Ioachim Ciobanu, actor și regizor de film, a crescut într-o familie de artiști - este fiul celebrului actor Ilarion Ciobanu și al lui Marion Ciobanu, autoare multi-premiată a peste 100 de scenarii de film documentar.

Absolvent al Colegiului Național I.L.Caragiale, București, Ioachim a urmat cursuri de grafică computerizată la Academy of Art College din San Francisco și ulterior a studiat și obținut licența în montaj și sunet de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, București.

A produs, regizat și editat numeroase scurtmetraje, iar din 2013 a decis să se dedice meseriei de actor. După ce a urmat cursurile de actorie bazate pe metoda reputatei profesoare americane Ivana Chubbuck, Ioachim și-a făcut debutul profesional în actorie în anul 2014.

Au urmat roluri în peste 19 filme de lungmetraj și seriale, unde a jucat alături de actori consacrați și a colaborat cu mai mulți regizori premiați: Cristian Mungiu, Jasmin Dizdar, Terrence Malick. Dintre filmele românești în care a jucat, amintim Între chin și amin (r. Toma Enache), Câini (r. Bogdan Mirică), Bacalaureat (r. Cristian Mungiu).

Cunoașterea extinsă a limbii engleze, studiată încă din primii ani de viață și faptul că deține un accent american natural, îl avantajează în castinguri și în colaborarea cu producțiile internaționale. Astfel, în ultimii ani, Ioachim Ciobanu a jucat în importante producții hollywoodiene, unde a fost coleg de platou cu mai multe staruri.

Printre cele mai recente roluri, amintim Epsilon din Black Mirror, unde joacă alături de Josh Hartnett și Rory Culkin, și din 30 mai, Misha Varga în Eric, noua miniserie Netflix cu Benedict Cumberbatch.

S-a bucurat de apreciere și succes, captivând publicul cu aparițiile sale în producții internaționale, atât cu personaje negative înfricoșătoare, cât și cu roluri pline de candoare și blândețe.

Ioachim Ciobanu joacă într-un nou serial Netflix. După apariția în Black Mirror în rolul Epsilon, acum poate fi văzut în rolul Misha Varga, în serialul Eric ce are premiera pe 30 mai. Acest thriller emoționant, semnat de Abi Morgan, urmărește căutarea disperată a unui tată (Benedict Cumberbatch) al cărui fiu de numai nouă ani dispare într-o dimineață, în timp ce se afla în drum spre școală. Acțiunea serialul Eric este plasată în New York-ul anilor '80.

Despre această nouă experiență internațională, aflăm mai multe de la Ioachim Ciobanu.

În ultimii 10 ani ai reușit performanța de a avea în palmares multe producții internaționale, filme și seriale. Iar acum faci parte din distribuția internațională a serialului Eric scris de Abi Morgan, câștigătoarea unui premiu Emmy (The Hour). Cum a fost procesul de casting pentru acest proiect, spre deosebire de altele și cum ți s-a părut personajul, procesul de lucru pentru rol și apoi experiența de filmare? Ai avut și momente de improvizație sau propuneri pentru personaj care au schimbat cursul scenariului sau au rămas la montaj?

În primul rând, trebuie să recunosc: am avut noroc. Sigur, contează enorm lucrurile care te-au format, datele tale personale, tot ceea ce înveți pe parcursul unei cariere, efortul pe care îl depui ca să devii nu doar un actor mai valent ci și, sper, un om mai bun, mai capabil, mai interesant. Folosește mult să ai și un agent care să creadă în tine. Însă toate astea sunt doar premise - nimic nu substituie norocul, oportunitățile ce îți apar în viață. Iar Eric a fost o șansă. Am avut pur și simplu norocul să îmi iasă în cale!

Legat de casting, ce să zic? Am învățat cu timpul să las în urmă probele date, să nu mă mai gândesc la ele după ce le-am susținut, ca să nu îmi frământ mintea inutil. La Eric însă am avut parte de un mic suspans pentru că din momentul în care am dat proba a durat ceva mai mult până am și primit decizia.

Și, clar, personajul pe care îl interpretez mi-a plăcut din start! Imediat cum am primit scenariul pentru cele 6 episoade ale lui Eric, personajul lui Misha Varga m-a împins să caut, să mă întreb: Cum e viața unui imigrant? La ce se gândește când se odihnește în rulota lui, însoțit doar de un câine? Când te preocupă personajul pe care urmează să-l joci, nu ai cum să nu faci sugestii. Cred sincer că e de datoria unui actor să nu vină pe platou ca o tablă pe care stă scris cu creta doar textul pe care urmează să-l spună. În același timp, e important să te încrezi în viziunea regizorului, să fii deschis, receptiv și, pentru că filmul e un efort colectiv și așa destul de dificil, să nu îngreunezi munca nimănui.

 Am discutat la filmare cu regizoarea Lucy Forbes, am venit cu sugestiile mele. Unele au fost încorporate în viața lui Misha, altele au rămas în urmă.

 

Facem un arc în timp, să amintim de primul tău proiect cinematografic, cum îl privești acum, mai ții minte cum te-ai pregătit pentru acel debut? Dar prima experiență internațională? Unde ai filmat și cum a fost acel proiect pentru tine?

Haha, primul rol a fost la 4 ani, așa că nu cred că se pune. Habar n-aveam ce se întâmplă acolo! Am jucat și în liceu, am jucat și în scurtmetrajele colegilor de facultate, dar toate rolurile astea le-am văzut mai mult ca pe o joacă. Îmi plăcea mult, dar era o joacă. Cred că abia cu rolul taximetristului din Palatul Pionierilor am devenit cu adevărat serios în privința actoriei. Am început să fiu mult mai atent la cum vorbesc și cum se poartă șoferii de taxi din București. Asta m-a ajutat foarte mult la pregătirea personajului.

Iar prima dată când am filmat peste graniță a fost în Turcia, în 2019, la filmul lui Terrence Malick. Nu pot da detalii despre filmare pentru că, în buna tradiție a acestui mare regizor, filmul încă nu a fost lansat. Dar, dacă mă uit la cele trei nominalizări la Oscar pe care le are, sunt convins că știe el ce face... Tot ce sper acum e ca personajul meu să rămână în film. E notoriu faptul că în trecut a redus partitura sau chiar a  scos complet din filmele sale și actori foarte mari. Cum ziceam… E și o chestiune de noroc! Dar chiar și așa, experiența îmi va rămâne. Pentru că a fost dificil și minunat în același timp! Mult loc pentru improvizație, multă libertate, dar și decizii de moment la care trebuia să mă adaptez pe loc. Am învățat să înlocuiesc teama de necunoscut cu anticipația adrenalinei. Oare ce o să aducă următorul moment? E aproape… viață reală, în fața camerei.

Eric LimitedSeries

Ioachim Ciobanu în Eric.

Revenind la Eric, ce te atrage mai mult, ce îți place și ce nu îți place la acest personaj - cu ce rezonezi și ce lucruri ai ține la distanță în viața reală? Vorbești cu accentul tău american perfect sau folosești un anume accent?

Cel mai bun lucru la Misha Varga e umanitatea lui și faptul că în ciuda necazurilor prin care trece, încearcă să meargă mai departe. E o lecție pe care merită să o aplic, oricând, și în realitate. N-aș vrea să dezvălui mai mult acum. Umbrele sale le las să fie descoperite.

Am observat totuși că atunci când joc un rol pentru o perioadă mai lungă de timp, invariabil, elemente din comportamentul său încep să se strecoare în felul meu de-a fi, în rutina zilnică. Nu e un efort voit, pur și simplu se întâmplă. Cu Jurganu, de exemplu, personajul din filmul Între chin și amin al lui Toma Enache, am petrecut trei săptămâni. Mi-am dat seama că devin mai neplăcut, mai dur cu oamenii din jur și nu mi-am dorit să rămân așa. De asta, cum s-au încheiat filmările, am făcut un efort conștient ca să-l îndepărtez din mine. Cred că mi-a reușit. Cel puțin, așa îmi spun prietenii.

Partea proastă cu accentul meu american, pe care, mai mult ca sigur, mi l-am însușit din filmele văzute în copilărie și adolescență, e că n-am apucat să-l folosesc încă. Misha Varga are un accent rusesc. Aa, ba nu, mint! Mi-aduc acum aminte că am jucat un fermier american sudist într-un joc video. A fost cool!

