Pe 13 noiembrie, de la ora 11:00, ne întâlnim la Cinema Elvira Popescu să vizionăm scurt metrajele documentare realizate de liceeni la atelierele din Primul Meu Film Documentar [PMFD24, București, 2022], în cadrul UrbanEye 2022.

Cum arată orașul prin ochii unor tineri cineaști amatori? Folosind camera de filmat ca instrument de explorare a spațiului urban, liceenii au pus focusul pe locuri și oameni ale căror povești au considerat că merită să fie spuse. 

Un troleu, o piață din centrul orașului sau o toaletă publică sunt locuri pe lângă care trecem zilnic, fără să le observăm cu atenție. Scurtmetrajele participanților PMFD24 au la bază exerciții curajoase de empatie, despre ce se întâmplă în jurul lor.

Atelierul a fost structurat în trei sesiuni: (1) teorie și practică introductivă, (2) dezvoltarea subiectelor de film documentar, (3) editare video și postproducție. La sesiuni au participat 13 liceeni din București, care au realizat 8 filme despre subiecte din propria comunitate.

pmfd 6

Filmele proiectate

iz de acasă de Thea Lungu și Zinca Stan

Dedicație pentru milionari de Roua Hinkov și Dan Doncean

La cartof de Tudor Mihai Dumitrescu, Petru Buzea și Alexis Marin

Cașcarabeta de Letiția Petrescu

casabil de Alessia Borangic

O chitară mai mare de David Gabriel Chiriac și Crina Constantinescu

Cum te-am cunoscut, Cristina de Alexia Olteanu

Vino să-ți spun ceva de Bianca Ivan

Echipa PMFD24: Ileana Gabriela Szasz și Alexandra Diaconu (coordonatoare), Maria Bălănean și Octav Avramescu (coordonatori montaj), Ana Arhip și Irina Oprea (asistente)

Cursul practic are la bază un model de educație non-formală dezvoltat de Asociația Vira, alături de partenerii săi, în ultimii zece ani, în decursul a 23 de ediții desfășurate în 11 orașe din România și Republica Moldova, cu peste 285 de adolescenți, care au realizat 215 filme documentare.

Atelierul este organizat în cadrul Festivalului de Film UrbanEye de către Asociația Vira și este co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură. Parteneri: Manasia Hub și Asociația de’a Arhitectura. 

Parteneri media: Super Festivalul de Filme Făcute de Adolescenți, Cinefilia, AIVImedia.hub, Decopertat, Cinefan.ro, Zeppelin Magazine.

www.atelieredefilmdocumentar.ro

www.urbaneye.ro

pmfd 2