Premiile UCIN au răsplătit, de fiecare dată, valoarea filmului românesc.

Anul acesta, Gala Premiilor UCIN se va afla sub semnul a 100 de ani de la nașterea a două personalități care au  înnobilat lumea teatrului, a filmului și a animației românești și internaționale: Liviu Ciulei și Ion Popescu Gopo.

Au  trecut 60 de ani de când, din inițiativa unor importanți cineaști precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan a fost înființată Asociația Cineaștilor din România, care, începând din 1990, a continuat ca Uniunea Cineaștilor din România.

La câțiva ani de la înființare au început să se acorde Premiile ACIN-ului  și apoi ale Uniunii Cineaștilor din România care au intrat, în acești peste 60 de ani de existență, în conștiința lumii cinematografice.

Ca un omagiu, multe din premiile acordate poartă numele unor importanți creatori: Premiul Academic „Mihnea Gheorghiu”, Premiul pentru regie „Lucian Pintilie”, cel pentru muzică originală al compozitorului Adrian Enescu, iar Premiul de Debut Opera Prima - „Alexandru Tatos”.

Anul acesta, Premiul Academic „Mihnea Gheorghiu” va răsplăti creația unor mari personalități din lumea filmului și teatrului: Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele și Dan Condurache.

Printre filmele cu cele mai multe nominalizări la ediția din acest an se numără Imaculat, regia: Monica Stan și George Chiper Lillemark (10 nominalizări), Oameni de treabă, regia: Paul Negoescu (6 nominalizări), Miracol, regia: Bogdan George Apetri (5 nominalizări), Crai Nou, regia: Alina Grigore (5 nominalizări), Marocco, regia: Emanuel Pârvu (4 nominalizări), Balaur, regia: Octav Chelaru (4 nominalizări).                                                                                                    

Gala va avea loc pe 25 septembrie, orele 18.00, în sala Operei Naționale București.

Evenimentul va fi transmis live de CİNEMARATON.

Parteneri: Ministerul Culturii, CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, ICR – Institutul Cultural Român, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, UPFAR-ARGOA – Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual.

CineFan.ro este partener media al evenimentului.