Spre Nord, una dintre cele mai ambițioase producții ale cinematografiei românești din ultimii ani, în regia Mihai Mincan, va putea fi văzut în cinematografe, începând de vineri, 17 martie.

Filmul a fost recompensat cu Premiul Criticii de Film, Bisato d’Oro,  la cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2022 în cadrul secțiunii „Venice Orizzonti”, dedicată filmelor ce lansează noi trenduri estetice și expresive în spațiul cinematografic.

Inspirat din fapte reale, Spre Nord surprinde o parte a exodului uman, de după 1990, din țările de est ale Europei. Vrăjiți de „visul american”, mulți tineri au decis atunci să-și părăsească țara, chiar și cu riscul pierderii propriei vieți.

Unul dintre aceștia este și Dumitru, personajul român din Spre Nord, un tânăr care a încercat să traverseze Atlanticul clandestin, în 1996, la bordul unui cargobot.

Dumitru este descoperit, ascuns printre niște containere metalice, de Joel, un marinar credincios filipinez. Știind că tânărul riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos de a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și deopotrivă, viața unui om nevinovat.

Cunoscut pentru documentarele Omul care a vrut să fie liber, Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole, Bondoc, regizorul Mihai Mincan declară:

„În 2016 am avut ideea de a ecraniza un incident violent care avusese loc în mijlocul Oceanului Atlantic, pe un vas de tip cargo aflat în drum spre America. Deși faptele din care Spre Nord s-a inspirat parțial se întâmplaseră la mijlocul anilor ’90, mi se părea că-mi spun multe despre lumea în care trăiam în prezent. Era o perioadă în care lumea se zbătea într-o combinație de frică și ură. Efectele crizei economice abia încheiate se vedeau peste tot, în prețuri, șomaj și salarii. Furia plutea în aer: în acel an, Europa a fost zguduită de trei atentate teroriste. Senzația generală era una de neajutorare, că viața ta e la mâna îngăduinței și milei altora, că visurile tale nu se pot îndeplini decât validate de cei care au puterea.”

Proiectul este o coproducție a cinci țări: România prin compania deFilm  (Alis – Crystal Bear și Teddy Award Berlinale 2022, Golden Lynx – for The Best Documentary - Portugal 2022), Franța (Remora Film), Grecia (Studio Bauhaus), Bulgaria (Screening Emotions) și Republica Cehă (Background Films). 

Capitanul Tsai

Producătorul Radu Stancu (Balaur, Ramona, Omul care a vrut să fie liber) spune că

Spre Nord a fost la propriu o adevărată călătorie, de la finanțare, la producția lui, până la construcția finală a filmului. Încă de la început, m-a atras să-l produc faptul că este inspirat din fapte reale care au rămas controversate și își găsesc ecou în ceea ce se întâmplă și astăzi în lume. Ne-am propus ca prin acest film să aducem și o noua viziune asupra filmului românesc, sunetul și imaginea să propună o experiență inedită pentru spectator, să construiască și să păstreze tensiunea filmului.”

Din distribuție fac parte tânărul actor germano-român Niko Becker, Soliman Cruz, Bart Guingona, Olivier Ho Hio Hen, Alexandre Nguyen. Producția aduce pe ecran o echipă de top: DOP - George Chiper-Lillemark (Imaculat, Touch Me Not), Sound designer - Nicolas Becker (Sound Of Metal - Oscar pentru Cel Mai Bun Sunet), Sound Mixer - Cyril Holtz (3 Premii Cesar, cel mai nou pentru The Sister Brothers), Muzica - Marius Leftărache, Alesandro Cortini, Nicolas Becker, Montaj – Dragoș Apetri.

Filmul a fost produs cu sprijinul finanțatorilor Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, Bulgarian National Film Center, Région Île-De-France, Ekome - National Centre Of Audiovisual Media And Communication, Wavemaker Romania, Greek Film Centre, Ert S.A., Programul Europa Creativă – Componenta Media - Al Uniunii Europene, Televiziunea Română, Centre National Du Cinéma Et De L'image Animée, Angoa, Sedica și Sacem, în asociere cu Arte/Cofinova 17, Avanpost Media, Best Friend Forever, Fulgurance Films și Magiclab. dezvoltat și prezentat la Eave Producers Workshop & Eave Ties That Bind | Villa Kult Residency, susținut de Renate Roginas | Apostlab | Sofia Meetings | 11. New Horizons Studio + 2020 | Transilvania Pitch Stop 2018, distribuit cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, UPFAR ARGOA - Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România, Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, DACIN SARA și UCIN – Uniunea Cineaștilor din România.

Distribuit în România de Follow Art Distribution (Loving Vincent, Mcqueen, Military Wives, Blue Moon, Străjerii Deltei, Imaculat), SPRE NORD, un film despre un vis, un film despre limite și bariere în călătoria către atingerea propriului nord, ajunge din 17 martie în cinematografele din toată țara. 

CineFan.ro este partener media al lansării filmului în România.

Proiecții speciale în prezența echipei:

Constanța, 17.03.2023, ora 18:00, Cinema „Jean Constantin”

Brăila, 18.03.2023, ora 17:30, Centrul de Creație Brăila

Râmnicu Vâlcea, 19.03.2023, ora 19:00, Cinema City – Shopping Mall

Program săptămâna 17-23 martie: aici

Trailer: