Insula iubirii îi primește din nou, începând din 2 şi 3 mai, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20.30, la Antena 1, pe curajoșii pregătiți să plece pe drumul cunoașterii, știind că doar cei ce iubesc vor putea găsi calea inapoi spre partener.

Iată însă ce presupune pregătirea pentru filmările unui sezon al emisiunii Insula Iubirii!  

Din cele peste 1000 de cupluri atent analizate și confruntate cu riscurile la care își supun relația, în cel de-al şaselea sezon Temptation Island – Insula iubirii, au fost alese cinci cupluri cu povești de viață spectaculoase, cu relații sudate, cu problematici inedite, și cu mize însemnate! Au călătorit 10.000 de kilometri spre Paradis, neștiind că, de fapt, călătoresc spre sufletul lor, iar Thailanda i-a primit cu brațele deschise, dornică să îi cunoască.

Pentru a se ajunge însă în această etapă, peste 6 tone de echipamente au fost trimise special în Thailanda.

„Am transportat din România aproximativ 6.5 tone de echipament şi cablaj. Absolut tot echipamentul este adus din ţară, iar pentru a micşora timpul de instalare am optat pentru un transport aerian pentru întreaga cantitate. Am folosit 52 de camere robotizate, 32 de camere de ambianţă, ascunse în camerele concurenţilor şi peste 12 kilometri de cabluri audio-video fibră iptică. Pentru fiecare insulă, echipa tehnică a fost formată din 10 tehnicieni, care au reuşit într-un timp foarte scurt – 5 zile per insulă, să întindă aproximativ 12 kilometri de cabluri, în ciuda vremii nefavorabile, care ne-a dat ceva bătăi de cap!”, a explicat Bogdan Oancea, director tehnic Antena 1.

În ceea ce privește echipa, aceasta este formată din peste 100 persoane atât din România, cât și din Thailanda, care se ocupă de tot ce înseamnă acest proiect, de la make-up sau hair style, la directori de imagine, operatori sau sunetiști. Lor li se adaugă personalul din resorturi, care se ocupă de catering sau curățenie. Pe parcursul celui de-al şaselea sezon, s-au consumat astfel nu mai puțin de 10.000 de porții de mâncare, aproximativ 1.500 kg de fructe exotice și aproape o tonă de cafea.

„E un proiect pe care eu, una, l-am subestimat! Împreună cu toate restricţiile impuse de covid, e mai mult decât mă aşteptam. Pentru a putea filma, întreaga echipă a fost vaccinată anti-covid, am făcut foarte multe teste, inclusiv în timpul filmărilor, la fiecare 7 zile întreaga echipă era testată. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar fi înseamnat ca cineva să iasă pozitiv la aceste teste – ar fi urmat spitalizare, carantină, anchetă epidemiologică şi, în mod cert, închiderea filmărilor. Cât despre modul de lucru, e o muncă uriaşă în spate, monitorizăm totul 24 de ore din 24, aşa că încercam să ne organizăm pe echipe, dar oricum nu am prea dormit. Să ajungi la filmare şi să îţi fie inundat setul, să afli că operatorul a căzut cu camera şi câte şi mai câte... nici nu ţi se mai par neprevăzute!”, a declarat Emilia Vlad, producător general Insula Iubirii.

Şi pentru Radu Vâlcan, prezentatorul celui mai fierbinte reality show – Insula Iubirii, zilele de filmare presupun un consum emoţional şi fizic foarte mare:

„Cred că am dormit cam 3-4 ore pe noapte, este un lucru firesc, care se întâmplă în fiecare sezon, într-un show de o asemenea anvergură. E multă adrenalină, un consum foarte mare, trebuie să fii mereu disponibil în caz că se întâmplă ceva într-unul dintre resorturi, aşa că odihna trece pe ultimul plan!”.

În cel de-al şaselea sezon Temptation Island – Insula iubirii, care va avea premiera pe 2 şi 3 mai, de la 20:30, la Antena 1, cinci cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâta vreme este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

„Şi cel de-al şaselea sezon, întocmai ca toate celelalte, ne-a surprins diferit. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă, iar tocmai în asta constă farmecul acestui reality show”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii. Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island i-au primit cu braţele deschise pe curajoşii care au vrut să trăiască experienţa care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți.

10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon, ce va fi difuzat in fiecare luni şi marţi, începând din 2 mai, de la 20:30, la Antena 1.

Foto ©Mihai Stetcu.


Din aceeasi categorie...

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Duminică, 05 mai, în ziua Paștelui, și luni, 06 mai, Cinemaraton TV, parte a grupului Clever Media, a pregătit un program special, un adevărat maraton al bucuriei dedicat telespectatorilor.

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Singurul serial unde fotbalul și comedia fac casă bună este aproape de revenire!

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Colecția Filme pline d mister este difuzată săptămânal de la ora 20:00 și include patru povești cu accente culinare, peisaje captivante și amenințări mortale (iar primele trei sunt premiere).

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

"O viaţă fară dragoste e ca un an fără vară” scria autoarea Jenna Evans Welch în cartea Love & Gelato: Vacanță la Florența (2016).

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Vânătorii de Comori: România, noua serie docu-reality de șase episoade de la HISTORY Channel, va avea premiera marți, 14 mai, de la ora 21:00.

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la...

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

În curând, vara aceasta, PRO TV aduce o veste bună, pentru toți fanii serialului!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Aseară, am văzut două lumi care s-au intersectat: CLANUL și GROAPA. Bebe Măcelaru i-a cerut ajutorul lui Sandu Vlahu, iar Magda a ajuns la Zina – care, neașteptat, a trecut peste cuvântul soțului ei și i-a oferit informațiile de care avea...

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium  – disponibil tuturor abonaților de televiziune digitală.

Clanul ajunge în Groapa

Clanul ajunge în Groapa

Începe numărătoarea inversă! Utimele episoade din Clanul ne vor arăta finalul poveștii și cum se va încheia parcursul fiecărui personaj.

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Serialele de comedie Angie Tribeca, cu Rashida Jones în rol principal, și Mike & Molly, cu Melissa McCarthy și Billy Gardell, au premiera în luna mai la Warner TV. ...

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

NASA, Administrația Națională Aeronautică și Spațială, a uimit întotdeauna, generație după generație, prin inovațiile sale și descoperirile remarcabile făcute explorând spațiul cosmic.

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Povești nespuse / Annemin Sırrıdır Çocuk - serialul care a cucerit o lume întreagă ajunge în România.

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Sâmbătă, 27 aprilie, Cinemaraton are onoarea să-l sărbătorească pe unul din cei mai importanți cineaști români, regizorul Cristian Mungiu.

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Urmând tradiţia de a oferi telespectatorilor săi cele mai bune seriale turceşti, Kanal D aduce, în curând, în faţa publicului o nouă producţie emoţionantă, Vinovaţi de iubire / Masumlar Apartimani, în care dragostea şi puterea sa vinde...

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Un nou serial începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Brigada Nimic este o comedie savuroasă în care patru polițiști luptă împotriva lumii interlope din București.

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

Amatorii de povești polițiste și detectivi cu mintea brici au motive de bucurie în luna mai.

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

SkyShowtime continuă să fie un lider bazat pe valoare, lansând pe 23 aprilie un nou abonament susținut de reclame.

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

A început numărătoarea înversă! Sunt ultimele episoade din CLANUL și fiecare trebuie să-și găsească drumul și să-și plătească păcatele.

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

SkyShowtime ne eanunță că Barbra Streisand, cântăreață, compozitoare, actriță, scriitoare și regizoare, câștigătoare a premiilor Emmy®, Grammy®, Oscar® și Tony®, a înregistrat o melodie nouă intitulată Love Will Survive, dedicat...

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori / Bettany Hughes' Treasures of the World. ...

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Unificarea. Momentul atât de așteptat de către toți cei rămași în competiție.

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

Folosesc instrumente, gândesc creativ, comunică cu alte specii și probabil pot visa. Veți putea vedea scene incredibile din viața unor nevertebrate unice în cea mai recentă producție Secretele caracatiței avându-l ca producător executiv pe...

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

În episodul de aseară, toate lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Au luptat 13 săptămâni cu toate puterile. Au demonstrat că merită să fie printre cei mai buni și au depășit fiecare provocare.