În aceasta săptămână, Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu vă invită la un nou episod de CineFAN.podcast - Podcastul Industriei de Film din România, unde o au ca invitată pe actrița Georgiana Saizescu.

Bine ai venit în lumea magică a cinematografiei, unde filmul devine mai mult decât o simplă experiență de divertisment! CineFan.podcast este podcastul dedicat cinefililor, în care explorăm subiecte fascinante și analizăm povești de viață fascinante!

Alătură-te gazdelor Emanuel Lăzărescu şi Cristi Dumitrescu, într-o călătorie captivantă prin universul filmelor și cineaștilor preferați! Fie că ești un cinefil înrăit sau doar un iubitor de povestiri cinematografice, CineFan.podcast îți oferă ocazia să descoperi povești inspiraționale, aspecte vizuale captivante și interpretări uluitoare ale unor mari talente actoricești, toate într-o emisiune în care discuțiile sunt prietenești și pe înțelesul tuturor!

Când a plecat din Pitești, Georgiana Paraschivescu habar nu avea ce îi rezerva viitorul. Dar știa că vrea să joace. A venit în București, l-a cunoscut pe regizorul Geo Saizescu, a jucat în filmele lui, s-a îndrăgostit de Cătălin Saizescu, de care și-a legat numele și destinul. A devenit o "Saizescu", dar nu a profitat niciodată. Dimpotrivă. A muncit și mai mult pentru ceea ce e azi, pentru a-și îndeplini Visul.

Visul urmărește încercarea lui Alex (Vlad Logigan), un actor de provincie, de a pune în scenă piesa meșterilor din „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare cu un grup de deținuți dintr-un penitenciar, în timp ce munca la teatrul la care lucrează e umbrită de pretențiile unui regizor absurd (George Ivașcu), iar relația cu iubita lui Carmen (Georgiana Saizescu) e în declin.

Din 7 decembrie vor avea loc o serie de proiecții speciale cu Visul în prezența echipei:

  • Întâlnirea cu publicul de la Sibiu va avea loc pe 9 decembrie, de la 18:30.
  • Pe 10 decembrie, la cinema Timiș, publicul din Timișoara este invitat la film de la ora 19:00.
  • Cinema VIP Electroputere Mall găzduiește proiecția din 12 decembrie 2023, ora 18:30, de la Craiova.
  • La Cinema City VIVO! din Pitești, spectatorii se vor putea întâlni cu o parte din echipa filmului pe 13 decembrie 2023, ora 18:30.
  • Caravana VISUL ajunge la Iași, orașul natal al actorului Vlad Logigan, pe 14 decembrie, la Cinema City Iulius Mall, ora 18:30.
  • Proiecția specială de la Cinema City VIVO! Constanța va avea loc pe 16 decembrie, de la 18:30.
  • Pe 17 decembrie, la 18:30, e programată întâlnirea cu publicul bihorean, la Oradea Palace Lotus Center.
  • Seria proiecțiilor speciale se încheie la Ploiești, pe 19 decembrie 2023, de la ora 18:30, la Cinema City Shopping City Ploiești.

Povestea Georgianei Saizescu, pe larg, doar la CineFAN.podcast.