Duminica, 13 aprilie, s-a incheiat la Varsovia cea de-a XX-a editie a Festivalului International de Film Primavara filmelor, eveniment prestigios, unul dintre punctele de reper ale cinematografiei de arta din capitala poloneza. 

In cadrul Festivalului, Institutul Cultural Roman de la Varsovia a organizat una dintre cele doua sectiuni speciale dedicate unor cinematografii nationale (alaturi de cea germana), cea dedicata filmului romanesc, intitulata „Fenomenul cinematografiei artistice din Romania”.  

Sectiunea speciala a inclus filmele romanesti Din dragoste, cu cele mai bune intentii (2012, r. Adrian Sitaru), Pozitia copilului (2013, r. Calin Peter Netzer), Toata lumea din familia noastra (2012, r. Radu Jude) si Cainele japonez (2013, r. Tudor Cristian Jurgiu). 

Proiectiile au avut loc la cinematograful Praha din Varsovia, institutie care se bucura de un public numeros, iubitor al filmului de arta.

Filmele romanesti au avut o companie redutabila – productii europene si asiatice, castigatoarele celor mai importante festivaluri de film europene: Sacro Gra, in regia lui Gianfranco Rosi (2013), castigatorul premiului Leul de Aur la ultima editie a Festivalului International de Film de la Venetia; laureatii Festivalul International de Film de la Berlin de anul acesta – Bai ri yan huo, in regia lui Yinan Diao (Ursul de Aur) si Kreuzweg, in regia lui Dietrich Bruggemann, (Ursul de Argint); A nagy fuzet, in regia lui János Szász (2013), care a obtinut Grand Prix la Festivalul International de Film de la Karlowy Wary in 2013; Michael Kohlhaas, in regia lui Arnaud des Pallières (2013), laureatul Festivalului European de Film de la Bruxelles de anul trecut.

Organizat incepand din anul 1995 de Fundatia Ruchome obrazy, Festivalul este un important eveniment cinematografic al capitalei poloneze. 

Primavara filmelor pune un accent deosebit pe scenariu si scrierea de scenarii, sectiunile principale fiind Competitia internationala pentru cel mai bun scenariu si Concursul de scurt metraje si mediu metraje. 

Din anul 2005 organizatorii au introdus premiul pentru scenariu de film „Condeiul Maestrului”, acordat pana acum unor nume sonore ale cinematografiei poloneze precum Tadeusz Konwicki, Jerzy Stefan Stawiński, Stanisław Różewicz, Józef Hen, Andrzej Mularczyk, Jerzy Janicki si Krzysztof Zanussi.

Anual, in cadrul Festivalului sunt prezentate productii cinematografice poloneze si straine (filme de fictiune, documentare si studentesti) grupate in sectiuni de concurs si retrospective ale unor scenaristi, regizori sau tari. Pe langa proiectiile de film sunt organizate intalniri cu publicul si conferinte. 

Participarea Institutului Cultural Roman de la Varsovia la Festivalul de Film Primavara filmelor de la Varsovia este cel de-al saptelea proiect al Institutului realizat impreuna cu Fundatia Ruchome obrazy, dupa seria de proiectii romanesti de la editia din 2006 a Festivalului itinerant de film romanesc „Un cinema pentru Europa”, Medalionul „Cristian Nemescu” realizat in cadrul Festivalului in 2007 la Torun si Varsovia, o retrospectiva a filmelor lui Lucian Pintilie la editia din 2008, sectiunea „Succese romanesti la Cannes” de la editia din 2011 si prezentarea filmului Pozitia copilului in regia lui Calin Peter Netzer, in prezenta regizorului, la editia de anul trecut a Festivalului.