Eleganta Manhattan-ului, agitatia din Brooklyn, hip hop-ul din Bronx, spectacolele fabuloase de pe Broadway: citim despre ele, le vedem in filme, le trecem pe lista de vacante. 

Pe 26 si 27 aprilie, editia de primavara ShortsUP evoca spiritul orasului despre care se spun milioane de povesti. 

Evenimentul ShortsUP via New York are loc la CinemaPRO din capitala si prezinta o selectie de scurt metraje premiate ce aduc la viata pulsul metropolei cosmopolite. 

Filmele din program sunt productii americane recente, dar si pelicule europene care evoca New York-ul. Documentare ce-si extrag inspiratia din trecutul si prezentul orasului, fictiuni care pun la incercare imaginatia sau romance-uri cu happy-end. 

Ghidati de scurt metraje, spectatorii vor calatori prin cartierele agitate ale New York-ului contemporan, acolo unde fiecare colt ascunde un posibil personaj si orice intâlnire banala poate fi pretext pentru aventura.  

Când abandonezi un televizor vechi pe strada, toate amintirile adunate de ecranul prafuit se vor revolta. In Pixeli (Franta, 2011), viata din Big Apple e invadata de nori colorati care risca sa transforme orasul intr-un urias joc video. Bijuteria animata a francezului Patrick Jean a luat premiul cel mare la Annecy Animated Film Festival. 

Tot din programul ShortsUP via New York face parte si docudrama Aaron Burr (foto) (r. Dana O'Keefe, SUA, 2012), o reinterpretare a duelului istoric dintre celebrii politicieni americani Alexander Hamilton si Aaron Burr. 

Filmul combina fictiunea cu documentarul si a impresionat publicurile numeroaselor festivaluri americane printr-o coloana sonora impecabila si prin naratiunea vizuala inovatoare. A fost inclus in programul San Francisco Film Festival, Philadelphia Film Festival, SXSW (South by Southwest) si HotDocs, cel mai prestigios festival din SUA dedicat filmului documentar. 

ShortsUP via New York va fi gazduit la CinemaPRO, sambata, 26 aprilie si duminica, 27 aprilie, incepând de la ora 21:00. In ambele zile va rula acelasi program de filme, deci cinefilii bucuresteni pot alege una dintre serile de weekend pentru a vedea programul de filme, conceput de Alexandra Safriuc, Selectionerul de Film al proiectului. 

Pentru unul din spectatorii ShortsUP, calatoria se va prelungi si dincolo de ecranul cinema-ului, printr-un bilet de avion cu destinatia New York ce va fi oferit ca premiu de Austrian Airlines, prin tragere la sorti. 

Biletele pentru ShortsUP Via New York costa 25 de lei pe seara si pot fi achizitionate in avans din reteaua MyTicket sau Eventim, sau direct de pe website-ul www.shortsup.ro. Plata se poate face online, iar printarea biletului acasa. Biletele pot fi achizitionate si direct la CinemaPRO, in limita locurilor disponibile, pe 26 si 27 aprilie. 

ShortsUP face selectii tematice cu cele mai premiate filme scurte din toata lumea, fie ca e vorba de fictiuni, animatii, documentare sau filme scurte experimentale. 

Scurt metrajele ajung in atentia publicului larg in fiecare sezon, prin evenimente si zilnic, prin platforma de recomandari onlinewww.shortsup.ro. Fiecare anotimp inseamna un nou eveniment ShortsUP, asa ca primavara deschide sezonul evadarilor cu ShortsUP via New York.