj, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, dar și proiecții în afara concursului ce vor fi însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

Din cele peste 270 de filme înscrise, selecționerul Ionuț Mareș a ales pentru competiția internațională de scurtmetraj 12 titluri ce fac înconjurul lumii în douăsprezece povești dintre care publicul festivalului va trebui s-o aleagă, prin vot, pe cea câștigătoare.

Acestea sunt: All-Inclusive regizat de Duván Duque Vargas, Amok de Balázs Turai, As It Was de Damian Kocur, Basri & Salma In A Never-Ending Comedy de Khozy Rizal, Cherries în regia lui Vytautas Katkus, Forgive Me Tonight de Elvin Adigozel, Hunting de Elodie Beaumont, My Girlfriend de Kawthar Younis, On Xerxes’ Throne semnat de Evi Kalogiropoulou, Pillow Face de Saverio Cappiello, Smoke Gets In Your Eyes de Alvin Lee și White Ant regizat de Shalini Adnani.

Foto sus: Kidnapped © Anna Camerlingo.

CineFan.ro este partener media al evenimentului.

Afis Anonimul 2023


Din aceeasi categorie...

Dogman de Luc Besson deschide TIFF 2024

Dogman de Luc Besson deschide TIFF 2024

Miile de spectatori așteptați la Gala de Deschidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 14 – 24 iunie 2024) vor avea parte de o experiență cinematografică intensă și memorabilă. ...

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în 2024 cu ediția a opta

Este Film Festival revine în perioada 29 mai - 2 iunie la Sibiu, cu filme europene apreciate internațional, discuții cu cineaștii invitați, competiție de scurtmetraje românești, Academia LINE-UP, cine-concert, dar și proiecții de film și a...

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Scurtmetraje premiate, în programul Festivalului Filmului European 2024

Festivalul Filmului European prezintă la București, în cadrul ediției 28, o serie de scurtmetraje de animație și ficțiune, care au obținut numeroase premii la festivalurile internaționale.