• Cinepolitica 2014: Politia politica, Mandela si deseurile de la Cannes

    Cinci filme intense pe subiecte ca politia politica, anii de inchisoare ai lui Nelson Mandela, consecintele consumerismului si intruziunea politicului in vietile personale vor fi proiectate la Festivalul International de Film Cinepolitica (8 – 13 aprilie), in sectiunea Panorama, intr-o subsectiune dedicata Eye on Films.

    Infiintata in 2011, Eye on Films este o retea unica de profesionisti, care se asigura ca filmele cineastilor incepatori – primul si/sau al doilea lung metraj – ajung sa fie proiectate in festivaluri, in cinematografe, la televiziuni sau pe alte suporturi.

    Dezvoltat cu sprijinul programului MEDIA Mundus, Eye on Films are parteneriate cu 46 de festivaluri si 40 de distribuitori. La Cinepolitica 2014 pot fi vazute cinci dintre cele mai puternice filme recente regizate de debutanti, din portofoliul retelei.

  • Intalniri cu Esteban Larrain si Sebastian Lelio in a sasea zi de BIFF 2014

    Dupa o duminica agitata, in care cinefilii si melomanii au luat cu asalt Cinema Studio pentru „docu-fiction-ul” eveniment al anului, O zi din viata lui Nick Cave / 20.000 Days on Earth (regizat de Iain Forsythsi Jane Pollard si co-scris de Cave), competitia Bucharest IFF continua azi, 31 martie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, cu Stories We Tell / Povestile noastre (regia Sarah Polley), un fascinant experiment la granita dintre fictiune si documentar, in care actrita devenita regizor investigheaza secretele parintilor (si ei actori), transformand cinema-ul in realitate si invers. Premiul criticilor din Los Angeles, Toronto si New York la sectiunea non-fiction, in 2013.

    Tot la Cinema Studio, la ora 13.00, se va relua proiectia extraordinara cu Lawrence of Arabia, in versiune integrala, restaurata digital 4k. Intrarea va fi libera.

  • Proiectie speciala Lawrence of Arabia in a cincea zi de BIFF 2014

    Duminica, 29 martie, competitia Bucharest IFF incepe de la ora 11.00, la Cinema Studio, cu In Bloom (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Gross), un coming-of-age georgian filmat de Oleg Mutu si comparat de critici (pe buna dreptate) cu productiile de vaza ale Noului Val Romanesc. Patru premii la Sarajevo 2013, inclusiv pentru Cel mai bun film.

    De la ora 13.00, tot la Cinema Studio va rula, in memoriam Peter O'Toole, epicul Lawrence of Arabia (1962, regia David Lean), castigator a sapte premii Oscar (nu si rol principal masculin!). Filmul va fi proiectat in versiune integrala, restaurata digital.

  • Proiectii speciale cu Magnolia si Ratacire in a patra zi de BIFF 2014

    Vineri seara, la Cinema Studio, a fost aplaudat, in cadrul competitiei, lung metrajul Filth, in regia lui Jon S. Baird, cu un James MacAvoy intr-o forma de zile mari.
     
    La ora 21, publicul s-a inghesuit pentru La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky dupa o pauza de 23 de ani (biletele pentru acest film au fost epuizate inca din a doua zi a festivalului). Proiectia a avut loc in prezenta protagonistului Brontis Jodorowski, fiul regizorului, si a fost urmata de o sesiune extinsa de intrebari si raspunsuri.
     
    Astazi, de la ora 11.00, la Cinema Studio, continua competitia cu cel de-al treilea film, Uriasul cel egoist / The Selfish Giant, mai putin o adaptare dupa Oscar Wilde si mai mult o fabula sociala lirica si brutala, care paseste hotarat pe cararea batatorita pe vremuri de Ken Loach sau Alan Clarke si urmata, mai recent, de Lynne Ramsay sau Andrea Arnold.
  • Filth si intalnire cu Brontis Jodorowsky in a treia zi de BIFF 2014

    La ora 19.00 va fi proiectat efervescentul Filth / Murdarie (regia Jon S. Baird), prima ecranizare dupa Irvine Welsh post-Trainspotting, care darama aplicat cam tot ce mai era de daramat in materie de tabu-uri si ordine – morala, corporala, politieneasca. Foarte probabil, rolul carierei pentru James McAvoy, premiat in 2013 la British Independent Film Awards.
     
