East European Comic Con este cel mai mare eveniment dedicat pasionatilor de filme, seriale, jocuri video, benzi desenate si nu numai, din tot estul Europei. 

Anul acesta fanii filmelor au ocazia sa se intalneasca cu actorii Mark Pellegrino (Supernatural, LOST), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), David Anders (Vampire Diaries, Once Upon A Time), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game, Dracula Untold), Gemma Whelan (Game of Thrones) si Daniel Portman (Game of Thrones).

Toti cei de mai sus vor participa la sesiuni foto, sesiuni de autografe si panel-uri unde vor discuta cu cei prezenti despre lumea filmelor si serialelor.

Tot la East European Comic Con vor avea loc concursuri de cosplay pentru toti cei care doresc sa se transforme intr-un personaj preferat, quiz-uri cu premii atractive, elemente de recuzita de pe platourile de filmare, interactiuni cu expozantii, dar si cu cei mai importanti creatori de content din mediul online.  

Printre acestia din urma se numara Sector 7, Romercial, Dani pe Net si Creative Monkeyz, urmand ca in perioada urmatoare sa fie anuntate si alte nume sonore.

Totodata, sambata, 28 mai, la Promenada va avea loc petrecerea oficiala East European Comic Con, accesul facandu-se pe baza bratarii pe care fiecare vizitator o va dobandi la intrare, incepand cu prima zi a evenimentului, 27 mai.

Amatorii de benzi desenate au o oferta bogata in acest an:

Lex Comics va asteapta cu surprize. Puteti gasi in avans numerele pe luna iunie din Deadpool, Thor, Iron Man si Amazing Spider-Man. Deasemenea, la Comic Con va fi lansat volumul Moartea Capitanului America

Nu vor lipsi nici volumele Deadpool, Civil War, Captain America, Daredevil, Trei luni de vacanta in trecut.

La mai putin de un an de la aparitia pe piata, Lex Comics are deja in portofoliu 43 de reviste de banda desenata. Le vei gasi pe toate la la standul Lex Comics si Lex Shop de la East European Comic Con pentru a le descoperi.

Bineinteles nu vor lipsi obiecte promotionale, jucarii, figurine, obiecte vestimentare, boardgames si multe multe altele!

Tot la EECC se va lansa si albumul Urmatorul Cadru: Ping Pong Comics. Un album-experiment desenat de nu mai putin de 10 autori romani. Fara scenariu stabilit inainte, fara vreo directie impusa! Fiecare autor a desenat un cadru, dupa care a dat mai departe, urmatorul fiind obligat sa continue actiunea si sa finalizeze cadrul sau in mai putin de 24 de ore, dupa care sa dea mai departe, de unde si conceptul de Ping Pong Comics.

EAT Comics vor fi si ei prezenti la EECC 2016. La standul editurii veti gasi revistele The Walking Dead (toate cele 25 de numere aparute pana acum), albumul 8pt si revistele Prometheus, Aliens si AVP – Alien Vs. Predator.

EAT Comics va lansa la Comic Con si albumul UNION - o serie antologica de prezentare a creatorilor romani de banda desenata, o UNIUNE care celebreaza talentul si diversitatea “made in Romania”.

Gamerii vor avea si ei locul lor la EECC 2016. Ubisoft, una dintre cele mai mari companii dezvoltatoare de jocuri video, va fi prezenta la Romexpo.

Ubisoft a pregatit numeroase surprize care vor aduce mai aproape de fani universul unor francize ca Assassin’s Creed, Far Cry sau Tom Clancy’s The Divison.

Vizitatorii vor putea descoperi un fragment dintr-un Manhattan post-apocaliptic datorita coltului recreat din universul The Division. Nu vor lipsi nici elemente din joc precum un loot box cu goodies Ubisoft, diferite tipuri de agenti, bannere sau graffiti cu mesaje apocaliptice.

In toate cele trei zile de eveniment, vizitatorii se vor putea intalni si interactiona cu programatori, game designeri, artisti care au lucrat la unele dintre cele mai cunoscute titluri Ubisoft ca Ghost Recon, Watch Dogs, Assassin’s Creed.

Si HBO Romania le-a pregatit o surpriza fanilor serialului Urzeala tronurilor / Game of Thrones.

Pentru al treilea an consecutiv, Tronul de Fier se va afla la Romexpo si va putea fi vizitat si fotografiat de catre toti fanii Urzeala tronurilor.

Simbol al puterii ravnit de toate casele, motiv al vrajbei si al luptei pentru suprematie, Tronul de Fier va fi expus fanilor la East European Comic Con. Toti doritorii se vor putea fotografia in postura de conducatori ai celor 7 Regate, doar in baza biletului de acces la eveniment.

Biletele pentru East European Comic Con sunt disponibile in reteaua Eventim, iar pentru mai multe detalii privind preturile puteti consulta site-ul www.eventim.ro.

East European Comic Con se va desfasura la Romexpo, in perioada 27-29 mai 2016, si este organizat de Pineberry Studio si Kickoff Events.