 

Unde, cât și cum diferă experiențele de lucru pentru un film românesc independent vs. un proiect de Hollywood sau un serial? Ce lucruri ai învățat, pe platourile de filmare, la fiecare proiect, la care nu ai avut acces în pregătirea pentru meseria de actor? Dar de la partenerii de filmare - ne poți vorbi despre un actor care te-a impresionat?

Munca e aceeași oriunde. Uneori mai așezată, alteori sub presiunea timpului. Soarele apune la fel de repede și aici, și la Hollywood.

Ce diferă sunt cerințele: sari de aici, aluneci și te oprești acolo, spui replica. Sau doar: mergi până la semn și spui replica. Un film are însă mii și mii de mici aspecte. Și aș mai spune că diferă anvergura, mărimea echipei, timpii și condițiile de filmare. Norocul meu e că am crescut de mic în mediul ăsta, că nu am intrat în actorie fără să înțeleg ce înseamnă și ce presupune o filmare. Cu toate astea, mereu e nevoie (ce bine!) să înveți ceva nou.

M-au impresionat mulți dintre actorii cu care am lucrat sau pe care am avut ocazia să-i văd lucrând. Întotdeauna mi-a plăcut să văd creativitatea unui actor, alegerile pe care le face pentru personajul său, curajul și determinarea de a pune în practică alegerile alea, dar, sincer, cel mai mult am apreciat întotdeauna colegialitatea, dorința de a fi generos cu ceilalți de pe platou, de a ajuta, de a trage la aceeași căruță. Chestia aia, și simplă, și complicată, și umană de a împărtăși experiența adunată în anii de muncă. Am văzut asta la tatăl meu, la Rutger Hauer, la Josh Hartnett, la Gaby Hoffmann, la William Hope, la Gheorghe Visu...

intre chin si amin

Ioachim Ciobanu în Între chin și amin.

În ce măsură studiile tale anterioare de montaj, sunet, grafică și proiectele individuale publicitare te ajută și în meseria de actor - ca structură, viziune, rutină etc?

Montajul este ceva minunat. Iei două lucruri disparate și le alături pentru a crea un al treilea sens, nou. Este o bucată importantă din ce face filmul. O formă de magie. Iar sunetul creează la rândul lui un univers complementar pentru povestea pe care o spune imaginea filmată.

Când înțelegi asta ca actor, încerci să lucrezi în așa fel încât să faci toate astea să funcționeze. Dar e și dificil. Uneori e greu să găsești balanța între a te manifesta sincer, a trăi efectiv momente în fața camerei și… a repeta de mai multe ori gesturile cu aceeași intensitate, aceeași viteză sau (haha!) aceeași mână.

Cred totuși că autenticitatea trebuie să primeze mereu. Degeaba ai un montaj perfect: toți privim un film pentru că vrem să vedem oameni. Greșelile tehnice mai scapă nesancționate, însă nimeni nu se poate face că nu vede falsul într-un personaj slab interpretat - asta încerc să evit întotdeauna.

 

Ce îți place cel mai mult la meseria de actor? Și ce transformări importante ai vrea să vezi și în industria de cinema de la noi?

Ador faptul că prin personajele mele pot vedea viața și altfel decât sunt eu obișnuit să o fac. Nu sunt o fire foarte înclinată spre introspecție, iar amintirile mele îmi par uneori fragmentate. Însă când studiez și ulterior joc momente din viața unor oameni ficționali… bang! Pot să văd deodată laturi ale firii omenești la care altfel nu am avut acces până atunci. E magic!

Industria românească de cinema are nevoie de un imbold.  Am vrut să zic timp, dar nu cred în asta. Orice moment de transformare din istoria artei a venit ca un șoc, ca o reacție bruscă, ca o contestare a stilisticii și a noțiunilor aflate în mainstream, ca o încercare de a le schimba cu altele noi, uneori chiar diametral opuse. Pe de altă parte, va exista mereu contradicția între avangarda care împinge arta înainte și lucrurile sigure care au succes de public și le pun artiștilor pâine pe masă. Este esențială explorarea, căutarea noului, dar nici fără pâine nu putem vorbi despre industrie.