Jefferson Hall, cunoscut pentru rolul lui Torstein din serialul fenomen Vikings, vine anul acesta la cea de-a cincea editie East European Comic Con ce va avea loc intre 5 si 7 mai la Romexpo. 

Este pentru prima data cand un actor din Vikings isi da intalnire cu publicul din Romania.

Jefferson Hall s-a mai facut remarcat si pentru rolul cavelerului Hugh of the Vale din Game of Thrones / Urzeala Tronurilor, slujitorul casei Arryn.

Totodata, actorul de origine britanica ii da viata lui Thorne Geary in aclamata serie HBO Taboo, in care care joaca alaturi de actori ca Tom Hardy, Michael Kelly sau Jonathan Pryce.

In afara de seriale, Hall a facut parte din distributiile unor blockbustere de succes precum Sherlock Holmes sau Star Wars: The Force Awakens.

Jefferson Hall completeaza, astfel, lista actorilor de la Hollywood care se vor intalni cu publicul la East European Comic Con, lista care ii cuprinde si pe Ellie Kendrick (Game of Thrones, Misfits), Christopher Judge (Stargate SG-1), Nathaniel Buzolic (The Vampire Diaries, The Originals), Craig Parker (Spartacus, Stapanul Inelelor) si Tom Wlaschiha (Game of Thrones)

Biletele se gasesc online pe http://comic-con.ro/tickets/  si pe www.eventim.ro, precum si in magazinele Carturesti, Orange Shop, Germanos, Carrefour Baneasa si Militari, Humanitas, Vodafone si benzinariile OMV.

East European Comic Con este cel mai mare eveniment din Europa de Est dedicat pasionatilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video si nu numai, iar anul acesta se prefigureaza a fi cea mai extinsa editie, intinzandu-se pe o suprafata de peste 20.000 de metri patrati.

In afara de intalnirile cu actori de la Hollywood, la East European Comic Con va asteapta o zona intreaga dedicata jocurilor video, precum si concursuri de cosplay pentru toti cei care doresc sa se transforme intr-un personaj preferat, dar si surprize rezervate amatorilor de Pokemon GO. 

Vor exista si elemente de recuzita de pe platourile de filmare, interactiuni cu expozantii si cu cei mai importanti creatori de content din mediul online.