Un nou serial creat de HBO va debuta pe 9 iunie in Romania. Productia originala Fetele / Girls urmareste povestile unor tinere din New York si prezinta variatele umilinte si rarele triumfuri ale acestora, in incercarea de a-si face un rost in viata.
Hannah, Marnie, Jessa si Shoshanna traiesc de cativa ani in New York, dar inca nu stiu foarte bine ce vor de la relatii, de la prietenele lor, de la ele insele. Si situatia nu pare a se clarifica.
Hannah (Lena Dunham) are 24 de ani si isi doreste sa devina scriitoare. Problemele incep atunci cand parintii (Becky Ann Baker, Peter Scolari) nu o mai sustin financiar si este concediata de la internship-ul neplatit cu care isi umplea timpul.
Cauta consolare in bratele lui Adam (Adam Driver), un actor excentric, dar care nu isi doreste o relatie stabila in acest moment al vietii sale. In timpul acesta, Marnie (Allison Williams), colega de apartament si cea mai buna prietena, organizeaza o petrecere in cinstea boemei Jessa (Jemima Kirke), care, proaspat intoarsa in New York, se va muta cu Shoshanna (Zosia Mamet), verisoara sa mai tanara si obsedata de Sex and the City.
In rolurile principale le vom vedea pe: Lena Dunham, al carei debut regizoral, filmul independent Tiny Furniture, a fost un real succes, Allison Williams, Jemima Kirke si Zosia Mamet.
Hannah (Lena Dunham) are o personalitate unica, un amestec de incredere in propriile puteri si ura fata de propria persoana. Isi doreste un iubit, dar refuza obligatiile pe care le implica o relatie. Isi doreste o slujba, dar nu este dispusa sa munceasca.
Marnie (Allison Williams) este aparent exact contrariul lui Hannah: are un job si un iubit stabil. Insa refuzul lui Marnie de a accepta ca de fapt si ea se simte pierduta o face sa fie cea mai ratacita prin viata dintre cele patru protagoniste.
Jessa (Jemima Kirke) este o boema toleranta si aeriana, alergica la orice considera ea ca ar fi "burghez". Isi doreste o viata iesita din comun, dar, dincolo de fatada neinfricata, Jessa nu are deloc incredere in propria persoana.
Shoshanna (Zosia Mamet) isi doreste o viata inspirata si demna de Sex and the City. Exponenta inocenta a culturii suburbane, Shoshanna este de obicei subestimata de cei din jur, dar se poate dovedi o surprinzatoare sursa de intelepciune.
Lena Dunham a regizat cinci din cele zece episoade ale sezonului. Printre ceilalti regizori se numara Jody Lee Lipes (Martha Marcy May Marlene si Tiny Furniture), Jesse Peretz (Our Idiot Brother) si Richard Shepard (The Matador, castigator al unui Emmy pentru Ugly Betty).
Dunham, Judd Apatow si Jenni Konner sunt producatori executivi ai serialului, al carui prim sezon de 10 episoade va avea premiera sambata, 9 iunie, de la ora 20:00, in exclusivitate la HBO.
Serialul Fetele / Girls este disponibil si pe HBO GO.