    Tot in cadrul competitiei va fi reluat, de la ora 21.00, la NCRR, Short Term 12, in regia lui Destin Cretton – premiul pentru cea mai buna actrita (Brie Larson) la Locarno 2013.
  • Festivalul Cinemix 2014 debuteaza in aprilie la Gura Humorului

    In aprilie, la Gura Humorului se va desfasura prima editie a Festivalului de Film si Muzica Cinemix.  
     
    Festivalul de Film si Muzica Cinemix isi propune sa reinvie epoca de aur a “Marelui Mut”, aducand-o in prezent, printr-o combinatie originala de vechi si nou, de clasic si modern, si oferind astfel un spectacol atractiv publicului contemporan, printr-o experienta greu de uitat.
     
    Festivalul va avea loc in localitatea Gura Humorului, in perioada 8-13 aprilie 2014, incepand cu ora 19:00, unde vor rula filme mute romanesti, din perioada cuprinsa intre anii 1912 -1929, iar coloana sonora va fi compusa din muzica noua, moderna ce se va imbina perfect pe actiunea filmelor.
  • A doua zi la BIFF 2014: Primele filme din competitie si proiectii unice

    Miercuri seara, 26 martie, la Cinema Studio, a avut loc Gala de deschidere a celei de-a zecea editii a Festivalului International de Film Bucuresti.
     
    Printre personalitatile prezente in sala s-au numarat: Diego Brasioli, ambasadorul Italiei, Maria Eliana Cuevas Bernales, ambasadoarea Chile, Calin Popescu Tariceanu, Ramona Badescu, Vlad Ivanov, Rodica Lazar, Silviu Stavila, Ada Condeescu, Serban Pavlu, Iulia Verdes, Irina Saulescu, Vali Hotea, Adrian Silisteanu, Andreea Valean, Ana Agopian, Mihai Bauman.
     
    In deschiderea Festivalului International de Film Bucuresti a rulat, in avanpremiera in Romania, productia italiana La grande bellezza / Marea frumusete, distinsa cu Oscar pentru film strain in 2014.
  • Diplomatie de Volker Schlondorff deschide Cinepolitica 2014

    Gala de deschidere a Festivalului International de Film Cinepolitica de marti, 8 aprilie, ora 20.00, de la Cinema Studio, aduce in Romania, in premiera, unul dintre filmele care au umplut recent salile de cinema la Festivalul de la Berlin: Diplomatie / Diplomatie, in regia lui Volker Schlondorff.
     
    In inchidere, pe 13 aprilie, va fi proiectata o superproductie regizata de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei” - si propusa de China la Oscarurile de anul acesta, Back to 1942/ Inapoi in 1942, cu Adrien Brody si Tim Robbins.
     
    Proiectat la Berlin 2014 in premiera mondiala, Diplomatie pune fata in fata doi actori de exceptie, in rolurile a doua figuri politice care au schimbat cursul istoriei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
  • BIFF 2014: Programul complet

    Cu ocazia celei de-a zecea editii, care va avea loc in perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, Festivalul International de Film Bucuresti vine cu o noua imagine de marca, B-EST IFF devenind din acest an BIFF (Bucharest International Film Festival).
     
    Proiectiile BIFF vor avea loc la Cinema Studio, Sala Horia Bernea a Noului Cinematograf al Regizorului Roman (MTR), precum si in Sala Cervantes a Institutului Cervantes. De asemenea, cea de-a zecea editie aduce mai multe proiectii, mai multe filme si mai multi invitati de marca.
  • Philomena si Boyhood prezentate in premiera la TIFF 2014

    Doua filme-eveniment vor marca deschiderea si inchiderea celei de-a 13-a editii a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), in Piata Unirii din Cluj-Napoca.
     
