Mara Oprea, actrița devenită cunoscută publicului odată cu rolul protagonistei în serialul Adela, revine pe micile ecrane în serialul Lia – Soția soțului meu, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Actrița o aduce în fața telespectatorilor pe Carla, fiica mafiotului Gianni Rocca, interpretat de Andrei Aradits. Mara Oprea joacă rolul unei fiice care a dispărut din viața tatălui ei, din cauza afacerilor periculoase pe care acesta le are. Deși Gianni Roca este un personaj de temut și poate părea de neclintit, punctul lui sensibil este fiica sa, Carla, care îl va surprinde atunci când se așteaptă mai puțin.

Dacă până acum v-am obişnuit cu fragilitatea şi gingăşia Adelei, de data asta, în serialul Lia – Soţia soţului meu, telespectatorii vor putea să mă urmărească într-o ipostază cu totul diferită. Mă bucur că în acest nou proiect al Antenei 1 am ocazia să joc un personaj ofertant şi controversat. Carla este o fată misterioasă, fiica de mafiot, care îşi urmăreşte propriul interes. Căre-i tabere i se va alătura, vom vedea împreună pe parcursul serialului, aşa că fiţi alături de noi în fiecare joi, de la 20:30!”, a declarat Mara Oprea.

Ar fi în stare Carla să facă orice pentru tatăl ei sau... împotriva lui? Ce ar fi capabil să facă Gianni pentru a-și recâștiga fiica? Ar putea să îi ierte orice? În fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, telespectatorii vor descoperi în relația tată-fiică dintre Gianni și Carla dacă expresia ”sângele apă nu se face” este doar un mit.

Mai sunt doar cinci săptămâni până la marele final al sezonului 1 din Lia – Soția soțului meu, însă povestea care ține milioane de telespectatori în fața micilor ecrane, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1 şi care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã, a trecut deja la etapa următoare şi a început filmările pentru următorul sezon, care va fi difuzat în această toamnă, la Antena 1.

În paralel, tot din această toamnă, Antena 1 va difuza şi serialul romance Lasă-mă, îmi place! Camera 609.

Mara Oprea


Din aceeasi categorie...

Diva difuzează în premieră trilogia Case și mistere / Fixer Upper Mysteries

Diva difuzează în premieră trilogia Case și mistere / Fixer Upper Mysteries

DIVA încheie prima lună de toamnă cu premiera primului film al seriei Case și mistere, cu titlul Case și mistere: Acuzat de crimă / Framed for Murder: A Fixer Upper Mystery (2017).

SkyShowtime va difuza serialul documentar The Family Stallone

SkyShowtime va difuza serialul documentar The Family Stallone

Noul serial documentar îl prezintă pe actorul nominalizat la Oscar® Sylvester Stallone, alături de soția sa Jennifer Flavin Stallone și de fiicele lor Sophia, Sistine și Scarlet. ...

Andrei Roşu se alătură distribuţiei serialului Lia

Andrei Roşu se alătură distribuţiei serialului Lia

Săptămâna aceasta, un nou personaj îşi face simţită prezenţa în serialul Lia – Soția soțului meu, de la Antena 1.

Rocco Schiavone, un nou serial plin de mister, de astăzi, la Kanal D2

Rocco Schiavone, un nou serial plin de mister, de astăzi, la Kanal D2

Rocco Schiavone, un nou serial de la Kanal D2, încărcat de dramatism, este gata să cucerească telespectatorii în fața micilor ecrane, începând de astăzi, de la ora 22:30.

Actorul american James Longshore va apărea în serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609

Actorul american James Longshore va apărea în serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609

James Longshore se pregătește să revină în lumina reflectoarelor televiziunii din România, în cel mai nou serial al Antenei 1, Lasă-mă, îmi place! Camera 609.

Discovery lansează o nouă emisiune de survival - Supraviețuire: Singur sau în echipă?

Discovery lansează o nouă emisiune de survival - Supraviețuire: Singur sau în echipă?

Ce se întâmplă atunci când străini din toate mediile sociale se adună pentru a conviețui și a munci pe mare?

Yellowjackets va putea fi vizionat pe SkyShowtime în România

Yellowjackets va putea fi vizionat pe SkyShowtime în România

Primul sezon al serialului Showtime®nominalizat la Emmy®va avea premiera pe SkyShowtime în România pe 14 octombrie, iar sezonul doi va urma din 28 octombrie.

Astăzi se scrie primul capitol al poveștii din Groapa

Astăzi se scrie primul capitol al poveștii din Groapa

Familia nu ți-o poți alege, dar este cea care îți poate modela viitorul, cea care îți poate deschide drumuri sau închide pentru totdeauna.

Reality show-ul Love Island România, începe din 1 octombrie, pe Voyo, și a doua zi, pe Pro TV

Reality show-ul Love Island România, începe din 1 octombrie, pe Voyo, și a doua zi, pe Pro TV

Așteptarea a luat sfârșit, începe Love Island România! Show-ul fenomen care a încins imaginația întregului mapamond se lansează duminică, 1 octombrie, pe VOYO, iar din 2 octombrie, telespectatorii îl pot urmări, aproape de miezul nopții...

Deserturi Magice cu Prăjiturela, din septembrie, la TV Paprika

Deserturi Magice cu Prăjiturela, din septembrie, la TV Paprika

O nouă producție autohtonă, plină de savoare și arome, debutează luna aceasta la TV Paprika: sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20:30.

Serialul Poker Face va fi disponibil în exclusivitate pe SkyShowtime din 15 septembrie

Serialul Poker Face va fi disponibil în exclusivitate pe SkyShowtime din 15 septembrie

Realizat de Rian Johnson, de două ori nominalizat la Premiile Oscar®, Poker Face o are pe Natasha Lyonne în rolul principal.

Săriți de pe fix! începe astăzi pe Pro TV și Voyo

Săriți de pe fix! începe astăzi pe Pro TV și Voyo

O lume întreagă are nevoie de comedie, acea comedie care transformă orice stare în zâmbet și zâmbetul în râs în hohote.

Antena 1 va difuza comedia Teambuilding

Antena 1 va difuza comedia Teambuilding

Comedia românească Teambuilding se vede la Antena 1, sâmbăta aceasta, imediat după premiera iUmor, de la ora 23:00. 

Focus Sat difuzează în premieră în România sezonul 3 al serialului Poarta roșie

Focus Sat difuzează în premieră în România sezonul 3 al serialului Poarta roșie

Serialul italienesc Poarta roșie / La porta rossa revine din 21 septembrie la Focus Sat TV și în Aplicația Focus Sat cu sezonul 3, difuzat în premieră în România. ...

Mica Sirenă: Record de vizualizări în primele cinci zile de streaming pe Disney+

Mica Sirenă: Record de vizualizări în primele cinci zile de streaming pe Disney+

După ce a fermecat publicul din întreaga lume, Mica Sirenă / The Little Mermaid a înregistrat un mare suces pe Disney+ weekendul trecut. ...

Recomandările lunii octombrie la History Channel

Recomandările lunii octombrie la History Channel

În luna octombrie, la History Channel, aclamatul actor Marcel Iureș cercetează o serie de enigme fără răspuns în noua serie Enigmele României.

Premierele toamnei și o ofertă specială de abonare la Disney+

Premierele toamnei și o ofertă specială de abonare la Disney+

Disney+ anunță o ofertă promoțională pentru abonatii noi și clientii eligibili* care se re-abonează, chiar la timp pentru a se putea bucura de noile premiere Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și multe altele. ...

Sezonul trei din serialul Clanul începe în această seară!

Sezonul trei din serialul Clanul începe în această seară!

Serialul Clanul continuă cu sezonul trei. În această seară, de la 20:30, vedem cum evoluează poveștile, pe cine prinde trecutul din urmă, dar și cine caută minciuna și găsește... adevărul!

Serialul The Spencer Sisters se lansează la DIVA în 14 septembrie

Serialul The Spencer Sisters se lansează la DIVA în 14 septembrie

NBCUniversal International Networks & Direct-To-Consumer a anunțat astăzi premiera în România a noului serial Surorile Spencer / The Spencer Sisters.

Animaţia Elementar de la Disney și Pixar are premiera pe Disney+ pe 13 septembrie

Animaţia Elementar de la Disney și Pixar are premiera pe Disney+ pe 13 septembrie

Chimie bună: În culisele filmului Elementar și Carl are o întâlnire ajung de asemenea pe platformă pe 13 septembrie.

Toamna aceasta este anotimpul iubirii, la Diva

Toamna aceasta este anotimpul iubirii, la Diva

În luna septembrie, fanii genului romantic sunt invitați să se delecteze cu o mulțime de povești de dragoste la DIVA.

Netflix lanseză teaser-ul și primele imagini din The Killer

Netflix lanseză teaser-ul și primele imagini din The Killer

Netflix a lansat primul trailer al noului film regizat de David Fincher, The Killer, cu Michael Fassbender în rolul principal. ...

Echipa Românii au talent pornește în căutarea concurenților sezonului 14!

Echipa Românii au talent pornește în căutarea concurenților sezonului 14!

Pro TV dă startul înscrierilor pentru sezonul 14! Cei mai iubiți prezentatori așteaptă cu entuziasm începerea filmărilor și îi încurajează pe toți să se înscrie!

Diva ne duce Aproape în Paradis, în sezonul 2 al serialului filmat în Filipine

Diva ne duce Aproape în Paradis, în sezonul 2 al serialului filmat în Filipine

Sezonul 2 (2021) al primului serial american filmat integral în Filipine, Aproape în Paradis (2020-2023), are premiera autohtonă pe 5 septembrie, la 21:00, la DIVA, cu două episoade.

Seri de joi cu Mad Max, în septembrie la Warner TV

Seri de joi cu Mad Max, în septembrie la Warner TV

Serile de joi din luna septembrie stau sub marca Mad Max la Warner TV, care propune spre vizionare, de la ora 21:00, primele trei filme din franciza australiană.