Anita Ekberg, binecunoscuta actrita din filmul La Dolce Vita de Federico Fellini, a murit la varsta de 83 de ani intr-un spital din Roma. 

Hollywoodreporter.com confirma stirile care au aparut in presa italiana. Anita a jucat rolul Sylviei in La Dolce Vita dar a mai jucat de asemenea si in alte filme cunoscute, devenind un sex-simbol pe marile ecrane in anii ‘50. 

Ekberg a avut contract cu Tatjac Prods detinuta de John Wayne si a castigat primul Glob de Aur jucand rolul unei femei de origine chineza in filmul din 1955, Blood Alley alaturi de acesta. Actrita a mai jucat in Abbott and Costello go to Mars si Zarak tot in anii ‘50.

In anul 1956 Anita are din nou un rol foarte bun in War and Peace al lui King Vidor, care a fost filmat la Roma. De asemenea Fellini a mai facut posibila prezenta ei si in Boccacio ‘70 din 1962 si I Clowns in 1972. In 1987 a jucat alaturi de Marcello Mastroianni in Intervista realizat tot de Federico Fellini.

In 1967 joaca alaturi de Shirley McLaine in Woman Times Seven. Un alt rol important este in filmul Four for Texas alaturi de Frank Sinatra, Ursula Andress si Dean Martin.

In ceea ce priveste copilaria Anitei, aceasta se naste la Malmo in Suedia in anul 1931 la 29 septembrie. In 1950 a castigat titlul de Miss Suedia lucru care i-a adus un contract de film cu Howard Hughes. Totusi aceasta a semnat apoi un contract cu Universal International.