Festivalul de Film Horror & Fantastic Luna Plina, primul de acest gen din Romania, revine intre 25 si 28 august la Biertan, pentru o a cincea editie. 

Timp de patru zile, in satul pitoresc din Transilvania, fanii genului se vor delecta cu povesti de groaza, petreceri, ateliere fantastice, vanatori de fantome, jocuri de tip „escape room” si bunatati din zona, la targul de produse traditionale. 

Filmele vor fi proiectate in Gradina Méliès, Cinema Vertigo si Sala Karloff, iar festivalul se va incheia, cum o cere traditia, cu musicalul The Rocky Horror Picture Show, care implineste 41 de ani. 

Una dintre noutatile editiei este competitia de scurt metraje horror & fantastice, care revine in programul Luna Plina alaturi de sectiunea competitiva de lung metraj. Publicul va decide, ca in fiecare an, cine pleaca acasa cu trofeul.

Un eveniment cu totul special la Biertan va fi cine-concertul celor de la Foley’Ala, care vor acompania live filmul mut Genuine: A Tale of a Vampire (1920), regizat de Robert Wiene, autorul unei capodopere a genului, Cabinetul doctorului Caligari

Suprarealist si hipnotic, cu decoruri distorsionate si bizare create de pictorul expresionist César Klein, in tehnica perspectivei deformate, filmul este unul dintre cele mai indraznete din epoca sa. In centrul povestii, o femme fatale care suceste mintile barbatilor si-i impinge la acte odioase. 

Coloana sonora compusa de Foley’Ala este un mix de sonoritati contemporane, ritmuri insolite, referinte la teme arhetipale, sintetizatoare, instrumente acustice si voce, cu modulatii electronice si procesare live. 

Pe langa improvizatie, atmosfera filmului este completata de efectele sonore in timp real (live foley). 

Responsabili de sound design & live foley sunt Alin Zabrauteanu si Marian „Rufi” Citu (compozitie, foley, live processing), Alexandra Andries (voce, percutii, live processing), Flora Pop (vioara), Radu Radescu (concept, percutii). 

Detaliile despre filmele din program si surprizele editiei vor fi publicate in perioada urmatoare pe www.lunaplinafestival.ro. 

Festivalul de Film Horror si Fantastic Luna Plina este organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Transilvania Film

Cu sprijinul: Centrului National al Cinematografiei, Primariei Biertan.