Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, Les Films de Cannes à Bucarest revine intre 14 si 23 octombrie 2016, pentru al saptelea an, cu o editie extinsa si cucele mai asteptate filme din selectia Festivalului de la Cannes in peste 100 de proiectii.

I, Daniel Blake, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat in premiera in Romania. 

Pentru prima data, festivalul se va intinde pe durata a 10 zile, iar la Cluj-Napoca si Timisoara vor fi proiectate filme de la Cannes in avanpremiera, in prezenta unor invitati speciali. 

Editia de Cluj va avea loc in weekend-ul 14-16 octombrie, la Cinema Victoria.

Si anul acesta, nume mari ale cinematografiei mondiale se vor intalni cu publicul pentru prima data in Romania, la proiectiile propriilor filme. 

Workshop-uri, masterclass-uri si proiectii speciale vor transforma din nou Les Films de Cannes à Bucarest intr-unul dintre cele mai proeminente evenimente culturale ale toamnei. 

Anul trecut, festivalul a avut peste 15.000 de spectatori si numeroase proiectii sold out, jumatate din numarul total de bilete fiind achizitionate inainte de inceperea evenimentului. 

Extrem de activ la cei 80 de ani ai sai, Ken Loach este unul dintre cei noua regizori care au castigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de doua ori – prima data in 2006, cu The Wind that Shakes the Barley

Este unul dintre regizorii favoriti ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970 incoace.

Cineast al nedreptatii si inegalitatii sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor. 

I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale lui Loach”, scrie Variety.

Impreuna cu scenaristul sau dintotdeauna, Paul Laverty, regizorul a calatorit prin Scotia pentru a documenta cat mai indeaproape problemele din sistemul social. 

Asa a aparut Daniel Blake, excelent interpretat de actorul Dave Johns, un tamplar de 59 de ani din Newcastle silit sa se retraga dupa o criza cardiaca si sa ceara, pentru prima data, ajutorul statului. 

Urmeaza un traseu kafkian, cu drumuri la agentia pentru locuri de munca, chestionari nesfarsite despre starea de sanatate si stagii de calificare.

„Cred ca ciocnirea cu o birocratie nemiloasa e un subiect care trece dincolo de granite, oricine intelege frustrarea de a fi prins constant intre call center-uri, de vorba cu oameni care nu-ti dau ajutorul de care ai nevoie”, declara Ken Loach. 

Filmul I, Daniel Blake este distribuit in Romania de Independenta Film.

Initiat in 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, Les Films de Cannes à Bucarest a generat un trend, in 2014 lansandu-se la Buenos Aires un eveniment similar, sub denumirea Semana de Cine del Festival de Cannes. 

In cele sase editii, spectatorii au avut parte de intalniri memorabile cu nume ca Jacques Audiard, Gaspar Noé, Abdellatif Kechiche, Elia Suleiman, Amat Escalante, Bertrand Tavernier, Sandrine Bonnaire, Emmanuelle Bercot, Bérenice Bejo, Michel Hazanavicius, Sergei Loznitsa, Kornel Mundruczo sau Thierry Frémaux.

Editia a saptea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizata de Asociatia Cinemascop si Voodoo Films si realizata in parteneriat cu Ambasada Frantei si Institutul Francez din Bucuresti. 

Este un proiect cultural finantat de Centrul National al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Centrul Cultural de proiecte al Primariei Municipiului Bucuresti - ARCUB, in cadrul Programului cultural „Bucuresti - Orasul in-vizibil” 2016 si Institutul Cultural Roman.

Les Films de Cannes à Cluj-Napoca este un proiect realizat cu sprijinul Primariei si Consiliului Local Cluj-Napoca si sustine candidatura orasului Cluj-Napoca la titlul de Capitala Culturala Europeana 2021.

Editia de Timisoara este realizata cu sprijinul Primariei Municipiului Timisoara.

Evenimentul beneficiaza de sprijinul distribuitorilor Independenta Film, ViTo Film, InterComFilm, microFILM.