Iasiul are o frenezie culturala permanenta, peste tot sunt muzee, evenimente la care oamenii vin in continuare cu un fel de religiozitate fata de tot ce e arta. Si cum noi vom proiecta documentarele noastre in Casa de cultura Mihai Ursachi, nu putem sa ne simtim decat in miezul lucrurilor. Copoul ne e martor, la fel si Muzeul Mihai Eminescu, care e la doi pasi.
Aproape 7 ore de film si doua dezbateri, asta am pregatit de zor, incercand sa nu uitam detaliile importante. Cand spectatorii incep sa soseasca pe rand, ne dam seama ca oamenii chiar sunt interesati de documentare si ca s-au lasat usor convinsi sa-si petreaca astfel ziua de sambata.
Prima transa: In umbra castelului (Csibi Laszlo), Carpe Noctem (Constantin Radu Vasile), Dupa fel si chip (Paula Onet), Stremt 89 (Anda Puscas si Dragos Dulea).
Publicul a reactionat, uneori chiar intens, la umorul de diferite feluri din cele patru filme, au descoperit drame, obsesii diferite, au retrait in cheie comica revolutia din 89. Dupa fel si chip a reusit sa provoace si lacrimi si hohote de ras, nimic nu e mai induiosator decat grija oamenilor pentru fotografiile de pe propriile morminte.
Surpriza proiectiilor de la Iasi a constituit-o documentarul Viata dupa gratii, realizat in cadrul cursurilor de cinematografie de la inchisoarea Rahova si coordonat de Daniela Apostol. Discutiile care au urmat s-au incheiat cu greu, curiozitatea spectatorilor fata de acest proiect s-a dovedit a fi mare.
Dupa documentarul Exploratorul (Titus Muntean si Xantus Gabor), dedicat lui Emil Racovita, seara s-a incheiat in mod deja traditional cu aici… adica acolo, filmul regizat de Laura Capatana Juller.
Subiectul delicat a aprins discutiile finale cu regizoarea, moderate de criticul Florin Barbu. Cum s-a lucrat cu protagonistii, ce s-a intamplat cu ei dupa realizarea filmului, cum au fost gasiti si alesi. Tot atatea intrebari normale pentru orice documentar, cu atat mai presante in cazul filmului de fata, care spune povestea a doua fete crescute de bunici, in timp ce parintii lucreaza undeva in Spania, de ani de zile.
E de altfel povestea atator copii romani, asa cum au explicat si cei de la organizatia Salvati copiii, aflati in sala. Povestea spusa de Laura Capatana Juller este, in realitate, una cu final fericit. Parintii din istoria ei au decis sa se intoarca definitiv acasa. De aici, o noua discutie: in ce fel filmul, respectiv arta, pot influenta deciziile oamenilor? Cat de mare a fost oare contributia filmului si mai ales a cadrelor finale, in care fetita Sanda marturiseste ca sufera enorm din cauza distantei care o separa de parinti, in a-i determina pe parinti sa se-ntoarca?
Ziua Caravanei s-a sfarsit pe holurile casei Mihai Ursachi, unde discutiile despre aici… adica acolo si despre celelalte documentare prezentate au continuat o vreme si s-ar mai fi prelungit daca nu ar fi venit ora plecarii acasa.
Ne pregatim pentru urmatoarea oprire, Timisoara.
Mai multe detalii pe festival.docuart.ro
