Bucurestenii sunt asteptati luni 1 Februarie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Taranului – Studio Horia Bernea la o proiectie eveniment.

Cele doua lung metraje adaptate dupa nuvela lui Ioan Slavici, Moara cu noroc vor fi prezentate publicului incepand cu ora 18,00.

Este vorba despre pelicula La moara cu noroc in regia lui Victor Iliu, dar si cel mai nou film regizat de Marian Crisan, Orizont.

Evenimentul, organizat de Rova Film cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Arhivei Nationale de Filme dar si al Muzelui Taranului Roman, se va desfasura in prezenta actorilor Ioana Bulca si Constantin Codrescu (protagonistii ecranizarii din 1955) si Rodica Lazar si András Hatházi (actorii din Orizont), dar si a regizorului Marian Crisan.

Intrarea la cele doua proiectii este libera, in limita locurilor disponibile.

“Filmul Orizont al lui Marian Crisan e mai mult decit o performanta personala a autorului, e un nou inceput pentru cinematografia romana insasi, pe una din cele doua coordonate considerate traditional prin excelenta reprezentative: filmul istoric sau de epoca si ecranizarile/adaptarile din literatura clasica”, declara criticul de film Valerian Sava. 

“Pe primul palier, un nou inceput a fost in 2015 Aferim! al lui Radu Jude, la fel cum este in 2016 adaptarea libera sub titlul de mai sus a nuvelei-roman a lui Ioan Slavici Moara cu noroc. Cei doi fac un ametitor salt “neck-at-neck” pe teritorii neatinse timp de un deceniu si jumatate de congenerii Noului Cinema Romanesc, cu o temeritate a innoirilor similara doar manifestelor Noului Film German din jurul anului 1970, care se proclama „fara nici o legatura” cu predecesorii din prima jumatate a secolului” continua Valerian Sava.  

Marian Crisan „schimba totul”, atit fata de proza din setul fondator al literaturii romane, cit si fata de filmul la rindu-i intemeietor de scoala, turnat de Victor Iliu sub titlul La moara cu noroc, incepind cu mutarea actiunii in zilele noastre si terminind cu finalul sa-i zecem “antimioritic”: protagonistul nu asteapta resemnat implinirea soartei, ci il ucide pe raufacator. “Y compris” numele modificate ale tuturor personajelor, inlocuirea „samadaului” porcarilor cu seful mafiei locale a taierilor ilegale de paduri – de unde si mutarea din peisajul „ondulatoriu” de cimpie-pusta in “orizontul” mult mai tenebros al unui infinit montan. 

Efectul e cu atit mai tulburator cu cit aceste “rupturi” nu doar ca pastreaza fondul si sensurile originare, dar le fac sa transpara potentate exponential. Desi nu-i luata din textul clasic, ci rostita de eroina prin repetitie mecanica, cvasi-parodic, dupa omniprezentul televizor, replica antinomica „lumea va fi mai buna, cind puterea dragostei va inlocui dragostea de putere” e una dintre cele ce dau relief ideatic inedit si totodata unificator acestui “thriller”, ca “film de autor” (regizorul e propriul sau scenarist-adaptator-dialoghist). 

Iar daca Marian Crisan e retroactiv un “challenger” redutabil al lui Victor Iliu, imagistica lui Oleg Mutu concureaza eminentele unui Ovidiu Gologan, in timp ce András Hathási, Zsolt Bogdán, Rodica Lazar si Valeriu Andriuta ma fac sa retraiesc emotiile de acum exact saizeci de ani, cind asistam la filmarile de linga Brasov, cu uluitoarea „schimbare la fata” adusa in iconografia momentului de Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana Bulca si Colea Rautu mai adauga Valerian Sava.

Orizont este produs de Solar Indie Juction, Mandragora Movies si Rova Film cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Producatori: Viorel Sergovici, Bobby Paunescu, Mihai Dorobantu, Marian Crişan.

Orizont va avea premiera pe 12 Februarie in cinematografe.

Trailerul filmului poate fi vazut aici: