Love Sorry, noua comedie semnată Iura Luncaşu este acum disponibilă în premieră pe ţară pe Netflix!

Love Sorry îi are în rolurile principale pe Alex Bogdan, Maruca Băiaşu, Anca Dinicu, Crina Semciuc, Doina Teodoru, Andrei Mateiu, Andreas Petrescu, Andreea Bibiri şi Marin Grigore.

Când un star important, Matei Sima (Alex Bogdan) vine în oraşul ei, Ramona (Maruca Băiaşu) face încercări disperate să-l întâlnească, şi împreună cu cele trei prietene ale sale (Anca Dinicu, Crina Semciuc, Doina Teodoru) vor trece prin aventuri extrem de amuzante pentru a-şi atinge scopul.

Regia îi aparţine lui Iura Luncaşu (Odată pentru totdeauna, Investitorii, Faci sau taci, Ghinionistul, Legaţii), iar scenariul este semnat de Andreas Petrescu. Imaginea este semnata de George Secrieru, iar montajul de Daniel Atudorei.

Producător general este Marian Petcu.

Radu Şelaru este producător executiv, Răzvan Cişmigiu este producător, iar Arina Lazăr Production Manager.

Mai jos puteţi urmări trailerul acestei comedii:

love sorry poster

love sorry 2

love sorry 3


Din aceeasi categorie...

La Casa de Papel: Berlin va avea premiera în decembrie pe Netflix

La Casa de Papel: Berlin va avea premiera în decembrie pe Netflix

Netflix anunță premiera serialului Berlin pentru luna decembrie. Spinoff-ul La Casa de Papel urmărește călătoria personajului iconic interpretat de Pedro Alonso într-unul dintre cele mai extraordinare jafuri. ...

Black Panther: Wakanda Forver - cea mai vizionată premieră a unui film Marvel pe Disney+ la nivel global

Black Panther: Wakanda Forver - cea mai vizionată premieră a unui film Marvel pe Disney+ la nivel global

Black Panther: Wakanda Forever este cea mai vizionată premieră a unui film Marvel pe Disney+ la nivel global, pe baza orelor de streaming din primele 5 zile.

Noi producții anime pe Disney+

Noi producții anime pe Disney+

Noi producții anime sunt disponibile acum pe Disney+, inclusiv 16 sezoane complete din serialul Bleach şi sezonul 1 din Bleach: Thousand-Year Blood War.

Video: Noutățile lunii februarie 2023 la Netflix

Video: Noutățile lunii februarie 2023 la Netflix

Noi obsesii, prietenii la distanță și vânători de comori. Cu alte cuvinte, vă prezentăm cele mai așteptate titluri ale lunii februarie de pe Netflix.

 Februarie - titlurile de neratat de pe canalele TV din Warner Bros. Discovery

Februarie - titlurile de neratat de pe canalele TV din Warner Bros. Discovery

Mai jos vă prezentăm recomandările lunii februarie pentru HBO, Cinemax, Discovery Channel, TLC și HGTV, aflate în portofoliul Warner Bros, Discovery.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor, ce va avea premiera pe 11 februarie la Antena 1

Reguli noi în sezonul 14 iUmor, ce va avea premiera pe 11 februarie la Antena 1

Cel mai urmărit show de umor revine din 11 februarie pe micile ecrane, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, cu un nou sezon de comedie totală.

Premierele lunii februarie 2023 la Disney+

Premierele lunii februarie 2023 la Disney+

În ultima lună de iarnă din acest sezon, Disney+ se pregătește să vă încălzească inima cu o mulțime de filme și seriale romantice.

Numărătoare inversă pentru lansarea The Mandalorian, sezonul 3

Numărătoare inversă pentru lansarea The Mandalorian, sezonul 3

Mult așteptatul sezon are premiera pe 1 martie, exclusiv pe Disney+

DIVA: Filme romantice în luna iubirii

DIVA: Filme romantice în luna iubirii

În februarie, zilele de sâmbătă și duminică sunt dedicate iubirii, la DIVA.

SkyShowtime va fi disponibil din 14 februarie în România

SkyShowtime va fi disponibil din 14 februarie în România

Noul serviciu european de streaming va fi disponibil din 14 februarie în Albania, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia, România și Slovacia.

Marion - Din 2 februarie la Diva

Marion - Din 2 februarie la Diva

Nu doar britanicii știu să facă seriale polițiste captivante! Din 2 februarie, DIVA ne introduce într-un univers noir, ancorat în cultura franceză, prin intermediul serialului Marion.

Clanul revine cu sezonul 2, la Pro TV, din 19 februarie!

Clanul revine cu sezonul 2, la Pro TV, din 19 februarie!

Serialul fenomen care a ținut telespectatorii cu sufletul la gură în fața televizoarelor este tot mai aproape de revenire.

Week-end Florin Piersic la Cinemaraton

Week-end Florin Piersic la Cinemaraton

Cinemaraton, singura televiziune de filme românești, îl aniversează timp de 3 zile pe maestrul Florin Piersic.

Spectacol de neratat azi la Românii au talent!

Spectacol de neratat azi la Românii au talent!

Spectacol ca nicăieri. Cei mai iubiți prezentatori. Cei mai tari jurați. Un sezon #magic ce nu poate fi ratat!

Sezonul 3 din The Mandalorian are premiera pe 1 martie la Disney+

Sezonul 3 din The Mandalorian are premiera pe 1 martie la Disney+

Mult așteptatul sezon 3 al serialului recompensat cu Emmy și produs de Lucasfilm are premiera pe 1 martie, exclusiv pe Disney+.

Mircea Gheorghiu, Andrei Coman şi Andrei Ivan se alătură distribuţiei serialului Lia - Soţia soţului meu

Mircea Gheorghiu, Andrei Coman şi Andrei Ivan se alătură distribuţiei serialului Lia - Soţia soţului meu

Cele mai noi episoade ale proiectului Lia – Soţia soţului meu, difuzate joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1, aduc în scenă noi personaje intrigante care vin să tubure povestea.

Crime în Franța - în fiecare miercuri a lunii februarie la Diva

Crime în Franța - în fiecare miercuri a lunii februarie la Diva

În a doua lună din noul an, DIVA ne invită la Crime în Franța – o serie de filme plină de mister, axată pe cazuri complicate, perfecte pentru pasionații de povești polițiste, care ghicesc mereu primii cine este vinovatul! ...

Un nou sezon Șef sub acoperire începe joi, 9 februarie, la Pro TV!

Un nou sezon Șef sub acoperire începe joi, 9 februarie, la Pro TV!

Manageri de top intră în propria companie sub o altă identitate. Vor descoperi ce nu știau, fără să se lase descoperiți!

Voyo transmite Live cea de-a 65-a gală a Premiilor Grammy!

Voyo transmite Live cea de-a 65-a gală a Premiilor Grammy!

Cea mai importantă noapte a industriei muzicale se apropie cu pași repezi.

TVR 2: Mari actori la Duminica filmului românesc

TVR 2: Mari actori la Duminica filmului românesc

Pe 22 ianuarie, TVR 2 dedică Duminica filmului românesc actorului Grigore Vasiliu Birlic. Ne amintim şi de regretatul actor Teodor Corban, care ne-a părăsit în această săptămână, cu un film In memoriam. ...

Spy / Master, producția Max Original, primul serial românesc nominalizat la Berlinale

Spy / Master, producția Max Original, primul serial românesc nominalizat la Berlinale

Producția originală Max Original Spy / Master este primul serial românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Your Place or Mine va fi disponibil pe Netflix din 10 februarie

Your Place or Mine va fi disponibil pe Netflix din 10 februarie

Netflix a lansat trailerul și posterul comediei romantice La tine acasă sau la mine? / Your Place or Mine cu Reese Witherspoon și Ashton Kutcher. ...

Puya și Melinda, despre aventura America Express: "E mult mai greu decât ne așteptam!"

Puya și Melinda, despre aventura America Express: "E mult mai greu decât ne așteptam!"

Mai sunt trei zile până când America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1!

If We’re Being Honest With Laverne Cox revine la E! cu noi episoade din 15 ianuarie

If We’re Being Honest With Laverne Cox revine la E! cu noi episoade din 15 ianuarie

Din 15 ianuarie, duminica, de la 22:00, Laverne Cox, gazda emisiunii Live from E!, demonstrează că poate interacționa cu vedetele atât pe cât și în afara covorului roșu.

Documentarul Pamela, a love story va fi disponibil doar pe Netflix începând cu 31 ianuarie

Documentarul Pamela, a love story va fi disponibil doar pe Netflix începând cu 31 ianuarie

Netflix anunță premiera documentarului și dezvăluie trailerul oficial.