În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la Grand Prix Brazilia, în 1991.

Acesta vorbește despre cursa dificilă care l-a ținut blocat în treapta a șasea și care a marcat, de asemenea, prima victorie în orașul său natal, Sao Paulo. Vom urmări gândurile și experiențele pilotului, presărate cu imagini din timpul cursei, care l-au condus pe Ayrton, interpretat de Gabriel Leone, până la acel moment important din caeriera sa, alături de câteva dintre personajele care au jucat un rol esențial în viața lui atunci, printre care și Xuxa (Pâmela Tomé), Alain Prost (Matt Mella) și directorii echipei McLaren, Ron Dennis (Patrick Kennedy) și Galvão Bueno (Gabriel Louchard).

De-a lungul celor șase episoade, Senna va dezvălui în premieră drumul lui Ayrton spre succes, alături de dezamăgiri, bucurie și durere, în timp ce va scoate la iveală personalitatea sa si relațiile cu cei din jur.

Serialul începe cu evenimentele care au stat la baza carierei auto a triplului campion de Formula 1, de când se mută în Anglia pentru a concura în Formula Ford, și până la accidentul său tragic la Imola, Italia, în timpul celebrului Grand Prix de la San Marino.

Cu Vicente Amorim ca showrunner și regizor, alături de Julia Rezende, Senna a fost produs de Gullane cu ajutorul Senna Brands și a familiei pilotului.

Povestea captivantă a unuia dintre cei mai mari eroi ai sportului din toate timpurile îi are în distribuție pe Alice Wegmann (Lilian Vasconcelos, prima soție a lui Ayrton), Camila Márdila (Vivianne Senna, sora sa), Christian Malheiros (Maurinho, prietenul său), Gabriel Louchard (Galvão Bueno), Hugo Bonemer (Nelson Piquet), Julia Foti (Adriane Galisteu), Marco Ricca (“Maurão” Senna, tatăl său), Nicolas Cruz (Leonardo Senna, fratele său), Rodrigo Veloso (Flavio, cumnatul său) si Susana Ribeiro (Zaza Senna, mama sa), împreună cu o distribuție internațională de excepție: Matt Mella (Alain Prost), Kaya Scodelario (jurnalistă fictivă, Laura), Arnaud Viard (Jean-Marie Balestre), Patrick Kennedy (Ron Dennis), Joe Hurst (Keith Sutton), Johannes Heinrichs (Niki Lauda), Keisuke Hoashi (Osamu Goto), Leon Ockenden (James Hunt), Richard Clothier (Peter Warr), Steven Mackintosh (Frank Williams) și Tom Mannion (Sid Watkins), printre alții.

DESPRE SENNA

Producători: Fabiano Gullane și Caio Gullane

Scenarist: Gustavo Bragança

Scris de: Álvaro Campos, Gustavo Bragança, Rafael Spínola, Thais Falcão și Álvaro Mamute.

Regizat de: Vicente Amorim și Júlia Rezende

Regizor general: Vicente Amorim

Showrunner: Vicente Amorim

Despre Netflix

Netflix este unul dintre liderii globali ai serviciilor de divertisment prin vizionare online, cu 270 milioane de abonați din peste 190 de țări, care se bucură de seriale, lungmetraje și jocuri într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații au acces nelimitat la conținut, pot reda, întrerupe și relua vizionarea oricând și oriunde, putând schimba abonamentul în orice moment.

Despre Senna Brands
Senna Brands este o companie creată de familia tripului campion de Formula 1 pentru a gestiona și maximiza activele brandurilor Aryton Senna, Senna și Senninha, care sunt inspirate de reușitele pilotului, de valorile, personalitatea și stilul său de viață. O parte dintre încasările venite din licențierea acestor mărci este reinvestită în programe educaționale derulate de Institutul Ayrton Senna.

Despre Ayrton Senna

Ayrton Senna este considerat de Formula 1 drept cel mai rapid pilot din toate timpurile. Reușitele sale impresionante ne ajută să observăm cum pilotul a câștigat 3 titluri mondiale de F1, 41 de victorii, fiind de 65 de ori locul întâi și de 80 de ori pe alte locuri pe podium, între 1984 și 1994. Senna este totuși mult mai mult decât niște statistici și recorduri: brazilianul a fost responsabil pentru momente magice din acest sport, la nivel mondial.

Ayrton a stabilit un nou nivel de excelență și a fost o legendă în arta de a-și depăși propriile limite. Pasiunea lui Senna pentru o Brazilie mai bună, pe lângă impulsul său adânc înrădăcinat și determinarea atât pe pistă, cât și în afara acesteia, l-au deosebit de restul piloților. Moștenirea sa a inspirat înființarea Institutului Ayrton Senna. Timp de 28 de ani, misiunea sa a fost de a dezvolta sportivi compleți, pregătindu-i pentru toate aspectele vieții din secolul XXI.

Despre Gullane
Gullane este unul dintre producătorii și susținătorii industriei de film din Brazilia, dar și unul dintre cei mai importanți distribuitori independenți. Fondat în 1996 de frații Caio Gullane și Fabiano Gullane, compania are deja peste 50 de filme realizate în Brazilia și în afara sa, precum și 30 de show-uri pentru TV și platformele digitale.

Printre filmele și serialele notabile se numără Carandiru, Brainstorm, The Year My Parents Went on Vacation; franciza Till Luck Do Us Part; The Second Mother, Just Like Our Parents, Bingo — King of Mornings; seria Alice and Hard (HBO), Unidade Básica — sezoanele 1 și 2 (Universal), Jailers (Globoplay), The Freitas Brothers (Space și Amazon Prime), Sintonia, Nobody's Looking și Kissing Game (Netflix).

Gullane a primit peste 500 de premii și nominalizări de la cele mai importante festivaluri în Brazilia, dar și în întreaga lume, inclusiv festivalul de Film Tiradentes, Festivalul de Film Rio, Cannes, Veneția, Berlin, Sundance, Toronto, MIPTV și Premiile Emmy.