După o serie de filme de succes - Milionari de weekend, Scurtcircuit, Visul (care este acum pe Netflix) - regizorul Cătălin Saizescu ne invită pentru prima dată pe scena unui teatru (la propriu şi la figurat) pentru a ne istorisi aventurile a şase personaje în comedia Dragoste şi Progres.

“Vin din lumea filmului și faptul că este prima dată când montez o piesă într-un teatru profesionist transformă actul artistic într-o experiență cu totul specială pentru mine. Cu un dialog ce m-a cucerit din start, piesa de teatru Dragoste şi Progres a scriitorului şi scenaristului Bogdan Adrian Toma e creeată parcă într-un firesc specific filmului ceea ce m-a și convins să i-o propun directorului Dan Tudor atunci când am primit invitația de a veni la Pitești, mai ales și pentru faptul că este prima montare a textului.” spune regizorul Cătălin Saizescu.

Dragoste şi Progres are în centrul său trei actori (Alina Diaconu, Petrişor Diamantu, Puiu Mărgescu), un regizor (Şerban Ghilvaci), o scriitoare (Ioana Podăreanu) și un cenzor (Gabriel Gheorghe).

Visul lor comun este să facă un spectacol cu care să plece în turneu în străinătate, dar succesul lor depinde doar de decizia cenzorului  care nu este deloc ușor de convins…

Tot ce se întâmplă pe parcursul pregătirii spectacolului devine o comedie a erorilor, jocurilor de culise şi încercărilor actorilor de a-i influenţa decizia cenzorului…. umorul pentru spectatori este garantat!

Decizia cenzorului de a schimba titlul şi acţiunea piesei Răpirea din Serai în Răpitoarea din… Seral, dă prilej actorilor să interacţioneze inclusiv cu publicul din sală, extrem de receptiv la ceea ce se petrece în faţa lor, dărmând astfel cel de-al patrulea perete - “zidul” imaginar din fața scenei aflat între public și actori. Darâmarea bruscă a celui de-al patrulea perete este folosită pentru a obține un efect comic, întrucât ruptura neașteptată a convențiilor normale ale ficțiunii surprinde publicul și creează umor.

L-am întrebat de regizorul Cătălin Saizescu ce l-a atras la acest spectacol şi l-a convins să îşi facă debutul şi în teatru?

Este vorba practic de debutul în teatrul profesionist pentru că am mai avut o piesă montată într-un teatru independent, teatru de club… Se iubesc se numea și era o traducere/adaptare din limba franceză a Aniei Tudoran Dănilă după o piesă de Pierre Palmade și Muriel Robin, o comedie în două personaje ce dezvăluia viața în cuplu de la căsătorie și până la divorț.

Asta se întâmpla în 2008, într-un club ce se numea Spice cu două distribuții excelente Costi Diță cu Casiana Călin și Damian Oancea cu Oana Jindiceanu.

Revenind la Dragoste și Progres a lui Bogdan Adrian Toma, mărturisesc că am fost atras tocmai de firescul dialogului dar și de povestea în sine. Cenzura a fost, este și va fi întotdeauna unealta regimurilor dictatoriale.

Câteodată politicul, alte dăți economicul sau chiar religia dictează artei un drum de urmat și mi se pare cel puțin nostim ca măcar acum când suntem liberi, într-o societate democratică, să putem aborda cu umor chiar subiectul cenzurii, fiind poate chiar o răzbunarea a artei într-un context prielnic.

Şi am fost curios şi cât de mult s-a lucrat la această piesă faţă de lucrul la un film? L-am rugat pe Cătălin dacă ar putea să facă o comparaţie între cele două medii.

Deși arta spectacolului este una dintre artele ce au fost înglobate de cea de-a șaptea, filmul, consider că sunt relativ diferite. Obișnuit fiind cu repetițiile cu actorii pentru viitoare filmări eram calat în special pe descoperirea unor formule de joc actoricesc pe care mă feream să le repet de multe ori tocmai pentru a-și păstra prospețimea și firescul atât de necesar filmului.

Spațiul restrâns al scenei și singurul unghi de vedere (cel al publicului) te obligă cumva la o teatralitate a mișcării în spațiu pentru a umple și a echilibra scena dar si pentru a da posibilitatea cât mai multor spectatori să vadă reacțiile actorilor.

La teatru lucrezi doar cu planul general, simțindu-te vitregit de faptul ca nu poți atrage atenția cu un gest, printr-un detaliu dar în același timp simți cum se naște energia, cum actorii (dacă sunt într-o zi bună) reușesc să acapareze atenția publicului spectator, să-i poarte cu ei în povestea piesei.

Teatrul e viu. Spectacolul diferă de la o reprezentație la alta, chiar dacă decorul, recuzita, costumele, imaginile, muzica sau efectele speciale sunt aceleași, energia care se naște din jocul actorilor, din accidente scenice, din reacția publicului fac ca de fiecare dată să fie altceva. Este ca un concert al unei trupe versus albumul înregistrat în studio. Deși au avut parte de repetiții si au lucrat insitent la asta, live-ul (cu bune și rele) va fi întotdeauna diferit de orice înregistrare bibilită în studio.

