Din 13 iulie vom putea viziona la cinema un nou thriller cu Dwayne „The Rock” Johnson în rol principal, Skyscraper.

Scris și regizat de Rawson Marshall Thurber (We're the Millers, Central Intelligence), Skyscraper nu aduce mai nimic nou în materie de acţiune. E o combinaţie între The Towering Inferno (1974), Die Hard (1988) şi The Fugitive (1993).

Se pare că scenariştii sunt în pană de idei şi se inspiră din filmele clasice de succes. Ce mi-a plăcut în schimb a fost Perla, cel mai înalt zgârie-nori din lume care din punctul meu de vedere este „personajul” principal al filmului.

Acţiunea începe în urmă cu 10 ani când Will Sawyer (Dwayne Johnson) conduce o divizie de asalt în Echipa de Salvare a ostaticilor în cadrul FBI. Când o familie e ţinută captivă de un om cu probleme şi negocierile eșuează, echipa lui Will este trimisă înăuntru.

Misiunea de salvare ia o turnură neașteptată, iar Will pierde ostaticii, mare parte din echipa sa, dar și piciorul său stâng, de la genunchi în jos.

În timp ce se recuperează în spital, atât fizic cât și psihic pentru a se putea întoarce la carieră pe care o avea înainte de accident, Will o întâlnește pe frumoasa și talentata Sarah (Neve Campbell), medicul chirurg ce i-a salvat viața. El și Sarah se căsătoresc și își întemeiază o familie fericită împreună.

În prezent, cei doi sunt niște părinți devotați pentru gemenii de opt ani, Georgia (McKenna Roberts) și Henry (Noah Cottrell), o echipă de copii ce sunt atât amici, cât și rivali în încercarea de a obține afecțiunea părinților.

În ciuda trecerii timpului, unele răni refuză să se vindece. Puternicul Will este pentru totdeauna un om schimbat, iar piciorul pe care l-a pierdut este amintirea constantă a celei mai întunecate nopți a vieții sale. A dat armele pe un pix și a părăsit armata pentru a deveni un antreprenor privat, consiliind sectorul corporativ cu privire la securitate.

Familia Sawyer vizitează cel mai înalt zgârie-nori din lume, Perla, construit de vizionarul Zhao Min Zhi (Chin Han). Will e de fapt aici pentru o misiune de consultanță, fiind recomandat de „fratele său în arme” Ben (Pablo Schreiber), un fost partener care a rămas cu cicatrici din misiunea care a mers rău.

Doar că un grup terorist intră în clădire și pornesc un incendiu catastrofal, familia lui Sawyer fiind captivă în acest zgârie-nori. Will va trebui să ajungă la clădirea cu pricina pentru a-și salva familia rămasă captivă în infernul dezlănțuit în acestă clădire colosală.

Sarah deși e medic chirurg, e o adevărată „bad-ass” care face orice pentru copiii ei. Dacă în quadriologia Scream nu știa decât să fugă de criminal, acum Neve Campbell ştie să şi lupte cu teroriştii.

În plus e mai deşteptă decât poliţiştii intuind cu exactitate cum vor evada aceştia din clădirea în flăcări. Unde mai pui ca face şi echilibristică cu băiatul în spate exact cum Philippe Petit (The Walk) face echilibristică pe sârmă între cele două turnuri gemene, World Trade Center.

În Skyscraper, Dwayne Johnson e un adevărat supererou. Sare de pe o macara 12,19 m şi ajunge în clădirea în flăcări. Iar cu ajutorul bandei adezive reuşeşte să escaladeze clădirea. Și Tom Cruise făcea asta în Mission Impossible: Ghost Protocol dar avea mănuşi care-l ajutau (ceea ce e mai credibil decât banda adezivă), dar tot e o secvență impresionantă.

Producătorul filmului Hiram Garcia spunea: „În orașe precum Hong Kong unde populația este atât de mare, se întâlnește deseori problema lipsei spațiului pentru construcții întinse; poți doar să construiești clădiri tot mai înalte. Să ne plasăm acțiunea în cea mai înaltă clădire din lume reprezintă în mare parte realitatea actuală.

Cu toate astea, Perla este de trei ori mai mare decât Empire State Building. Este una dintre situațiile în care apare întrebarea: Dacă putem face un lucru, ar trebui să-l facem? Este un aspect al Titanicului. Este o minune a tehnologiei, dar odată cu ea, apar și riscuri, așa cum Will și familia sa au să întâlnească”.

Din punctul meu de vedere Skyscraper e salvat de zgârie-norul Perla (o clădire fictivă) care are 240 de etaje și peste 1050 m înălțime, fiind situat la marginea Kowloon, lângă faimosul Victoria Harbour în Hong Kong, un reper al prosperității și reușitelor tehnologice.

Destul de vast încât să cuprindă două Empire State Building și cu încă 50 de etaje în plus, este cu siguranță o operă de artă. Structura sa sinuoasă se împarte la vârf în două, susținând o enormă sferă luminoasă ce îi conferă clădirii renumele. Inspirată de anticul mit chinezesc Perla Dragonului, măiestoasa clădire promite tuturor celor care locuiesc acolo că vor rămâne în siguranță.

Dotat precum un hotel de cinci stele, cu trei săli de gimnastică, două cinematografe cu 16 ecrane, teren de golf, sală de concerte, un mall de șase etaje, un restaurant de trei stele Michelin, Parcul Jade ce are 30 de etaje, și mai mult de 100 de etaje de apartamente luxoase, turnul Perla este el însuși un oraș.

Ideea dezvoltatorului chinez Zhao Ming Zhi, este de altfel prima din lume de asemenea mărime ce se bazează pe energie solară și eoliană și reușește să aducă un nivel atât de ridicat de performanță în sustenabilitate: își creează practic și propria hrană.

Skyscraper poate fi urmărit la cinema în 3D din 13 iulie 2018, fiind distribuit în cinematografe de Ro Image 2000.