Am iesit acum 20 de minute de la California Dreamin' (nesfarsit). Si de 10 minute ma holbez la monitor. Nu stiu ce as putea sa scriu, ce nu a fost deja spus. Nu stiu ce laude sa-i mai aduc, ce nu i-au fost deja aduse. Nu pot decat sa va dau un sfat: mergeti sa vedeti acest film la cinema. Sau pe DVD - caci deja a fost lansat. Merita. Pot spune cu tarie ca este unul din cele mai bune, alerte, inventive, interesante, emotionante, triste, amuzante filme romanesti facute vreodata.
Cristi Nemescu nu a apucat sa-si vada visul implinit. L-am vazut insa noi, cei din arhiplina sala clujeana. Sau sibienii, cu cateva zile inainte. Sau o sala ProCinema plina ochi, la Bucuresti, saptamana trecuta. Sute de spectatori aplaudand gatuiti de emotie echipa si actorii prezenti pe scena. Sint convins ca filmul lui Nemescu va deveni un punct de referinta in cinematografia romaneasca. Daca nu pentru premiul luat la Cannes, sau pentru viziunea regizorala unica, montajul alert, povestea superba, atunci macar pentru faptul ca este singura marturie (de lung-metraj) ramasa in urma unui regizor al carui talent nu poate fi masurat in cuvinte.
Aceasta capodopera autohtona vine practic simultan cu o alta, insa de o cu totul alta factura, 432-ul lui Cristian Mungiu. Cele doua filme, vazute la un interval atat de scurt unul de altul, te pot face sa crezi ca cinematografia de la noi a devenit, in ultima vreme, o garantie a succesului (si i-au facut pe cei de la NY Times sa titreze "Romania Rules", ca urmare a succeselor noastre la Cannes). Asta insa pana vezi si celalalte doua filme romanesti lansate la TIFF, care, din pacate, echilibreaza complet balanta.
Ingerul necesar e un film atat de inutil incat titlul poate parea ironic si penibil. Gica Preda pare sa fi vrut sa faca un film pentru scenografie, adica numai pentru scenografie. Da, arata bine, estetismul metalic si apasator de alb fiind ceva cu totul nou in peisajul cinematografic de la noi. Insa atat. Orice altceva este atat de prost incat chiar si Cocosul decapitat (pe care o sa-l desfiintez ceva mai jos) poate fi considerat un etalon al perfectiunii. Scenariul e catastrofal (alo, CNC, as vrea si eu sa stiu cum Dumnezeu a putut castiga asa ceva concursul de proiecte, iar Moartea domnului Lazarescu nu?), iar prestatia actorilor mai mult decat penibila. Personal, nu cred sa fi vazut la TIFF-ul din acest an o actrita mai inexpresiva (ca sa nu zic proasta) ca Anca Florea.
Bun. Sa continuam. Cocosul decapitat. O risipa inutila de bani si efort, investit(i) in recrearea Fagarasului pe timp de razboi. OK, de acord, costumele sint in regula, scenografia la fel. Dar cu ce scop? In loc ca Radu Gabrea sa se concentreze pe una (hai doua, trei) din liniile povestirii, el complica aiurea scenariul cu zeci de teme, idei si povesti, scapandu-l total din mana si nereusind sa dezvolte nici macar una din ele asa incat sa ajungem sa ne pese de ceva. De orice. Asa ca ajungem gafaind la final, uitand complet unele personaje, si nesimtind decat bucuria genericului final. Pacat, pentru ca potential era.
PS... Vreau sa va intreb ceva. Care dintre cele doua capodopere romanesti premiate la Cannes (4 luni, 3 saptamani si 2 zile sau California Dreamin') ati dori sa reprezinte Romania la Oscaruri? (si, eventual, de ce?) Puteti raspunde comentand la acest articol.
PS PS... In aceste ultime doua zile, nu am vazut doar filme romanesti la TIFF, cum s-ar putea crede. M-am bucurat de un thriller sarb surprinzator de solid, Capcana, am admirat viziunea artistica unica a celor de la Daft Punk in Electroma, am zambit la o comedie cam usurica din Austria pe nume Masina capcana, m-am plictisit infiorator la duda ungureasca numita Aer curat, am ras cu lacrimi la cea mai neagra comedie a anului, Severance, m-am enervat pe traducerea proasta, decalata sau chiar absenta de la chinezescul Still Life, ce m-a facut sa ies din sala, am oftat numarand cliseele horror-ului norvegian Cold Prey, am revazut filmul cel mai nebun al competiei, Ex-Drummer, si am cascat indelung la surprinzator de fadul film islandez Children.