Totuși, montatea piesei în sala studio “Liviu Ciulei” a teatrului Al. Davila din Pitești, sală creeată chiar de maestrul însuși, a constituit un avantaj prin simplul fapt că mi-a dat posibilitatea abordării unei interpretări cât mai naturale a textului într-un firesc specific filmului, acustica sălii permițând un joc cât mai apropiat de realitate.

Scenografa Cristina Ciucu Cioabă mi-a venit în ajutor realizând o nouă perspectivă a scenei într-o continuare a pereților deja existenți, aducând un plus de realism prin recuzita și costumele specifice anilor 80.

Faptul că am avut ocazia să lucrez cu Gabriel Gheorghe (Cenzorul), prieten și scenarist al celui mai recent film al meu Visul, a fost și motivul principal pentru care m-am avântat în această provocare. Am avut timp într-o lună de întâlniri și repetiții să descopăr un talent nevalorificat la adevăratul potențial și care merită o expunere cât mai largă.

Dealtfel întreaga echipă m-a bucurat cu talentul și pasiunea pentru actorie și în special pentru acest proiect.

Șerban Ghilvaci (Regizorul), un nume de care sunt sigur că veți auzi în curând dacă nu ați făcut-o deja este un tânăr actor extrem de talentat cu o energie debordantă căruia îi prevăd un viitor de succes atât în teatru, dar în special în film.

Petrișor Diamantu (Actorul), un actor versatil, talentat, cu stofă de pedagog, răbdător, căutător, comic și extrem de aplicat.

Alina Diaconu (Actrița) m-a convins cu firescul încă de la casting dar a înflorit pe parcursul repetițiilor creând un personaj de care te atașezi instant.

Ioana Podăreanu, într-o manieră clasic teatrală aduce comicul de situație în prim plan condimentănd cu talent frustrarea personajului Scriitoarei iar Puiu Mărgescu ridică autenticul Bătrânului actor la rang de “artist emerit al poporului”.

O experiență frumoasă cu oameni frumoși și talentați care n-a făcut decât să mă bucure și care sper să bucure și cât mai mulți spectatori.

Trebuie să spun că nu am mai râs demult la un spectacol de teatru cum am râs la această piesă! Actorii sunt foarte bine aleşi, iar pe parcursul piesei au fost momente întregi în care am uitat că mă uit la o piesă de teatru şi parcă priveam un film – atât de fluent, coerent şi rapid de petreceau lucrurile în faţa ochilor mei.

Îmbinarea între momentele muzicale, cele video şi de interacţiune între personaje este perfectă. De alftfel, pentru a intra în atmosfera piesei, spectatorii sunt aşteptaţi să îşi ocupe locul în sală pe melodii ale anilor ‘80 - ‘90 precum cele ale Angelei Similea sau Corinei Chiriac.

Trebuie să remarc şi scenografia este semnată de Cristina Ciucu ce are o vastă experiență artistică. Este absolventă a Universității Naționale de Arte, București (Secția Pictură, clasa profesorului Sorin Ilfoveanu), a Colegiului Herzing, Montreal (secția Design) și este deținătoarea unui doctorat în arte vizuale al Universității de Vest din Timișoara.

Decorul și costumele din spectacol, sunt realizate într-o notă realistă încercându-se creionarea perioadei anilor ’80 din spațiul românesc. Linia simplă a elementelor de decor se vrea încarnată în designul spațiului sălii studio pentru păstrarea esteticii și a fluidității vizuale.

Mi-a plăcut atenţia la detalii din piesă – de la steaguri, pancarde, căni, veioze din perioada comunistă pâna la lanternele tip Elba.

Gabriel Gheorghe, actor şi asistent de regie declară despre Dragoste şi Progres:

“Este o piesă despre duioasa durere a păsărilor ce-şi frâng aripile, izbindu-se de gratiile coliviei, căutând neîncetat libertatea. Veţi regăsi în trăirile fiecarui personaj frământări sufleteşti şi speranţe firave, care se agaţă de un ideal sortit a nu fi atins niciodată.”

În Dragoste şi Progres, regizorul Cătălin Saizescu mixează într-o notă originală, experiența personală cu veleitațile artistice ale echipei ce se află în distribuția piesei.

Următoarele reprezentaţii pot fi văzute la Teatrul Alexandru Davila - Sala Studio Liviu Ciulei din Piteşti astfel:

Vineri, 26 aprilie, ora 19:00

Vineri, 24 mai, ora 19:00

Vineri, 14 iunie, ora 19:00

Duminică, 30 iunie, ora 19:00

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând linkul https://www.mystage.ro/spectacole/dragoste-si-progres-4324?af=41