InterComFilm și Sony aduc povestea lui Whitney Houston în cinematografe.

Sony Pictures a lansat primul trailer pentru I Wanna Dance With Somebody, o dramă biografică despre viața celebrei cântărețe.

Starul cunoscut din serialul The End of the F***ing World si din filmul Star Wars: Episode IX - The Rise of Skywalker, Naomi Ackie are sarcina foarte grea de a portretiza pe legendara cântăreață în film, alături de o distribuție care îi include pe Ashton Sanders în rolul lui Bobby Brown și Stanley Tucci în rolul lui Clive Davis.

Clarke Peters va juca rolul lui John Houston, tatăl lui Whitney, iar Tamara Tunie o va interpreta pe Cissy Houston, mama lui Whitney.

Kasi Lemmons, cunoscută pentru regia filmului Harriet, regizează I Wanna Dance With Somebody, film bazat pe un scenariu de Anthony McCarten (Bohemian Rhapsody).

Sony a programat lansarea filmului în cinematografe pe 23 decembrie. În România filmul va fi distribuit de InterComFilm Distribution în aceeaşi zi.