Buna! Ce faci? a avut, pana in prezent, 17.065 de spectatori in Romania. Recent, filmul a primit 5 nominalizari la premiile Gopo de anul acesta: pentru imagine (Radu Aldea), muzica (Dragos Alexandru), montaj (Mihai Codleanu), costume (Nicoleta Carnu) si coafura si machiaj (Domnica Bodogan si Dana Roseanu). Filmul a fost proiectat in numeroase festivaluri internationale de renume: Karlovy Vary, Palm Springs, Cairo, Dublin, Monaco (Premiul Special al Juriului, Premiul pentru cel mai promitator regizor) Goa/India, Wiesbaden, Chicago, Washington, New York, Bruxelles, Chennai, Bratislava, Tokio, Beirut, Mill Valey, Vukovar, Istambul, Palic si altele. Regizorul Alexandru Maftei a fost inclus de catre prestigioasa revista de specialitate americana Variety in topul pe 2011 al celor mai promitatori zece cineasti europeni. Buna! Ce faci? a fost prezentat, cu acest prilej, in sectiunea rezervata celor zece regizori la Karlovy Vary. In urma votului publicului in salile de proiectie, filmul a iesit printre primele zece cele mai populare lungmetraje dintre cele 214 din intreaga lume prezentate in festival. La inceputul acestui an, filmul a fost lansat in Spania (17 februarie) si Polonia (2 martie). Distributia europeana asigurata de M-appeal (Germania) mai include si urmatoarele teritorii: Belgia, Olanda, Luxemburg, Cehia, Slovacia, Grecia, Croatia, Ungaria, Lituania, Portugalia, Macedonia. Cu implicarea desosebit de activa a Institutului Cultural Roman, filmul a ajuns si la comunitatile de romani din Spania, Belgia, Statele Unite, Irlanda si Liban. Buna! Ce faci? este povestea a doi soti care, dupa 20 de ani de casnicie, nu mai simt nici o atractie unul fata de celalalt. Fiecare dintre ei isi cauta iubirea in alta parte si, dupa cateva nopti de chat nebun, amandoi sunt convinsi ca si-au gasit amantul perfect pe net. Atractia pentru iubitul virtual e tulburata de sentimentul de vinovatie, insa nici unul nu banuieste ca partenerul de care s-a indragostit pe Internet nu e deloc un necunoscut. Chiar daca deosebit de libertin in propriile relatii sexuale, baiatul lor de 17 ani este mai mult decat intrigat cand descopera idila parintilor lui. Scenariul, inspirat de o stire publicata in revista Dilema Veche, ii apartine Liei Bugnar, muzica originala este compusa de Dragos Alexandru, iar imaginea este semnata de Radu Aldea. Rolurile celor doi soti sunt interpretate de Ionel Mihailescu si Dana Voicu, iar cel al fiului, de Paul Diaconescu. In alte roluri apar Ana Popescu, Adrian Paduraru, Antoaneta Cojocaru, Ioan Andrei Ionescu, Ioana Abur, Adriana Trandafir, Sabrina Iaschevici si altii. Pe site-ul http://cinefan.ro">uteti gasi informatii detaliate despre film si fotografii, la sectiunea MEDIA. Buna! Ce faci? este produs de Rollin Studio Romania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, in colaborare cu Societatea Romana de Televiziune si cu participarea HBO Romania. Distribuitorul filmului in Romania este Voodoo Films. CineFan va prezinta o serie de interviuri exclusive cu echipa si actorii filmului realizate anul trecut cu ocazia premierei comediei in cinematografe: Interviu cu regizorul Alexandru Maftei Interviu cu Dana Voicu Interviu cu Ionel Mihailescu Interviu cu Paul Diaconescu Interviu cu Sabrina Iaschevici Interviu cu Ana Popescu " />

La un an de la lansarea in cinematografe, comedia romantica >Buna! Ce faci?, in regia lui Alexandru Maftei, este disponibila pe DVD.

Filmul poate fi gasit in reteaua de librarii Carturesti (din 2 martie in Bucuresti si din 6 martie in Cluj, Timisoara, Constanta, Suceava, Iasi, Brasov, Arad).

Din punct de vedere tehnic, DVD-ul este o premiera in Romania, fiind masterizat dupa copia digitala de inalta rezolutie a filmului.

Imaginea are o calitate deosebita, sunetul este Dolby 5.1, iar meniul contine subtitluri in engleza si franceza. DVD-ul poate fi comandat si online, cu plata ramburs, pe site-ul http://cinefan.ro">

Buna! Ce faci? a avut, pana in prezent, 17.065 de spectatori in Romania.

Recent, filmul a primit 5 nominalizari la premiile Gopo de anul acesta: pentru imagine (Radu Aldea), muzica (Dragos Alexandru), montaj (Mihai Codleanu), costume (Nicoleta Carnu) si coafura si machiaj (Domnica Bodogan si Dana Roseanu).

Filmul a fost proiectat in numeroase festivaluri internationale de renume: Karlovy Vary, Palm Springs, Cairo, Dublin, Monaco (Premiul Special al Juriului, Premiul pentru cel mai promitator regizor) Goa/India, Wiesbaden, Chicago, Washington, New York, Bruxelles, Chennai, Bratislava, Tokio, Beirut, Mill Valey, Vukovar, Istambul, Palic si altele.

Regizorul Alexandru Maftei a fost inclus de catre prestigioasa revista de specialitate americana Variety in topul pe 2011 al celor mai promitatori zece cineasti europeni.

Buna! Ce faci? a fost prezentat, cu acest prilej, in sectiunea rezervata celor zece regizori la Karlovy Vary. In urma votului publicului in salile de proiectie, filmul a iesit printre primele zece cele mai populare lungmetraje dintre cele 214 din intreaga lume prezentate in festival.

La inceputul acestui an, filmul a fost lansat in Spania (17 februarie) si Polonia (2 martie).

Distributia europeana asigurata de M-appeal (Germania) mai include si urmatoarele teritorii: Belgia, Olanda, Luxemburg, Cehia, Slovacia, Grecia, Croatia, Ungaria, Lituania, Portugalia, Macedonia.

Cu implicarea desosebit de activa a Institutului Cultural Roman, filmul a ajuns si la comunitatile de romani din Spania, Belgia, Statele Unite, Irlanda si Liban.

Buna! Ce faci? este povestea a doi soti care, dupa 20 de ani de casnicie, nu mai simt nici o atractie unul fata de celalalt. Fiecare dintre ei isi cauta iubirea in alta parte si, dupa cateva nopti de chat nebun, amandoi sunt convinsi ca si-au gasit amantul perfect pe net. Atractia pentru iubitul virtual e tulburata de sentimentul de vinovatie, insa nici unul nu banuieste ca partenerul de care s-a indragostit pe Internet nu e deloc un necunoscut.

Chiar daca deosebit de libertin in propriile relatii sexuale, baiatul lor de 17 ani este mai mult decat intrigat cand descopera idila parintilor lui.

Scenariul, inspirat de o stire publicata in revista Dilema Veche, ii apartine Liei Bugnar, muzica originala este compusa de Dragos Alexandru, iar imaginea este semnata de Radu Aldea.

Rolurile celor doi soti sunt interpretate de Ionel Mihailescu si Dana Voicu, iar cel al fiului, de Paul Diaconescu.

In alte roluri apar Ana Popescu, Adrian Paduraru, Antoaneta Cojocaru, Ioan Andrei Ionescu, Ioana Abur, Adriana Trandafir, Sabrina Iaschevici si altii.

Pe site-ul http://cinefan.ro">uteti gasi informatii detaliate despre film si fotografii, la sectiunea MEDIA.

Buna! Ce faci? este produs de Rollin Studio Romania, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, in colaborare cu Societatea Romana de Televiziune si cu participarea HBO Romania. Distribuitorul filmului in Romania este Voodoo Films.

CineFan va prezinta o serie de interviuri exclusive cu echipa si actorii filmului realizate anul trecut cu ocazia premierei comediei in cinematografe:

Interviu cu regizorul Alexandru Maftei

Interviu cu Dana Voicu

Interviu cu Ionel Mihailescu

Interviu cu Paul Diaconescu

Interviu cu Sabrina Iaschevici

Interviu cu Ana Popescu