Am iesit acum 20 de minute de la California Dreamin' (nesfarsit). Si de 10 minute ma holbez la monitor. Nu stiu ce as putea sa scriu, ce nu a fost deja spus. Nu stiu ce laude sa-i mai aduc, ce nu i-au fost deja aduse. Nu pot decat sa va dau un sfat: mergeti sa vedeti acest film la cinema. Sau pe DVD - caci deja a fost lansat. Merita. Pot spune cu tarie ca este unul din cele mai bune, alerte, inventive, interesante, emotionante, triste, amuzante filme romanesti facute vreodata.
Cristi Nemescu nu a apucat sa-si vada visul implinit. L-am vazut insa noi, cei din arhiplina sala clujeana. Sau sibienii, cu cateva zile inainte. Sau o sala ProCinema plina ochi, la Bucuresti, saptamana trecuta. Sute de spectatori aplaudand gatuiti de emotie echipa si actorii prezenti pe scena. Sint convins ca filmul lui Nemescu va deveni un punct de referinta in cinematografia romaneasca. Daca nu pentru premiul luat la Cannes, sau pentru viziunea regizorala unica, montajul alert, povestea superba, atunci macar pentru faptul ca este singura marturie (de lung-metraj) ramasa in urma unui regizor al carui talent nu poate fi masurat in cuvinte.
Aceasta capodopera autohtona vine practic simultan cu o alta, insa de o cu totul alta factura, 432-ul lui Cristian Mungiu. Cele doua filme, vazute la un interval atat de scurt unul de altul, te pot face sa crezi ca cinematografia de la noi a devenit, in ultima vreme, o garantie a succesului (si i-au facut pe cei de la NY Times sa titreze "Romania Rules", ca urmare a succeselor noastre la Cannes). Asta insa pana vezi si celalalte doua filme romanesti lansate la TIFF, care, din pacate, echilibreaza complet balanta.
Ingerul necesar e un film atat de inutil incat titlul poate parea ironic si penibil. Gica Preda pare sa fi vrut sa faca un film pentru scenografie, adica numai pentru scenografie. Da, arata bine, estetismul metalic si apasator de alb fiind ceva cu totul nou in peisajul cinematografic de la noi. Insa atat. Orice altceva este atat de prost incat chiar si Cocosul decapitat (pe care o sa-l desfiintez ceva mai jos) poate fi considerat un etalon al perfectiunii. Scenariul e catastrofal (alo, CNC, as vrea si eu sa stiu cum Dumnezeu a putut castiga asa ceva concursul de proiecte, iar Moartea domnului Lazarescu nu?), iar prestatia actorilor mai mult decat penibila. Personal, nu cred sa fi vazut la TIFF-ul din acest an o actrita mai inexpresiva (ca sa nu zic proasta) ca Anca Florea.
Bun. Sa continuam. Cocosul decapitat. O risipa inutila de bani si efort, investit(i) in recrearea Fagarasului pe timp de razboi. OK, de acord, costumele sint in regula, scenografia la fel. Dar cu ce scop? In loc ca Radu Gabrea sa se concentreze pe una (hai doua, trei) din liniile povestirii, el complica aiurea scenariul cu zeci de teme, idei si povesti, scapandu-l total din mana si nereusind sa dezvolte nici macar una din ele asa incat sa ajungem sa ne pese de ceva. De orice. Asa ca ajungem gafaind la final, uitand complet unele personaje, si nesimtind decat bucuria genericului final. Pacat, pentru ca potential era.
PS... Vreau sa va intreb ceva. Care dintre cele doua capodopere romanesti premiate la Cannes (4 luni, 3 saptamani si 2 zile sau California Dreamin') ati dori sa reprezinte Romania la Oscaruri? (si, eventual, de ce?) Puteti raspunde comentand la acest articol.
PS PS... In aceste ultime doua zile, nu am vazut doar filme romanesti la TIFF, cum s-ar putea crede. M-am bucurat de un thriller sarb surprinzator de solid, Capcana, am admirat viziunea artistica unica a celor de la Daft Punk in Electroma, am zambit la o comedie cam usurica din Austria pe nume Masina capcana, m-am plictisit infiorator la duda ungureasca numita Aer curat, am ras cu lacrimi la cea mai neagra comedie a anului, Severance, m-am enervat pe traducerea proasta, decalata sau chiar absenta de la chinezescul Still Life, ce m-a facut sa ies din sala, am oftat numarand cliseele horror-ului norvegian Cold Prey, am revazut filmul cel mai nebun al competiei, Ex-Drummer, si am cascat indelung la surprinzator de fadul film islandez Children.
