Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța și Mamaia, în perioada 17 – 20 august 2023.

Programul include comediile Dragoste pe muchie de cuțit și Încă 2.0 lozuri, show-ul Sunt un orb al lui Horațiu Mălăele, concerte susținute de Sarmalele Reci, Nicu Alifantis și Mirabela Dauer, iar la festival sunt așteptați actorii Dorian Boguță, Carmen Tănase, Ada Galeș, Ilona Brezoianu și criticul de film Irina Margareta Nistor.

Intrarea este liberă pentru majoritatea evenimentelor. Programul complet este disponibil online, pe sunscreenfestival.ro.

În prima seară de festival, în Piața Ovidiu, spectatorii sunt așteptați la un super concert Sarmalele Reci, care sărbătoresc anul acesta 30 de ani de carieră. Concertul va fi urmat de proiecția comediei moldovenești Carbon (r. Ion Borș), care a strâns peste 100.000 de spectatori peste Prut și a câștigat Premiul Publicului în iunie la TIFF. Regizorul filmului vine special de la Chișinău pentru acest eveniment.

Nicu Alifantis deschide a doua seară Sunscreen din Piața Ovidiu, într-un concert Alifantis & Zan urmat de proiecția comediei Încă 2.0 lozuri, cu Dragoș BucurDorian Boguță și Alexandru Papadopol (foto sus).

Comedia scrisă și regizată de Paul Negoescu surprinde ideea îmbogățirii peste noapte în era digitală și prețul scump plătit de unii dintre cei care au pariat pe criptomonede. La Constanța vor veni Dorian Boguță, Ilona Brezoianu și regizorul Paul Negoescu.

Programul zilei de sâmbătă din Piața Ovidiu include un concert Mirabela Dauer și filmul California Dreamin’ regizat de regretatul Cristian Nemescu. Câștigător al premiului Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2008, California Dreamin’ spune povestea unui tren NATO care este blocat într-o gară de provincie din România din cauza unui șef de gară zelos. În rolurile principale joacă magistral Armand Assante și Răzvan Vasilescu.

Duminică, pe marele ecran se vede Dragoste pe muchie de cuțit (r. Germain Kanda), o comedie romantico-culinară cu Carmen Tănase, Răzvan Bănică, Ada Galeş, Alin Panc sau Marian Râlea, într-o avanpremieră unică, în varianta de lucru. O parte dintre actorii din film vor veni și ei la Constanța - Carmen Tănase, Ada Galeș, Răzvan Bănică, Sandu Pop, Alin Panc și Rareș Dima.

În paralel, în toate cele patru zile de festival, sunt programate filme și evenimente în Piața Cazino din Mamaia, pe Plaja Reyna și la Centrul MEPT „Jean Constantin”.

Astfel, turiștii din Mamaia vor putea urmări povestea de viață a unuia dintre cei mai mari jucători de fotbal din toate timpurile – Diego Maradona (r. Asif Kapadia), un film clasic de dragoste – Casablanca (r. Michael Curtis), și în premieră, un nou film românesc regizat de Cătălin SaizescuVisul – la proiecția căruia vor fi prezenți regizorul și actorii Vlad Logigan și Silviu Mircescu.

Duminică, pe scena de la Cazino Mamaia va avea loc un eveniment cu adevărat special – cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, narat live de Irina Margareta Nistor alături de actorul Daniel Popa acompaniați de formația Foley’ala. După cine-concert, în Piața Cazino va fi proiectat filmul La Huella, povestea unui bar pe plajă (r. Alessio Rigo de Righi).

În fiecare seară, la Plaja Reyna, Sunscreen propune filme precum comedia islandezo-britanică Confort Nordic (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), filmele biografice Rheingold (r. Fatih Akin) și Tina (r. Daniel Lindsay, T.J. Martin) și comedia romantică spaniolă Povești indiscrete (r. Cesc Gay).

La Centrul MEPT „Jean Constantin” e programată o proiecție specială pentru cei mici, cu noul film regizat de Radu MunteanDavid - în care protagonist este ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Tot aici, spectatorii vor putea urmări în premieră cel mai nou documentar semnat de Oliver StoneNuclear Now și filmul Tigru, regizat de Andrei Tănase. La „Jean Constantin”, Horațiu Mălăele va susține show-ul Sunt un orb.

Un eveniment special Sunscreen este și GourmetCinema la Irish Pub, unde constănțenii vor avea parte de o seară specială: vor urmări filmul La Huella, povestea unui bar pe plajă, iar chef-ul Sergiu Masli va pregăti o cină inspirată din film.

Programul complet și alte detalii sunt pe sunscreenfestival.ro și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada.

Afis sunscreen 2023


Din aceeasi categorie...

Festivalul Filmului European 2024 debutează la București pe 9 mai

Festivalul Filmului European 2024 debutează la București pe 9 mai

Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare.

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre Ilie Năstase, în selecția Festivalului de la Cannes 2024

Nasty, documentarul despre viața și cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lum...

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, va avea premiera mondială în Competiția Oficială la Cannes 2024

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 și 25 mai. ...