    Pe 30 mai, incepand cu 20.45, gala de deschidere va aduce cateva surprize si un titlu nominalizat, printre altele, la Oscarul pentru Cel mai bun film, Philomena (foto), in regia lui Stephen Frears.
     
    In ultima zi de TIFF, pe 8 iunie, spectatorii vor avea ocazia sa asiste la proiectia celui mai asteptat film al anului, Boyhood, un experiment unic pentru care Richard Linklater a castigat Ursul de Argint pentru regie la Berlin.
  • Proiectii speciale la BIFF 2014

    In premiera in acest an, Festivalul International de Film Bucuresti propune o scurta selectie de filme lansate in cadrul prestigiosului Festival de Film de la Venetia.
     
    Sylvain Auzou, selectionerul Venice Days, va aduce la Bucuresti, sub denumirea Venice Days Presents, trei filme care au facut istorie: Viata frumoasa / Belle Vie, extraordinarul debut in lung metraj al lui Jean Denizot, primit cu ovatii la Salonic si Angers; Bethleem, primul film tanarului Yuval Adler, laureat cu 7 premii (din 13 nominalizari) la Premiile Academiei de Film din Israel, si C.R.A.Z.Y, filmul cu care Jean-Marc Vallee a castigat aprecierea criticii internationale, cu aproape 10 ani inainte de dublu-oscarizatul Dallas Buyers Club.
  • De la Paradjanov la Josef Mengele – povesti controversate la Cinepolitica

    In anul in care se implinesc 90 de ani de la nasterea unuia dintre cei mai talentati cineasti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul International de Film Cinepolitica aduce in premiera, la Bucuresti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru Cel mai bun film strain.
     
    La proiectia din cadrul competitiei Cinepolitica vor lua parte renumitul actor si regizor Serge Avedikian, co-regizoarea Olena Fetisova si producatorul Volodimir Kozyr.
     
    Editia a treia va avea loc intre 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
  • BIFF 2014: Juriile si invitatii speciali

    Directorul de imagine italian Luca Bigazzi, cel care a filmat toate filmele lui Paolo Sorrentino de la Le conseguenze dell amore (2004) incoace, va fi prezent la proiectia extraordinara cu La grande bellezza, proaspat castigator al Oscarului pentru Cel mai bun film strain, in cadrul Galei de deschidere a celei de-a 10-a editii a Festivalului International de Film Bucuresti.

    Pe 27 martie, Bigazzi va sustine un Masterclass de imagine la UNATC.

  • Documentarul The Square - de la Oscar la Cinepolitica 2014

    Filmul The Square (foto), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, anul acesta, poate fi vazut in premiera in Romania, in Competitia celei de-a treia editii a Festivalului International de Film Cinepolitica, care va avea loc intre 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
     
    Documentarul lui Jehane Noujaim (Control Room) surprinde schimbarile sociale din Egiptul ultimilor ani, prin intermediul povestilor personale, emotionante, ale unora dintre protestatarii din Piata Tahrir.
     
    Unul dintre ei este actorul Khalid Abdalla, protagonist in filme ca The Kite Runner, United 93 sau Green Zone care, inspirat de activismul tatalui sau, inchis in Egipt in anii 70 si plecat in exil, s-a intors din Londra pentru a se alatura revolutiei.
     
    Apreciat pentru stilul vizual, pentru forta si emotia lui, The Square a castigat Premiul publicului la festivalurile de la Sundance si Toronto, si a fost numit Cel mai bun documentar al anului 2013, de catre International Documentary Association, trofeu primit de Jehane Noujaim in ovatiile audientei.
     
    Filmul este unul dintre putinele finantate prin crowdfunding nominalizate la Oscar.
     
    De cronici extrem de favorabile s-a bucurat si un alt film din competitie, Neighbouring Sounds / O Som ao Redor, drama braziliana regizata de Kleber Mendonca Filho si propusa de Brazilia la Oscarul pentru Cel mai bun film strain, anul acesta. Provocator, filmul exploreaza schimbarile sociale recente din Brazilia, gratie relativei stabilitati politice si cresterii economice puternice.
     
    Viata cotidiana intr-un cartier middle-class din Recife ia o turnura neasteptata dupa sosirea unei firme independente de paza. Prezenta garzilor le ofera locuitorilor o oarecare senzatie de siguranta, dar le provoaca mai degraba anxietate, intr-o cultura bazata inca pe frica. „Un film remarcabil”, „iti taie rasuflarea”, scria Los Angeles Times despre Neighbouring Sounds, care a castigat peste zece premii in festivaluri.
     
    In competitia Cinepolitica va rula, in premiera in Romania, si un film proaspat adus de la Festivalul de la Berlin, din sectiunea Panorama: impresionantul I m Not Angry!/ Asabani Nistam!, de Reza Dormishian (Iran).
     
    Navid, un iranian de origine kurda din Teheran, este dat afara din universitate din cauza activismului sau politic si fortat sa-si gaseasca ceva de lucru, intr-o societate in care tinerii isi gasesc cu greu locul. Indragostit de o tanara cu aceleasi vederi politice, Navid e pe cale sa apeleze la o solutie extrema, pentru a se putea casatori cu ea. Un film emotionant despre cum politica afecteaza profund vietile personale.
     
    Din cauza acestui film, televiziunea de stat iraniana si-a intrerupt de patru ori emisia in direct, la Fajr Film Festival din Teheran, unde cineastii iranieni s-au aratat revoltati de excluderea sistematica a productiilor care nu respecta linia ideologica.
     
    Printre cele 8 titluri din competitia Cinepolitica 2014 se afla si un documentar despre abuzurile marilor companii farmaceutice, Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray si narat de William Hurt, si Occupation: the 27th Picture, in regia croatului Pavo Marinkovic.
     
    Organizat de Asociatia Cultura si Imagine, Festivalul International de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC) si de Universitatea Nationala de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul National al Cinematografiei (CNC).
     
    Site oficial: www.cinepolitica.ro
    Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival
  • Roxanne la Festivalul Febio Fest din Cehia

    Festivalul Febio Fest este unul din cele mai importante festivaluri de gen din Cehia (aduce in fata publicului cele mai bune lung metraje din anul precedent, premiere si retrospective, explorand totodata noi teritorii ale cinematografiei – de la cea pentru copii pana la cea experimentala).
     
    Evenimentul va avea loc in perioada 20-28 martie 2014 la Cinestar Andel, in Praga, multiplex cu 12 ecrane, garantand astfel conditii excelente de proiectie pentru toate tipurile de format, plus confort garantat pentru spectatori.
     
    Prezenta romaneasca la editia a XXI-a va fi asigurata de una dintre cele mai noi productii cinematografice, Roxanne, care marcheaza debutul in lung metraj al regizorului Valentin Hotea, film inscris a sectiunea New Europe.
     
    Roxanne spune povestea lui Tavi Ionescu (38 de ani), caruia inca ii place sa copilareasca. El isi imparte viata intre grafica pe calculator, o mama bolnava si Oana, care inca spera ca el sa se implice in relatia lor.
     
    Pentru Tavi, insa, totul se va complica din ziua in care se hotaraste sa-si ceara dosarul de la Securitate.
     
    Roxanne este o poveste despre prietenie, tradare si curaj. Inspirat din experienta personala a regizorului, filmul vorbeste despre consecintele unor greseli din trecut care ne afecteaza viata de acum, dar si vietile generatiilor viitoare.
     
    La Festival vor fi prezenti regizorul Valentin Hotea si actrita Diana Dumbrava.
     
    In ultimii ani, Febiofest a avut invitati regizori si actori de renume precum Nanni Moretti, Claude Lelouch, Peter Weir, Olivier Assayas, Roman Polanski, Volker Schloendorff, Isztvan Szabo, Tsai Ming-Liang, Tom Tykwer, Hal Hartley, Andrey Konchalovski, Armin Mueller Stahl, Nikita Michalkov, Carlos Saurasau Claudia Cardinale.
     
