Boyhood / 12 ani de copilarie al lui Richard Linklater a avut un succes enorm de la lansare, fapt demonstrat si de proaspata editie a Globurilor de Aur unde acesta a castigat deja trei trofee (Cel mai bun film - drama, Cel mai bun regizor - Richard Linklater si Cel mai bun rol secundar feminin - Patricia Arquette).

Conform cinemablend.com, este posibil sa vedem acelasi succes perpetuandu-se si la ceremonia de decernare a premiilor Oscar.

Boyhood este totusi un proiect in care a fost depus un efort considerabil si de asemenea o prezentare a vietii americane. 

Filmul a fost realizat pe durata a doisprezece ani, un lucru inedit pentru orice productie. Linklater a riscat investind atata timp intr-un singur proiect si se pare ca riscand a si castigat.

"Cineastul a filmat un baiat (Ellar Coltrane, actor neprofesionist) de la varsta de 6, pana la 18 ani, an de an, construind pe parcurs o poveste in jurul lui. Un experiment unic care nu e un documentar, ci fictiune 100%. Baiatul s-a maturizat intr-o creatura reflexiva si locvace, parca descinsa dintr-o pelicula a regizorului, ceea ce face din Boyhood o combinatie de noroc si de geniu" scria cristicul de film Anca Gradinariu dupa vizionarea filmului la Berlinale 2014.

O nominalizare a filmului la prestigioasele premii este deci de asteptat si urmeaza sa observam evolutia acestuia odata cu ceremonia de decernare.

12 ani de copilarie / Boyhood va putea fi vazut in cinematografele din Romania din 6 februarie, distribuit de Ro Image.