Distribuitorul Domestic Film a lansat azi posterul oficial al filmului Ilegitim.

Ilegitim este o productie independenta in regia lui Adrian Sitaru, singurul lung metraj romanesc prezent in selectia din acest an a Festivalului International de Film de la Berlin.

Pelicula va fi proiectata in cadrul celei mai indraznete sectiuni a festivalului, Berlinale Forum, iar afisul este pe masura. 

Realizat de Good Hands, posterul ii are ca protagonisti pe cei doi actori din rolurile principale, Alina Grigore si Robi Urs.

Ilegitim va avea premiera mondiala, in prezenta echipei, pe 13 Februarie, la ora locala 19:30, la Zoo Palast, in primul weekend al prestigiosului eveniment din capitala Germaniei.

Celelalte proiectii sunt programate pe 14 februarie, ora 15:45 la CineStar 8, 15 februarie, ora 20:00 la Cubix 9, 16 februarie 2016, ora 17:30 la CinemaxX 6 si 20 februarie, ora 21:30 la CineStar 8.

Ilegitim, unul dintre cele mai provocatoarea filme din ultimii ani, spune povestea a doi frati (Alina Grigore si Robi Urs) si iubirea lor ilegitima. Un tata medic (Adrian Titieni) si mai multe denunturi. O familie in care limita dintre moral si legal nu a existat niciodata. Nici macar in cazul unui avort.

Din distributie fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar si actori neprofesionisti din cadrul scolii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Alina Grigore si Adrian Sitaru, imaginea poarta semnatura lui Adrian Silisteanu si Alexandru Lorian Timosca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu si Theo Lichtenberger in timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip si Dan-Stefan Rucareanu, producator Anamaria Antoci.

Ilegitim este o productie Domestic Film, in co-productie cu Film Produkcja Polonia si Damned Films Franta, cu sprijinul Altex si HBO Romania.

Pagina oficiala de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/ilegitim

In Romania, Ilegitim, in regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.