    Dupa editia din Praga, filmele selectate merg catre alte 8 orase din Cehia, dar si in Slovacia, unde este organizata, in mod independent, varianta locala a festivalului.
  • NexT 2014: Regizorul Peter Webber in juriu si 26 de filme in Competitie

    26 de filme din 22 de tari concureaza anul acesta pentru trofeele Festivalului International de Film NexT (3-7 aprilie), in Competitia internationala.
     
    Co-selectionerii Irina Trocan si Andrei Rus au ales dintre cele peste 1000 de filme inscrise in festival cateva dintre cele mai provocatoare scurt metraje recente. Spectatorii NexT se vor delecta cu viziuni inedite si povesti venite de prin toata lumea, din Marea Britanie si Franta pana in Argentina sau Kargaztan.
     
    Unul dintre membrii juriului de anul acesta va fi renumitul cineast britanic Peter Webber, regizorul unor filme ca Girl with a Pearl Earring, cu Scarlett Johansson si Colin Firth, nominalizat la trei premii Oscar si zece premii BAFTA, si Hannibal Rising. Acesta va sustine si un masterclass de regie la NexT, pentru cineasti si cinefili.
     
    Alaturi de el, vor juriza Competitia internationala, dar si pe cea romaneasca, Karel Och (Cehia, directorul artistic al Festivalului de la Karlovy Vary), Martina Bleis (Germania, membra a comitetului de selectie al Berlinale Co-Production Market), Julia Sinkevych (Ucraina, coordonatoarea Departamentului de Evenimente si Proiecte internationale la Festivalul de Film de la Odessa), Alfonso Gonzalez Aguilar (Spania, compozitor de muzica de film), Vava Stefanescu (Romania, coregraf, manager cultural) si Vlaicu Golcea (Romania, muzician).
     
    „Un lucru ramane constant de la an la an in cum alegem filmele din competitie, desi e destul de greu de masurat, e chiar un pic vag: conteaza calitatea lor cinematografica, densitatea lor ca filme, mai mult decat conteaza subiectul. Chiar daca toate scurt metrajele din competitie sunt narative, daca m-ar pune cineva sa vorbesc despre ele, cred ca as prefera sa le descriu stilul sau sa incerc sa le gasesc genul in loc sa le rezum”, spune criticul de film Irina Trocan.
     
    Spectatorii vor vedea, printre altele, un film alb-negru cu doi copii (indreptatit) diabolici - Tin & Tina, un porno cu jucarii - Testicles in Fabric, un SF est-european cu tehnologie tinuta parca laolalta cu benzi de scotch, numit Teleportorul Zovko, o animatie autobiografica cinefila - Noaptea americana a lui Angelique, si un film splendid vizual care ar putea avea appeal turistic daca turistii din centrul lui n-ar fi atat de respingatori – britanicul Alluvion.
     
    Pentru co-selectionerul Andrei Rus, cele mai incitante sunt scurt metrajele care se indeparteaza de conventii clare si refuza incadrarea in genuri narative: Filme para Poeta Cega, Mahjong, No More Lonely Nights, Rei Inùtilsau El ruido de las estrellas me aturdesunt cateva exemple in acest sens.
     
    „Apoi, am fost interesat de filme care abordeaza probleme sensibile pentru societatea noastra, unele, in opinia mea, nediscutate suficient sau de prea multe ori tratate superficial in mass-media: Un chien de ma chiennee un film feminist, Seagull e despre segregare etnica, iar Undress Me are in prim-plan o situatie reprezentativa pentru diferentele de natura sexuala”, declara criticul Andrei Rus.
     
    Doua nume romanesti se regasesc printre cele 26 de concurente in Competitia internationala: Maine, Bach...,in regia lui Mihnea Andrei Ciorica, si Idle, de Raia Al Souliman. Pentru prima data, NexT va avea si o competitie romaneasca, filmele urmand a fi anuntate in curand.
     
    Festivalul International de Film NexT este organizat de Societatea Culturala NexT. Cea de-a opta editie va avea loc intre 3 si 7 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro, Club Control, J ai Bistrot si Ceainaria Carturesti.
     
    Cu sprijinul: Centrului National al Cinematografiei, Uniunii Cineastilor din Romania
     
    COMPETITIA INTERNATIONALA – Lista filme
     
    Alluvion / Aluviuni, regia Sasha Litvintseva (Marea Britanie, 2013, 32 min)
    Angelique s Day for Night / La nuit américaine d Angelique / Noaptea americana a lui Angelique, regia Joris Clerte & Pierre-Emmanuel Lyet (Franta, 2013, 7 min)
    Auschwitz on My Mind / Lizkor Velo Lishkoach / Cu gandul la Auschwitz, regia Assaf Machnes (Israel / Polonia / Marea Britanie, 2013, 16 min)
    Boonrerm, regia Sorayos Prapapan (Thailanda, 2013, 17 min)
    Choir Tour / Kora turneja / In turneu cu corul, regia Edmunds Jansons (Letonia, 2012, 5 min)
    Edges / Rives / Muchie, regia Pier-Luc Latulippe (Canada, 2013, 15 min)
    Entrecampos, regia Joao Rosas (Portugalia, 2012, 32 min)
    Film for a Blind Poet / Filme Para Poeta Cego / Film pentru un poet orb, regia Gustavo Vinagre (Brazilia, 2012, 26 min)
    Helsinki, regia Juan Beiro (Spania, 2013, 15 min)
    Idle, regia Raia Al Souliman (Romania, 2013, 23 min)
    The Last Romeo / Viimane Romeo / Cel din urma Romeo, regia Moonika Siimets (Estonia, 2013, 35 min)
    The Lizards / Les Lezards / Soparlele, Vincent Mariette (Franta, 2012, 15 min)
    Mahjong, regia Joao Pedro Rodrigues & Joao Rui Guerra da Mata (Portugalia, 2013, 35 min)
    Marathon / Maraton, regia Harut Shatyan (Armenia, 2013, 18 min)
    No More Lonely Nights, regia Fabio Scacchioli & Vincenzo Core (Italia, 2013, 21 min)
    Payback Is a Bitch / Un chien de ma chienne / Fiu de catea, regia Fabien Gorgeart (Franta, 2013, 12 min)
    Rex Inutilis / Rei Inutil, regia Telmo Churro (Portugalia, 2013, 25 min)
    Seagull / Chaika / Pescarusul, regia Elizaveta Stishova (Kargaztan / Rusia / Elvetia, 2012, 32 min)
    The Sound of Stars Dazes Me / El ruido de las estrellas me aturde / Sunetul stelelor m-a uluit, regia Eduardo Williams (Argentina, 2012, 20 min)
    The Swing of the Coffin Maker / Die Schaukel Des Sargmachers / Leaganul mesterului de sicrie, regia Elmar Imanov (Azerbaidjan / Germania, 2012, 30 min)
    Testicles in Fabric / Testicule in stofa, regia Manywild (Franta, 2013, 7 min)
    Tin & Tina, regia Rubin Stein (Spania, 2013, 12 min)
    Tomorrow, Bach... / Maine, Bach..., regia Mihnea Andrei Ciorica (Romania, 2013, 31 min)
    Two Couples Smoke under a Table / Dos parejas fuman debajo de una mesa / Doua cupluri fumeaza sub o masa, regia Estefania Veira (Argentina, 2012, 8 min)
    Undress Me / Ta av mig / Dezbraca-ma, regia Victor Lindgren (Suedia, 2013, 15 min)
    Zovko Teleport / Teleport Zovko / Teleportorul Zovko, regia Predrag Licina (Croatia, 2013, 17 min)
  • 9 filme in premiera in Competitia BIFF 2014

    Un numar record de noua filme, dintre care patru debuturi, vor concura in acest an pentru trofeul Bucuresti IFF.

    Toate titlurile sunt prezentate in premiera absoluta si nu vor fi distribuite ulterior in cinematografele din Romania.

    Directorul artistic al festivalului, Andrei Cretulescu, a definitivat vineri, 7 martie, lista de filme din competitie - din eclectica selectie nu lipsesc, ca de obicei, provocari, socuri si revelatii.

  • Festivalul International de Film DaKINO 2014: Programul complet

    Festivalul International de Film DaKINO se va desfasura in perioada 12- 16 martie 2014 la Bucuresti.

  • Snowpiercer - Proiectat in premiera in Romania in inchiderea DaKino 2014

    Mult-asteptatul film Snowpiercer, in care Vlad Ivanov joaca alaturi de mari nume ale cinematografiei va avea premiera in Romania fiind prezentat in inchiderea Festivalului International de Film DaKINO, editia 23.

  • CinePolitica 2014: Filme despre "genocidul medicamentelor" si propaganda

    Cateva dintre cele mai interesante filme pe teme politice recente vor fi proiectate la cea de-a treia editie a Festivalului International de Film Cinepolitica, care va avea loc intre 8 si 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
     
    Cele doua mari sectiuni, Competitia si Panorama, vor aduce in discutie probleme actuale, de la libertatea de expresie in Rusia sau Iran, la protestele din diverse colturi ale lumii, monopolul marilor companii farmaceutice, viitorul Coreei de Nord, dar si istorii din trecut despre decizii de stat care au schimbat vieti.
     
    Unul dintre primele trei titluri confirmate in competitia pentru Trofeul Cinepolitica 2014 este un documentar ravasitor despre „genocidul medicamentelor”.
     
    Intre 1997 si 2003, decizia unor companii farmaceutice gigant din Occident de a nu permite scoaterea pe piata a medicamentelor anti-HIV/SIDA accesibile - pentru a-si maximiza profitul - a dus la moartea a circa 10 milioane de oameni in Africa si Asia. Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray si narat de William Hurt, ii aduce in fata camerei pe Bill Clinton, Desmond Tutu si activisti africani si indieni.
     
    „De fiecare data cand ma intreaba cineva despre ce e filmul, ii spun ca este despre crima secolului. Istoricul din mine nu putea crede, nu putea accepta faptul ca nu exista nici un film si nici o carte in circulatie care sa spuna povestea asta extrem de importanta”, declara regizorul.
     
    Extrem de bine primit de critica, Fire in the Blood a fost proiectat la Festivalul de la Sundance, anul trecut, si a fost premiat la Washington DC, Vancouver, Mumbai sau Hamburg.
     
    Cu o poveste controversata vine si Occupation: the 27th Picture, in regia croatului Pavo Marinkovic. Cineastul reia un scandal din fosta Iugoslavie care a schimbat vietile celor implicati.
     
    In 1978, regizorul Lordan Zafranovic isi prezenta in competitie, la Cannes, Occupation in 26 Pictures, un film brutal, puternic stilizat, despre gruparile extremiste, partizane, de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
     
    Bine primit de presa straina, el este „macelarit” acasa de un grup de tineri critici, fiind perceput ca un film de propaganda comunista. Considerat tradator si respins de breasla, Zafranovic a plecat din tara si s-a stabilit de cativa ani la Praga. Acolo l-a intalnit Pavo Marinkovic, in incercarea de a descifra dedesubturile scandalului. Documentarul a avut premiera mondiala la Festivalul de la Karlovy Vary, in 2013.
     
    Le sac de farine, filmul semi-autobiografic regizat de Kadija Leclere, urmareste drama unei fetite de 8 ani crescuta intr-o manastire catolica din Belgia, vizitata intr-o zi de tatal biologic pe care nu-l cunoscuse niciodata.
     
    Convins ca e pentru binele ei, acesta o duce in satul natal din Maroc, unde va creste in saracie si lipsuri. In rolul principal apare renumita actrita Hafsia Herzi, alaturi Hiam Abbas si Mehdi Dehbi.
     
    „Am avut “sansa” de a trai partial aceasta poveste, pentru ca am fost luata si inchisa timp de doi ani, patru luni si zece zile”, a explicat regizoarea. Le sac de farine a fost proiectat in peste zece festivaluri, inclusiv la Roma, Namur, Dubai, Goteborg si Vancouver.
     
    Organizat de Asociatia Cultura si Imagine, Festivalul International de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC) si de Universitatea Nationala de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul National al Cinematografiei (CNC).
     
    Site oficial: www.cinepolitica.ro
    Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Ultimele Stiri

Almanah Cinema. Șase filme scurte de Radu Jude, de…

Șase dintre cele mai apreciate scurt metraje recente ale cineastului Radu Jude vor rula de mâine pe marile ecrane din România sub titlul Almanah Cinema. Șase filme scurte.

30-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Începe TIFF Sibiu: zile pline de filme, cine-conce…

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie.

30-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Începe cea de-a doua ediție a Festivalului de film…

În perioada 7-10 iulie are loc la București Festivalul de film Cinefemina 2022.

30-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

In iulie la Diva: Filme romantice in premiera

Ca de obicei, duminica la DIVA este ziua dedicată romantismului și sunt difuzate filme romantice în premieră, de la ora 16:00!

29-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Începând de vineri în cinematografe: Uneori ninge …

După premiera națională din cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, va putea fi...

29-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Bucharest Short Film Festival 2022

Cea de-a 6-a ediție BSFF are loc în perioada 1-6 iulie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

29-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Record de spectatori la TIFF 2022

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică, pe 26 iunie, marcând un nou record în istoria evenimentului. 

28-06-2022 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Minionii au luat cu asalt marile ecrane de la Cine…

Evenimentul de lansare a animatiei Minionii 2 / Minions: The Rise of Gru din 24 iunie a declanșat frenezia galbenă pentru cele mai simpatice și năzdrăvane personaje animate care și-au...

27-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Castigatorii celei de-a 21-a editii a TIFF 2022

Câștigătorii celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 25 iunie, la Gala de decernare a premiilor, organizată în Piața Unirii din...

27-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 24 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitoare la programul lor din rețeaua Cineplexx.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Lansari Valerian Sava si Emanuel Parvu la TIFF 202…

Festivalul Internațional de Film Transilvania și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărților apărute în Colecția TIFF Cinefil:

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Proiectie de film si picnic comunitar pe Insula La…

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe Insula de pe Lacul Morii.

23-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Elvis aplaudat indelung de celebritati la avanprem…

Evenimentul de lansare a mult aclamatului film biografic Elvis regizat de Baz Luhrmann a strâns zeci de artiști, critici de film și fani ai celebrului artist pe 21 iunie, la...

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric - in …

Cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric, va putea fi văzut din 1 iulie, în premieră, în cinematografe, imediat după proiecțiile...

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Premiera la TIFF 2022: Aurica, viata de caine de M…

Aurică, viață de câine - sau cum a ajuns un fost deținut personaj principal într-un film despre iubirea față de animalele abandonate.

22-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Victor Rebengiuc la CineFan.podcast

CineFan.podcast v-a pregătit o surpriză! În curand veti putea vedea o editie specială a emisiunii noastre!

17-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Pro TV anunta startul filmarilor pentru un nou ser…

Începutul verii coincide cu una dintre cele mai așteptate vești ale sezonului: PRO TV anunță achiziționarea și startul filmărilor pentru un nou serial! Un clasic... care aduce acel twist mereu surprinzător...

16-06-2022 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Caravana filmului romanesc - Cartea și filmul ajun…

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul pornește din nou la drum și ajunge la Jimbolia.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Ce filme noi vedem la Cineplexx din 17 iunie

Iata premierele filmelor din aceasta saptamana cinematografica si informatiile referitor are la programul lor din rețeaua Cineplexx.

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Va urma: suspans, comedii si povesti inspirate din…

După succesul primei ediții, secțiunea Va urma / Coming Up Next, dedicată devoratorilor de seriale, revine în acest an cu opt titluri noi care au făcut furori în Finlanda, Israel...

15-06-2022 | CineStuff | Emanuel Lazarescu